Povara costurilor se muta catre consumator
Consumatorii din intreaga lume incep sa simta primele simptome ale costurilor antrenate de proiectele de infrastructura. Guvernele, care se confrunta cu dificultati financiare si sunt dornice sa se elibereze de povara cheltuielilor pe termen lung, incep sa caute tot mai intens diverse modalitati de a transfera cheltuielile cu infrastructura de pe umerii contribuabililor pe cel al consumatorilor. In unele cazuri, aceasta intentie se poate materializa prin dezvoltarea unei infrastructuri finantate intr-o mai mare masura prin taxe sau prin perceperea unor impozite comerciale menite a sustine dezvoltarea. Dar va impune, in acelasi timp, plata de catre consumatori a costurilor reale pentru infrastructura pe care o folosesc.
Acesta va fi, invariabil, un demers politic: cresterea costurilor pentru energie sau a facturilor pentru apa este intotdeauna un subiect sensibil. Realitatea este ca subventiile ascunse sau subventiile incrucisate distorsioneaza piata - uneori in sens pozitiv, uneori in sens negativ. Dar indiferent de acestea, un lucru este clar: ne indreptam intr-o directie in care transparenta este crescuta si in care utilizatorul real plateste pretul.
Transparenta va fi elementul critic. Utilizatorii incep sa ceara sa fie exact informati pentru ce platesc si care este destinatia banilor. Guvernele vor trebui sa se asigure ca profiturile nu sunt umflate nejustificat. Iar firmele de proiectare se vor astepta la o crestere a costurilor operationale.
Desi acest demers va fi dificil pentru majoritatea guvernelor, aceasta va fi solutia inevitabila pentru finantarea infrastructurii. O stabilire mai realista a preturilor si serviciilor platite de catre utilizatori va transmite acestora semnale mai clare cu privire la raportul pret/consum (reducand, prin urmare, nevoia de investitii crescute in viitor), si va permite guvernelor sa isi canalizeze fondurile in proiecte cu o prioritate sau risc crescut.
„Anul care a trecut a aratat ca sectorul incepe sa evolueze. In primul rand, firmele de proiectare in infrastructura au inceput sa adopte o imagine mai holistica asupra valorii obiectivelor lor pentru a intelege potentialul productiv al proiectelor si intregul beneficiu al investitiei lor. In acelasi timp, tehnologia a permis investitorilor sa isi gestioneze bunurile in mod diferit iar operatorilor sa obtina o eficienta crescuta din bunurile existente, performante optimizate pe termen lung, o durata de viata mai lunga si un timp de nefunctionare mai scurt”, a afirmat Daniela Nemoianu (foto), Executive Partner, KPMG in Romania, specialist in infrastructura si PPP".
Guvernele trebuie sa devina mai active
Guvernele recunosc nevoia de a-si asuma un rol mai activ daca doresc sa raspunda cererilor de creare a infrastructurii venite din partea publicului. Adevarul este ca nu toate proiectele de infrastructura pot atrage investitii private – in special in conditiile actuale de piata – ceea ce inseamna ca guvernele vor fi fortate sa preia conducerea –sa intervina si sa acopere lipsurile. In conditiile in care investitiile publice directe devin o optiune doar in ultima instanta, numeroase guverne gasesc modalitati indirecte – dar cu un impact la fel de puternic – de a influenta organismele de dezvoltare si finantare din sectorul privat. In unele situatii, guvernele intervin direct prin structurarea unor majorari de credit pentru proiectele mai riscante sau prin garantii oferite investitorilor. Pe alte piete – in special in tarile in curs de dezvoltare – asistam la o crestere a rolului finantarilor cu sustinere multilaterala.
Totodata, nevoia unei transparente este crescuta, guvernele, in special cele locale si municipale, devenind tot mai active in informarea publicului in legatura cu costurile reale si beneficiile economice ale infrastructurii pe care o folosesc. Acesta va fi un element critic nu numai in procesul de transfer al costurilor catre consumatori, dar si in obtinerea unui sprijin larg din partea publicului pentru noi investitii in infrastructura.
Afluxul de proiecte s-a diminuat, dar isi va reveni
Anul trecut a fost caracterizat de o criza a tranzactiilor in infrastructura. Dat fiind mediul actual, acest lucru nu este de loc surprinzator: politicienii sunt ferm ancorati in proiecte pe termen scurt, pietele financiare sunt prudente, iar bugetele pentru dezvoltare sunt restranse.Aceasta nu inseamna ca nu exista proiecte finalizate care asteapta sa intre in derulare. Proiectantii si investitorii au fost activi in ultimul an reanalizandu-si programele, pregatindu-se sa iasa cu proiectele pe piata in asteptarea unor conditii viabile din punct de vedere economic, financiar, politic si social care sa sprijine proiecte de succes.
Dezavantajul in acest caz este, clar, acela ca proiectele raman prea mult timp in faza de planificare. In consecinta, KPMG se asteapta ca urmatorul set de proiecte care vor fi demarate sa fie – in cea mai mare parte – mai bine concepute si in ultima instanta mai reusite.
In unele state, guvernele au adoptat o abordare diferita, externalizand activitatile de dezvoltare catre sectorul privat si cautand investitori interesati in achizitionarea de companii. In piete precum cea din Brazilia, aceasta s-a dovedit o buna modalitate de a solutiona lipsa capacitatii si capabilitatii de dezvoltare din sectorul public.
Fluxul tranzactiilor se va imbunatati intre 2013-2015
Campania de consultanta KPMG crede ca fluxul tranzactiilor se va imbunatati in 2013-2015 si vom asista la o binevenita crestere in numarul proiectelor care vor ajunge pe masa discutiilor. Este suficient sa ne uitam la piata Statelor Unite unde – cu doar cativa ani in urma – dezvoltatorii deplangeau lipsa tranzactiilor. In prezent, piata este una dintre cele mai active, cu o larga paleta de proiecte bine planificate si finantate, in derulare. Alte piete care se asteapta sa fie pe primele locuri sunt Brazilia, Africa de Sud, China si India.
Atentia se indreapta asupra oraselor
Orasele au devenit focarul de activitate economica al unei natiuni. Nici nu este de mirare: potrivit unor numeroase surse, orasele lumii gazduiesc mai mult de jumatate din populatia intregului glob, emit mai mult de 70 la suta din gazele cu efect de sera din intreaga lume, folosesc 80 la suta din energia mondiala si genereaza vasta majoritate a productiei economice mondiale. Prin urmare, autoritatile guvernamentale de la toate nivelele – municipal, statal/provincial, national si chiar international – se concentreaza tot mai mult asupra crearii mixului adecvat de infrastructura urbana pentru a stimula si sustine cresterea economica, iar orasele ocupa primul loc in preocuparile acestora. In ultimul deceniu am asistat la evolutia unor orase care au captat atentia intregii lumi intr-o asemenea masura incat liderii locali practic stimuleaza programul de dezvoltare a intregii regiuni sau chiar a tarii.
Pornind de la orase, o noua tendinta incepe sa apara care face legatura intre investitiile in infrastructura si cresterea economica. Mai degraba decat sa fie interesate in investitii in proiecte sau sectoare individuale (un risc profesional pentru guvernele locale segregate), un numar tot mai mare de orase realizeaza in prezent ca isi pot maximiza investitiile si creste veniturile economice pe termen lung analizand cu atentie care proiect sau, si mai important, care combinatie de proiecte se dovedeste mai rentabila si viabila.
In Greater Manchester, de exemplu, liderii locali s-au concentrat asupra optimizarii legaturilor cu suburbiile, revitalizand centrul orasului si atragand turisti prin dezvoltarea infrastructurii care, la randul sau, a intensificat activitatea economica si veniturile din impozitele incasate de guvern in intreaga regiune.
Folosirea la maximum a investitiilor existente
In ultimii douazeci de ani s-a acordat multa atentie proiectelor de tip greenfield. Pe masura ce investitorii fac mari eforturi pentru a ridica de la sol noi proiecte si numarul de cheltuieli operationale creste exponential, tot mai multa atentie se acorda obiectivelor deja existente. In opinia KPMG, aceasta tendinta va domina tot mai mult agenda de lucru in infrastructura in deceniul urmator.
Aceasta situatie i-a determinat pe investitori si pe proiectanti sa reconsidere modul in care isi gestioneaza bunurile existente. In unele situatii, investitorii cauta sa extinda durata de viata a obiectivelor pana la limita, dincolo de ciclul de viata proiectat initial. Aceasta abordare va impune investitorilor si operatorilor sa acorde mai multa atentie managementului operational, pentru a asigura un proces de intretinere si o utilizare eficienta a investitiilor in vederea pastrarii obiectivului intr-o forma excelenta. In alte situatii, investitorii exploreaza modalitati de utilizare a noilor tehnologii si inovatii, care fie maresc valoarea pe termen lung a obiectivului, ii extind capacitatea, fie il ajuta sa devina mai rezilient pentru viitor. Altii investesc in tehnologii pentru a creste eficienta de ansamblu a obiectivului, ceea ce inseamna mai putine noi proiecte in viitor.
Rezilienta urca pe primele locuri in agenda de lucru
In ultimii cativa ani, participantii din infrastructura, guvernele si sectorul privat au devenit extrem de constienti de nevoia unor proiecte reziliente (rezistent la soc – n.red.). Caderea retelelor de orice natura a provocat dezastre pe multe piete, in timp ce cutremurul din Japonia a avut repercusiuni pe termen lung care au depasit cu mult granitele sale. Experienta cu care s-a confruntat Coasta de Est a Statelor Unite dupa ce a fost lovita de Uraganul Sandy a demonstrat ca chiar si cele mai mature piete pot suferi serios in urma amputarii infrastructurii. Infrastructura moderna este mult mai susceptibila la astfel de riscuri. In mare parte datorita unei mai stranse interconexiuni intre elemente apartinand infrastructurii folosite de societate.Este evident, ca defectiunea unui singur element de infrastructura poate avea efecte devastatoare asupra intregului sistem.
Protejarea obiectivelor de valoare de impactul dezastrelor –naturale sau nu - este prin urmare un element critic pentru stabilitatea economica si politica.
Atacurile cibernetice, un alt element critic
Un alt element critic care se refera tot la rezilienta si care a fost propulsat pe primele locuri pe agenda de lucru este riscul atacurilor cibernetice. Am asistat in intreaga lume la o crestere a situatiilor in care sisteme critice din infrastructura au cazut victima hackerilor sau au fost piratate de actori sponsorizati de stat, asa zisii ”hacktivisti” sau chiar de tineri iresponsabili. Repercusiunile unei brese in sistemele de securitate in fata unui atac bine planificat ar putea fi dezastruoase, si guvernele fac presiuni asupra proiectantilor din infrastructura de a lua toate precautiile pentru a se asigura impotriva unui atac cibernetic.
Aparitia unor noi modele de infrastructura
Pe masura ce infrastructura incepe sa fie perceputa diferit si pietele se maturizeaza, numerosi investitori si proiectanti incep sa reconsidere modul in care sunt structurate modelele lor operationale si de dezvoltare. O abordare este modul in care modelele de infrastructura traditionala vor trebui sa evolueze pentru a raspunde dublei presiuni pe care o exercita dezvoltarea economica si responsabilitatea pentru protectia mediului. Multe tari analizeaza cu atentie ce schimbari vor trebui aduse modelelor de infrastructura pentru a-si respecta responsabilitatile de mediu si a le face mai disponibile contribuabililor si utilizatorilor.
In parte, aceasta schimbare de mentalitate este stimulata de o reinnoita atentie acordata realizarii obiectivelor pe termen lung ale infrastructurii si generarii de valoare. Aceasta inseamna ca guvernele, investitorii, operatorii si proiectantii trebuie sa gaseasca solutii pentru a genera valoare pe intreaga durata de viata, de la planificare pana la incheierea ciclului de viata si pentru a structura obiectivul in mod optim in fiecare etapa. Evident, un rol important il joaca aici responsabilitatile de mediu care constituie un element cheie in dezvoltarea proiectului.
Schimbarea modelelor de infrastructura este de asemenea catalizata si de dorinta de a se obtine o mai buna eficienta operationala. Recunoscand ca anumite operatiuni si modalitati de management sunt mai eficient gestionate de intreprinderile private sau de sub-contractori, multi investitori (in special din sectorul public) se concentreaza tot mult mai asupra inglobarii unor modele si abordari comerciale in planurile de infrastructura.
Progresul rapid al tehnologiei
Progresul tehnologic nu a avut niciodata un impact atat de dramatic asupra infrastructurii. Cu toate acestea, sectorul infrastructurii se confrunta cu o serie de probleme atunci cand incearca sa se adapteze acestui ritm rapid de schimbare. Multe obiective au nevoie de ani intregi – uneori decenii – pentru a trece de la etapa de planificare la cea operationala, ceea ce deseori inseamna ca tehnologia ajunge sa fie depasita inainte chiar de a deveni operationala. Data fiind durata de functionare preconizata pentru obiective precum baraje sau sisteme de canalizare, a planifica schimbarile tehnologice ce vor avea loc dupa 30 sau 100 de ani este o actiune incredibil de dificila.
Dar un numar tot mai mare de investitori si proiectanti incep sa adopte o viziune pe termen lung asupra modului de a integra tehnologia in obiective pentru a le creste eficienta si a mentine interesul viitorilor utilizatori. De exemplu, metropole precum Rio de Janeiro sau Londra incep sa foloseasca bazele de date extrem de voluminoase care circula acum in sistemele lor de infrastructura pentru a identifica problemele chiar inainte ca acestea sa apara, pentru a eficientiza operatiunile si chiar a aloca bugetele necesare.
Mai sunt multe de facut. Realitatea este ca tehnologia are potentialul pentru a rezolva multe din problemele cele mai critice ale lumii in sectorul infrastructurii (o larga utilizare, un mediu durabil, eficienta operationala etc.) daca este comercializata si adoptata in mod adecvat. Important va fi sa se asigure progresul tehnologiilor de care este nevoie – acelea care sunt economice si viabile – abandonandu-le pe celelalte.
Reducerea costurilor - in centrul atentiei
Indiferent de cine plateste factura, costurile legate de infrastructura au devenit un subiect fierbinte pentru guvernele din intreaga lume. Aproape intotdeauna, dorinta de a investi depaseste cu mult capacitatea de finantare, indiferent daca banii vin de la contribuabili sau de la consumatori. O parte din factorii care determina costuri ridicate in infrastructura sunt oarecum comuni si evidenti: costurile cu forta de munca pot varia de la un oras la altul pe aceeasi piata in timp ce costurile pentru materiale pot fi extrem de variate in functie de acces, preturi, tarife de import etc. Cu toate acestea, in unele situatii am identificat factori care influenteaza ascensiunea preturilor si care pot fi evitati (desi acestia sunt deseori institutionali).
Recunoscand ca au posibilitatea sa determine o schimbare, guvernele incep acum sa se concentreze asupra acestui aspect. De exemplu, in Marea Britanie, Infrastructure UK a efectuat recent o Analiza de Cost dupa ce a constatat ca o parte din sumele aprobate pentru linia ferata de mare viteza HS2 erau de doua ori mai mari decat costurile pentru proiecte similare din Europa. In urma acestei analize a reiesit ca aceste costuri puteau fi reduse cu aproximativ 15% (sau cu 2 pana la 3 lire sterline pe an) daca anumite aspecte erau abordate in mod eficient.
Avand in vedere ca in intreaga lume costurile sunt acum in centrul atentiei, ne asteptam ca acestea sa capete o importanta tot mai mare in anii care vin.
Lupta pentru talent si specializare devine mai acerba
Posibil unul dintre cele mai mari si mai subapreciate obstacole in calea noastra de a raspunde provocarilor tot mai mari din sectorul infrastructurii este lipsa de specializare si talent. Indiferent ca vorbim despre proiectanti specializati in infrastructura, dezvoltatori cu experienta, manageri talentati din societati de investitii in infrastructura sau ingineri din domeniul nuclear, aria si amploarea lipsei de calificari este evidenta in intregul sector. Din nefericire, toate semnele indica faptul ca situatia se va inrautati inainte de a se imbunatati. Cu toate acestea, anumite progrese s-au vazut totusi. Programe de formare profesionala dedicata sectorului incep sa se organizeze atat la nivel corporativ cat si academic, guvernele au inceput sa promoveze initiativele de recrutare si specializare, iar companiile din sectorul infrastructurii din intreaga lume incep sa atraga si sa isi consolideze echipele de specialisti talentati.
Lumea in curs de dezvoltare se dovedeste a fi o sursa robusta de capital uman cu tari precum India, China si Brazilia exportandu-si talentele in infrastructura catre pietele mature din Europa si America de Nord.
Dar ceea ce lipseste nu sunt doar profesionistii talentati, ci si liderii competenti. Liderii din infrastructura trebuie acum sa dovedeasca noi abilitati pentru a atrage multiple parti interesate si a executa proiecte masive, si asta in timp ce se afla sub lupa autoritatilor de reglementare, a politicienilor, investitorilor si publicului general.
