Iohannis, despre lectia anului 2015: Coruptia ucide!

/     17.12.2015

Klaus Iohannis a afirmat, in plenul Parlamentului, unde isi prezinta bilantul la un an de la preluarea mandatului, ca ”cea mai tragica lectie a anului 2015 se numeste Colectiv”, aratand ca aceasta a scos la iveala problemele multor sisteme, iar ”coruptia ucide” este ”concluzia dura”.

”Cea mai tragica lectie a anului 2015 se numeste Colectiv, evenimentul care a indurerat o natiune intreaga si care a scos la iveala problemele multor sisteme, perpetuate de ani de zile, pe care am ajuns sa le toleram. Sunt lcururi pe care nu avem dreptul moral sa le dam uitarii. Cea mai dura concluzie este aceea ca pur si simplu coruptia ucide, ca se pot pierde vieti nevinovate daca nu respectam legi si reguli si daca noi, ca societate, inchidem ochii la nerespectarea lor”, a spus presedintele Klaus Iohannis in discursul sustinut in Parlament, conform Mediafax.

La discursul sustinut de Klaus Iohannis in plenul reunit al celor doua Camere participa si premierul Dacian Ciolos si membri ai Cabinetului sau, reprezentanti ai Corpului diplomatic, precum si sefii unora dintre institutiile statului. La sedinta sunt prezenti 399 din cei 547 de parlamentari.

Colectiv va fi incendiat controlat in cadrul unui experiment judiciar

/     16.12.2015

Clubul Colectiv va fi incendiat controlat, miercuri, in cadrul unui experiment judiciar ce va constitui segmentul cel mai important al expertizei facute de Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva (INSEMEX) Petrosani in acest dosar.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca acest experiment judiciar, constand in incendierea controlata a clubului, reprezinta faza finala a expertizei INSEMEX in dosarul de ucidere si vatamare corporala din culpa deschis de Parchetul instantei supreme dupa incendiul din Colectiv.

La experiment vor fi prezenti experti INSEMEX Petrosani, procurori, politisti si pompieri. Urmare a experimentului, anchetatorii vor sti daca artificiile au cauzat aprinderea buretilor de antifonare din club si incendiul care a urmat.

Localul va fi partial amenajat ca la momentul producerii incendiului, respectiv vor fi folosite acelasi tip de artificii, acelasi tip de burete si va fi amplasat mobilier intr-un mod cat mai asemanator, pe baza imaginilor si videoclipurilor recuperate de anchetatori.

Bilant #colectiv: Numarul celor decedati a ajuns la 61

/     15.12.2015

Inca o victima a incendiului produs in 30 octombrie in clubul Colectiv si-a pierdut viata intr-un spital din Germania, numarul persoanelor decedate in aceasta tragedie ajungand astfel la 61.

Persoana decedata este o tanara de 36 de ani, care fusese transferata de la Spitalul Bagdasar Arseni la o clinica din Germania, in urma incendiului din clubul Colectiv, potrivit stiri.tvr.ro, scrie Mediafax.

In urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv, au murit la fata locului 26 de persoane, iar o alta victima in drum spre spital. Dintre ranitii internati, au mai decedat 33 de persoane, numarul victimelor ajungand, in 14 decembrie, la 61.

Potrivit datelor Ministerului Sanatatii, in spitalele din Capitala mai erau internate, joi, 23 de persoane ranite in incendiul din clubul Colectiv, dintre care trei erau in stare critica, iar alti aproape 30 de pacienti erau spitalizati in clinici din Marea Britanie, Olanda, Austria, Israel si Germania.

Ce ajutoare de la stat au primit familiile victimelor din Colectiv

/     10.12.2015

Familiile victimelor din clubul Colectiv primesc ajutoarele de urgenta promise de stat, daca fac solicitari scrise in acest sens. Pana in prezent, au fost acordate ajutoare in valoare de 1.837.657 de lei, arata Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala (ANPIS), intr-un raspuns oficial pentru ziarul „Adevarul”.

Concret, Guvernul va aloca 7.500 de euro pe luna ranitilor care sunt acum in strainatate, in timp ce tinerilor care au fost spitalizati sau sunt internati in spitalele bucurestene, statul le acorda ajutor financiar de 6.000 de lei pe luna. „Insotitorii persoanelor ranite care au fost transferate pentru tratament in strainatate au depus, pentru primele 30 zile de spitalizare, 34 cereri, iar 33 dintre acestea au fost deja solutionate. Inca una, in curs de solutionare, a fost depusa pentru un cetatean german”, se arata in raspunsul oficialilor de la ANPIS. In schimb, pentru cei care au ramas in tara au fost depuse, in primele 30 de zile de spitalizare, 69 de cereri, toate acestea fiind solutionate.

Muzica underground romaneasca dupa #Colectiv: daca reusim sa ne scoatem banii de benzina, e o seara reusita

/     07.12.2015

Sunt tineri, canta de placere si din pasiune, au compozitii proprii si talent; cu toate acestea, sunt vazuti de o mana de oameni mai ales in hrube inguste, mici si incearca din rasputeri sa razbeasca intr-o lume descrisa de ei printr-un singur cuvant: mercantila. Dupa tragedia din Colectiv, lucrurile par a merge chiar inspre mai rau.

Ii cunoastem cu totii si probabil multi dintre noi au si asistat la concerte de-ale lor – fie ca vorbim de hip-hop, rap sau rock, toti au un numitor comun – nu canta pentru bani, cei mai multi castigand din job-uri „normale, de zi”, ci canta pentru ca le place si pentru ei este o forma de exprimare, de a transmite unele stari, emotii, idei, dorinte mai mult sau mai putin politico-sociale. Similar cu trupa Goodbye to Gravity.

Am stat de vorba cu cei cinci membri ai unei formatii tinere (cinci ani) de rock din Romania, Secret Society, si am facut acest lucru din doua motive: unul subiectiv, si unul obiectiv. Cel subiectiv, si pe care il puteti impartasi sau nu, pentru ca tinerii au talent cu adevarat; al doilea, pentru ca am vazut in ce fel de locuri canta, punandu-si practic (si ei) viata in pericol, indirect, si din curiozitate pur jurnalistica, a afla ce se ascunde in spatele „managementului unei formatii underground”.

Tatal unei victime din Colectiv: 60! E o lista a celor ucisi fie de focul din club, fie de coruptie

/     07.12.2015

Narcis Hogea, tatal celei de-a 60-a persoane decedate in urma incendiului din Colectiv - Alex Hogea, care a murit la 19 ani -, spune ca lista victimelor acestei tragedii este una a durerii, provocata fie de focul din club, fie de coruptia si orgoliul prostesc de care oamenii pot fi uneori capabili.

"Dragul nostru Alex, baiatul nostru cuminte, destept si frumos, Cum e Raiul azi, cum se vede lumea asta de acolo, Alex? Vezi dezbaterile? Ti-au aratat Acolo cum ti-ai petrecut ultimele 23 de zile pe pamant? Sa-ti spunem si cum le-am vazut noi, de aici... Ai supravietuit incendiului. Ai iesit in picioare din Colectiv. Medical vorbind, ai ajuns la spital «constient, cooperant, orientat temporo-spatial si asupra propriei persoane, fara deficite motorii la nivelul membrelor superioare sau membrelor inferioare, in respiratie spontana in aer atmosferic, stabil hemodinamic». Ai avut langa tine medici care au luptat sa te ajute, unii care nu sunt azi pe la televiziuni si nici medaliati, ci plang si ei, neputinciosi ca si noi, dupa tine. Erai intubat si sedat, dar si asa iti faceai noi prieteni, oameni care s-au strans aproape de tine, cu gandul, cu rugaciunea, cu faptele...", a scris Narcis Hogea, intr-o scrisoare adresata fiului sau, Alex, si publicata vineri, pe contul sau de Facebook.

Angajatii ISU care au verificat clubul Colectiv, trimisi in judecata

/     07.12.2015

Capitanii Antonina Radu si Petrica George Matei, de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti-Ilfov, au fost trimisi in judecata de DNA, fiind acuzati ca au facut verificari in clubul Colectiv fara a lua masurile legale in privinta respectarii normelor PSI.

Procurorii militari din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata, in stare de arest, pe Antonina Radu si Petrica George Matei, ofiteri-inspectori cu gradul de capitan in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti, la data faptelor, pentru abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, potrivit Mediafax.

Procesul celor doi angajati ISU va incepe, sambata, de la ora 10.00, la Tribunalul Militar Bucuresti. La primul termen al procesului judecatorul de camera preliminara va verifica masurile asiguratorii si preventive din dosar.

Conform anchetatorilor, in perioada septembrie 2014 - primavara anului 2015, Antonina Radu si George Petrica Matei, in calitate de ofiteri inspectori in cadrul ISU Bucuresti, in timp ce se aflau in exercitarea atributiilor de serviciu, cu buna stiinta nu si-au indeplinit obligatiile ce decurgeau din continutul prevederilor legale privind prevenirea si apararea impotriva incendiilor, desi au luat cunostinta si au constatat faptul ca SC Colectiv Club S.R.L. Bucuresti desfasura activitati specifice unui club fara a detine aviz/autorizatie de securitate la incendiu.

Dosare penale, Guvern schimbat si lacatul pe usa la sute de localuri

/     01.12.2015

Incendiul din Colectiv, soldat cu pierderea a 60 de vieti, sute de tineri raniti si traumatizati si un numar greu de estimat de victime colaterale,a dus la o demascare a sistemului corupt.S-au deschis dosare, s-a schimbat Guvernul si se iau masuri de siguranta, masuri ce arata insa lipsa solutiilor.

In urma cu o luna, un incendiu cuprindea unul din cluburile populare ale Capitalei, intr-o seara de vineri, la concertul unei trupe rock. Goodbye to Gravity isi lansa un nou album in prezenta mai multor prieteni, jurnalisti, fotografi, altor muzicieni si a sute de fani. Show-ul a inclus artificii, dupa aprinderea carora a luat foc unul din stalpii pe care erau puse si apoi tot tavanul localului, ambele se pare acoperite cu burete de antifonare care nu era ignifug. Focul a fost semnalat de la prima flacaruie chiar de solistul trupei, care a cerut sa se intervina cu un extinctor. Acesta, manevrat de un angajat al localului, s-a dovedit complet ineficient, focul intinzandu-se si cuprinzand in 10 secunde, potrivit concluziilor anchetei, tot tavanul, in timp ce cei din local se indreptau, initial in ordine, spre iesire, scrie Mediafax.

Generali si colonei de la ISU, afaceri cu avize de specialitate

/     27.11.2015

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta da autorizatie de functionare unui bar, club sau restaurant doar daca lucrarile PSI ale acestora au fost realizate de o firma acreditata de ISU. Domeniul este unul profitabil, iar firmele de profil sunt de ordinul miilor. Doar cateva sunt insa acreditate. Pe aceasta lista exclusivista se inghesuie fosti sau actuali generali, colonei si familiile lor.

Miercuri, premierul Dacian Ciolos a cerut demiterea sefilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta si a suspendat conducerea ISU Bucuresti. Ministerul Afacerilor Interne a demarat o ancheta in cadrul institutiei subordonate, iar premierul a adaugat ca vrea ca persoanele demise sa nu mai lucreze niciodata in cadrul ISU.

Tragedia de la clubul Colectiv devoaleaza o situatie despre care, pana acum, nu s-a stiut nimic: industria autorizarii spatiilor din punctul de vedere al lucrarilor PSI este o afacere cu circuit inchis, controlata prin interpusi sau rude de fosti si actuali ofiteri superiori si generali din ISU. „Adevarul” si Rise Project continua seria de materiale Riscul #Colectiv cu o radiografie a afacerilor PSI controlate din interiorul ISU.

Doua statii RATB vor fi denumite "Colectiv" in amintirea victimelor

/     26.11.2015

RATB anunta ca, din 27 noiembrie, statiile de tramvai si autobuz denumite "Pasaj Marasesti" vor purta numele "Colectiv", in amintirea victimelor tragediei produse la clubul cu acelasi nume, unde in urma incendiului din 30 octombrie au murit 60 de oameni.

Statia "Pasaj Marasesti", aferenta liniilor de tramvai 23 si 27, de pe bulevardul Marasesti, precum si statia "Pasaj Marasesti", aferenta liniei 312 de autobuze, de pe Splaiul Independentei, se vor numi, de vineri, "Colectiv", anunta Regia Autonoma de Transport Bucuresti (RATB), potrivit Mediafax.

Reprezentantii regiei arata ca sunt sustinuti in aceasta decizie si de multi dintre calatori, care au trimis propuneri in acest sens, in semn de omagiu adus tinerilor care si-au pierdut viata in tragedia de la clubul Colectiv.

In urma incendiului din 30 octombrie, la Clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoana. In trei saptamani de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numarul victimelor ajungand, in 22 noiembrie, la 60.

Tratamentele pentru ranitii Colectiv din strainatate vor fi decontate

/     26.11.2015

Tratamentul medical acordat in spitalele din strainatate in perioada 2015-2016 persoanelor ranite in incendiul din Clubul Colectiv va fi decontat integral din bugetul Ministerului Sanatatii si din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate.

Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanta de Urgenta care extinde cadrul legal actual in sensul ca va permite decontarea tratamentului medical acordat in spitalele din strainatate si pentru pacientii raniti in Clubul Colectiv al caror tratament nu putea fi decontat in baza Formularului 112 (fie sunt tratati in spitale din state care nu apartin UE sau Spatiului Economic European, fie nu au asigurari de sanatate), se precizeaza intr-un comunicat de presa al Guvernului, scrie Mediafax.

Astfel, toate persoanele ranite in incendiul din 30 octombrie din Clubul Colectiv, care isi continua tratamentul inceput in Romania in unitati medicale din strainatate, vor beneficia de plata tratamentului fie din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (prin Formularul 112), fie de la bugetul Ministerului Sanatatii.

Sefii ISU Bucuresti-Ilfov, suspendati dupa tragedia din Colectiv

/     26.11.2015

Sefii ISU Bucuresti-Ilfov au fost suspendati din functii, la aproape o luna de la tragedia din Colectiv, la ISU fiind facute verificari privind faptul ca nu a facut controale la Fabrica Pionierul si la club, desi stia ca va fi organizat un eveniment cu public numeros.

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) arata miercuri, intr-un comunicat de presa, ca a primit, in 24 noiembrie, o sesizare din partea mass-media care semnala existenta unui document privind organizarea unui eveniment cu public numeros in Fabrica Pionierul, la etajul 1 si in clubul Colectiv, pentru zilele de 25 si 26 septembrie, anterior producerii tragediei din 30 octombrie, scrie Mediafax.

In urma sesizarii, inspectorul general al IGSU a informat seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, care a dispus, in regim de urgenta, efectuarea unei verificari la sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti-Ilfov, a precizat sursa citata.

Ciolos viziteaza ranitii din Colectiv internati la Spitalul de Arsi

/     26.11.2015

Premierul Dacian Ciolos viziteaza, miercuri dimineata, ranitii in urma incendiului de la clubul Colectiv internati la Spitalul de Arsi.

Prim-ministrul a ajuns in jurul orei 9.00 la unitatea medicala. La Spitalul de Arsi se afla 11 dintre cele 39 de persoane ranite in incendiul din clubul Colectiv internate in spitalele din Capitala, scrie Mediafax.

Premierul Dacian Ciolos declara, sambata, ca i-a cerut ministrului Sanatatii sa monitorizeze situatia pacientilor care au suferit in urma accidentului de la clubul Colectiv si sa-l informeze periodic.

"Am cerut ministrului Sanatatii sa continue sa urmareasca foarte atent situatia persoanelor care au suferit arsuri si anumite consecinte de sanatate in urma accidentului de la Colectiv si sa am o informare periodica atat in privinta evolutiei situatiei celor care sunt internati in tara, cat si a celor internati in strainatate", a spus Ciolos.

Noi donatii pentru victimele din Colectiv

/     25.11.2015

Federatia Romana de Fotbal va dona victimelor targediei din Colectiv incasarile obtinute din comercialziarea tricourilor similare cu cele purtate de jucatorii echipei nationale la partida amicala cu Italia, de la Bologna (scor 2-2). De asemenea, sambata va avea loc un targ ale carui incasari vor fi donate in beneficiul ranitilor din incendiu.

"Cu ocazia deschiderii magazinului online, Federatia Romana de Fotbal iti ofera posibilitatea de a achizitiona un tricou de colectie, de la amicalul Italia – Romania 2-2. Este vorba de un tricou unicat, purtat de "tricolori" in memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv. Numerele de pe tricou sunt negre si sunt compuse din numele celor care s-au stins din viata in urma tragediei", se mentioneaza intr-un anunt al FRF citat de Mediafax.

Tricoul special este disponibil la pretul de 249 de lei. Intreaga suma obtinuta din vanzarea acestor tricouri va fi donata pentru ajutorarea victimelor incendiului ce a avut loc in Bucuresti, in data de 30 octombrie.

Responsabilitatea incepe cu noi!

/     25.11.2015

S-a scris mult despre neincrederea evidenta a publicului in clasa politica din Romania de la dezastrul din Clubul Colectiv de la sfarsitul lunii octombrie. Avem un guvern nou si, de asemenea, un alt primar in sectorul in care se afla clubul. Pentru un expat ca mine, obisnuit cu guverne numite (in mare parte) dintre legiuitorii alesi, este destul de surprinzator ca Romania a gasit necesar sa numeasca un guvern tehnocrat, cu membrii care nu sunt alesi si pentru care absenta lor anterioara din primul rand al scenei politice este considerata un avantaj.

Multe dintre dezbaterile recente referitor la aceste lucruri par sa aiba legatura cu coruptia. Este inutil sa negam faptul ca pentru Romania coruptia este o problema serioasa (cum este de altfel si in alte tari, potrivit Indicelui de Percepere a Coruptiei al Transparency International). Este foarte incurajator sa vedem progresele recente facute de autoritatile din Romania precum Directia Nationala Anticoruptie, Agentia Nationala pentru Integritate si Consiliul Concurentei in combaterea acestei probleme. Pare greu de rezolvat, dar procesul de curatare a situatiei poate incepe doar de unde suntem acum.

Inlaturarea coruptiei si a birocratiei din clasa politica va ajuta, dar, ca expat care traieste in Romania, cred ca nu este suficient sa combatem coruptia, pentru a preveni in viitor tragedii precum cea de la Clubul Colectiv. Sa luam ca exemplu incendiul din Centrul Summerland Leisure din Douglas de pe Isle of Man in 1973, cu un numar de victime comparabil cu cel din incendiul de la Clubul Colectiv. Sau incendiul de pe stadionul Clubului de Fotbal Bradford City din 1985, soldat cu peste cincizeci de morti. La doar doi ani mai tarziu, mai mult de treizeci de persoane au murit in incendiul din statia de metrou King’s Cross din Londra.

39 de raniti in Colectiv mai sunt in spitalele din Capitala

/     25.11.2015

In spitalele din Capitala mai sunt internate, marti, 39 de persoane ranite in incendiul din clubul Colectiv, dintre care 10 sunt in stare critica si grava, alti aproape 30 de pacienti fiind spitalizati in clinici din Marea Britanie, Belgia, Olanda, Austria, Israel, Norvegia si Germania.

Potrivit datelor Ministerului Sanatatii (MS), marti dimineata erau internati in spitale din Capitala 39 de raniti, dintre care la Spitalul de Arsi 11 pacienti, la Spitalul "Bagdasar-Arseni" - 9, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" - 5, la Spitalul Elias - 3, la Spitalul Militar Central - 4, la Spitalul Floreasca - 3, la Spitalul Universitar de Urgenta - 2, la Spitalul "Dimitrie Gerota" si la Institutul "C.C. Iliescu" - cate un pacient, scrie Mediafax.

Ministerul Sanatatii a precizat ca 42 dintre ranitii care au fost tratati, dupa incendiul din 30 octombrie, in spitale din Capitala au fost externati. Alti 39 de raniti au fost transferati din spitale din Capitala in unitati sanitare din strainatate, insa zece au decedat, trei in Marea Britanie, doi in Germania, unul in Israel, doi in Olanda, unul in drum spre Elvetia si unul in Franta.

O alta tanara ranita in clubul Colectiv a murit in Germania

/     23.11.2015

O alta tanara ranita in incendiul din clubul Colectiv a murit, vineri, la o clinica din Germania, unde a fost transferata in urma cu aproximativ doua saptamani, de la un spital din Capitala, numarul celor care si-au pierdut viata ajungand la 58, la trei saptamani de la producerea tragediei.

Potrivit unor surse medicale, tanara care a decedat se numeste Andreea Stefan, avea 28 de ani si era printre ranitii din clubul Colectiv care au ajuns in spitale din strainatate, ea fiind internata intr-o clinica din Germania, scrie Mediafax.

Andreea Stefan a fost internata, in 30 octombrie, dupa incendiul din Colectiv, la Spitalul "Sfantul Ioan", in stare critica, avand arsuri pe corp si arsuri de cai respiratorii. Ulterior, ea a fost transferata la o clinica din Germania, unde a decedat vineri.

La spitale din Germania au ajuns cinci raniti din Colectiv, trei au plecat pe cont propriu, printre care si un cetatean german, iar alte doua, printre care si Loredana Darascu, au fost transferate din spitale din Capitala. Loredana Darascu a murit in 13 noiembrie, la clinica din Germania.

O tanara ranita in Colectiv a murit la Spitalul de Arsi

/     20.11.2015

O alta tanara ranita in incendiul din clubul Colectiv a murit, joi, la Spitalul de Arsi din Capitala, numarul celor care si-au pierdut viata in tragedie ajungand la 57.

Purtatorul de cuvant al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri, Adrian Stanculea, a declarat, pentru Mediafax, ca joi a decedat o pacienta care fusese transferata de la Spitalul "Sfantul Ioan".

Potrivit unor surse medicale, miercuri a fost transferata de la Spitalul "Sfantul Ioan" la Spitalul de Arsi Ana Albu (30 de ani). Tanara a fost internata in 30 octombrie, dupa incendiul din clubul Colectiv, la Spitalul "Sfantul Ioan", in stare grava, cu arsuri pe corp si arsuri de cai respiratorii.

In urma incendiului din clubul Colectiv au decedat la fata locului 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoana. In 20 de zile de la tragedie au decedat alte 30 de persoane, numarul victimelor ajungand, joi, la 57.

Lowe: Am oprit campanii la cateva ore dupa incendiul din Colectiv (02:33)

/     20.11.2015

Lowe, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare de pe piata locala, a oprit unele campanii de comunicare la doar cateva ore dupa incendiul din clubul Colectiv din Bucuresti, a declarat Vasile Alboiu, director de creatie al grupului, in cadrul emisiunii Wall-Street 360.

„Noi tinem cont de ce intampla in afara agentiei pentru ca cel caruia noi ne adresam este acolo si traiam intr-o lume care nu e rupta de realitate. Cand este un astfel de eveniment, lucrurile se extind si in ceea ce facem noi dincolo de tragedia umana. Am avut colegi din agentie care au avut prieteni foarte buni care au murit acolo sau sunt arsi, a fost tragedie care ne-a afectat. Urmatoarea saptamana dupa incendiu a fost o foarte, foarte grea pentru unii oameni din agentie. Am avut campanii pe care le-am oprit sambata dimineata pentru ca nu era oportun sa continuam o campanie care se baza pe ideea de Hallowen cand cu cateva ora in urma murisera oameni. La fel s-a intamplat si in saptamana urmatoare cand am schimbat sau oprit anumite lucruri in functie de reactia strazii sau a oamenilor, in functie de ce se intampla in jur”, a explicat Alboiu.

In numele lui Alexandru, castigator al Galei Oameni pentru Oameni 2015

/     20.11.2015

Marele Premiu al Galei Oameni pentru Oameni 2015, desfasurata aseara, a fost castigat de jurnalistul Catalin Vischi, de la Emaramures Media, pentru implicarea sa in campania publica “In numele lui Alexandru”, prin care a dus la transparentizarea si eficientizarea activitatii institutiilor publice din domeniul protectiei copilului.

Campania, desfasurata in anul 2014, si in urma careia conducerea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Maramures a fost inlocuita, a pornit de la un eveniment tragic. In 2009, Alexandru Nicolae Coman, in varsta de 9 ani, din comuna Lapus, a murit, ars de viu, in locuinta sa, potrivit emaramures.ro.

Anterior tragediei, autoritatile din comuna Lapus, dar si vecini sau localnici, au solicitat instituirea unei masuri de protectie a copilului: plasarea acestuia intr-un centru al institutiei DGASPC. Directorul, in schimb, a refuzat semnarea actelor necesare pentru initierea acestei masuri.

Wall StreetUltimele stiri online din economie si afaceri

Cauti inspiratie in business sau vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri care influenteaza mediul de afaceri? Activeaza notificarile

Setari Cookie-uri