Fourmont: Piata auto din Romania va ajunge in 2009 la sub 300.000 de unitati

Fourmont: Piata auto din Romania va ajunge in 2009 la sub 300.000 de unitatiPiata auto din Romania ar putea inregistra in 2009 o scadere de 11,5%, la sub 300.000 de unitati, pentru acest an fiind estimate 339.000 de unitati, a declarat presedintele Automobile Dacia, Francois Fourmont.

"Pentru 2009 piata ar putea scadea cu 11,5%, cu vanzari de aproape 300.000 de unitati vandute, situandu-se astfel la nivelul anului 2006", a spus Fourmont.

Involutia pietei se va datora in principal conditiilor dificile la nivel mondial, in special in ce priveste creditarea.

Dacia si-a revizuit tinta de productie pentru anul in curs, de la 310.000 - 320.000 unitati, la 260.000 - 270.000 unitati, a spus vicepresedintele companiei, Constantin Stroe.

Fourmont a mai spus ca Dacia ar putea opri productia pe viitor in functie de evolutia situatiei economice.

Uzina Dacia a anuntat saptamana trecuta ca va intrerupe activitatea de productie in zilele de 30, 31 octombrie si 13, 14 noiembrie 2008, ca urmare a necesitatii de adaptare a programului de fabricatie la cererea comerciala.

Fabricatia de piese de schimb, activitatea anumitor sectoare ale Uzinei Mecanice, cea a centrului CKD, precum si expeditiile de vehicule vor continua fara intrerupere.

Valmar: Importul de masini rulate poate afecta cateva mii de angajati din industrie

Valmar: Importul de masini rulate poate afecta cateva mii de angajati din industrieRiscurile importului masiv de vehicule rulate sunt pierderea unor locuri de munca in sectorul productiei si distributiei de autovehicule noi (o scadere de 5% a pietei va duce la o reducere in aceeasi proportie a fortei de munca, cca. 7.500 de angajati), amanarea investitiilor noi si a dezvoltarii capacitatilor de productie, descurajarea altor posibile investitii straine, pierderi din incasarea TVA.

Influenta importurilor second-hand asupra vanzarilor de masini noi


Masinile noi au inregistrat o scadere de 2,6% in primele noua luni la 222.997 unitati, in timp ce second-hand-ul a crescut cu 98,5% la 168.339 unitati.

“In luna iulie importurile second-hand au explodat. Piata de masini rulate a crescut anul acesta cu 124% in luna iulie la 36.711 autoturisme, in august cu 72% la 29.393 unitati si in septembrie cu 95% la 26.892 masini. Importurile de masini rulate din primele 6 luni (75.349 unitati), au fost depasite in ultimele 3 luni, inregistrandu-se 92.996 unitati”, a declarat Brent Valmar, vicepresedinte Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), director general Porsche Romania.

Doar 7% din masinile rulate importate (5.542 unitati) au fost mai vechi de 10 ani in primele 6 luni. De la 1 iulie odata cu schimbarea taxei, importurile de masini mai vechi de 10 ani au urcat la 42%. In proportie de 70% masinile rulate provin din Germania.

Piata auto in 2008

Piata auto in 2008Numarul de salariati din industrie este de circa 200.000 angajati in productie, import si distributie de autovehicule si componente.

Industria auto din Romania are o cifra de afaceri totala de peste 11,5 miliarde euro (inclusiv componente auto), aproximativ 9,5% din PIB.

Contributiile la Buget din TVA sunt de 2,14 miliarde euro, iar din impozitul pe profit de peste 147 milioane euro.

Exportul prin aportul adus de Dacia este de peste 3 miliarde euro (inclusiv componente auto – 1,75 miliarde euro).

Dimensiunea parcului auto

Dimensiunea parcului autoEvolutia parcului auto din 2006 pana in 2008 arata cresteri continue. Estimarile pentru anul acesta prefigureaza un avans de 15% pentru autoturisme la 4.199.634 unitati.

Celelalte categorii de masini vor creste cu 9% la 924.860 unitati. In total, cresterea parcului auto anul acesta este de 13,8% la 5.121.500 masini.

Anul trecut, parcul auto a crescut cu 9,7% la 4.501.266 masini, avansul pentru autoturisme fiind de 13,4% la 3.653.000 unitati.

Evolutia pietei auto din 2007 pana in 2008 arata o crestere de 17,9% la 196.764 unitati. Exporturile au crescut cu 51,3% la 121.934 unitati, iar vanzarile au avansat cu 0,9% la 267.801 unitati pana la sfarsitul lunii septembrie.

Piata auto a stagnat anul acesta, autoturismele inregsitrand scaderi dupa 7 ani de cresteri ale pietei.

Industria de componente auto din Romania afaceri de 8 mld. euro in 2008

Cifra de afaceri a producatorilor de componente auto din Romania este de opt miliarde euro.

“Industria de componente auto a cunoscut o dezvoltare considerabila. In Romania sunt peste 400 de fabricanti de componente auto. O cifra de afaceri pe care in 2008 o estimam la 8 miliarde euro”, a declarat Constantin Stroe, presedinte si director general al Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM).

Cresterea cifrei de afaceri a fost in 2007 de 37%.

Cei mai mari fabricanti de componente auto sunt Continental, cu o cifra de afaceri de 489,2 mil. euro si 4.683 de angajati, Michelin cu afaceri de 400,8 mil. euro si 233 angajati, Takata Petri cu afaceri de 245,2 mil. euro si 4.510 salariati, precum si Leoni Wirings cu afaceri de 245 mil. euro si 5.127 angajati.

Cu afaceri sub 200 mil. euro sunt companiile Ina Schaeffler, Yazaki, ACI, Johnson Controls, Draxlmaier, SEWS, Pirelli, Autoliv, Compa, Valeo Cablaje, Timken.

Cei 15 mari furnizori de componente auto totalizeaza afaceri de 2,757 miliarde euro si circa 50.000 de salariati.

Venirea Ford in Romania va aduce alti furnizori. Ford si-a asumat un procent de integrare locala de 60%.

Dezvoltarea industriei de comonente in Romania este motivata si prin pozitionarea in polul central si est european de productie pentru care se prognozeaza cresteri ale productiei auto in etapa 2007-2013: 47%. Cresterile pentru Romania fiind de 192%.

Cresterea preturilor materialelor energointensive probabil se va tempera datorita revenirii pretului petrolului si regresului cererii in industrie si, in special, in constructii.

Romania este a doua tara dupa Bulgaria, cu cel mai mic cost mediu al muncii de 2,7 euro/ora, la polul opus, cel mai mare cost mediu al muncii in are Franta cu 30,3 euro pe ora si Germania cu 27,7 euro pe ora.

Ford: Parcul auto ar putea atinge 2,3 milioane masini noi in 5-7 ani

Ford: Parcul auto ar putea atinge 2,3 milioane masini noi in 5-7 aniParcul auto ar putea ajunge la 2,3 milioane de masini noi in 5-7 ani si la 300 de masini la 1.000 de locuitori, a declarat directorul proiectului de dezvoltare al Ford Europa pentru Romania, Valdimir Vosicky.

Reprezentantul Ford a apreciat ca in 5-7 ani va scadea varsta parcului auto national de la 15 ani pana la 14,5 ani.

"In cinci-sapte ani varsta parcului auto se poate reduce la 14,5 ani, iar numarul masinilor ar putea creste pana la 300 de unitati pe mia de locuitori. Vanzarile de masini noi vor atinge 2,3 milioane de unitati", a precizat Vosicky.

Ford estimeaza o crestere lenta a pietei auto cu 15%, reprezentand 50.000 unitati pe an.

Potrivit reprezentantului Ford, parcul auto din Romania are in prezent 4,5 milione unitati cu o varsta medie de 15,5 ani, in comparatie cu Cehia, care are 4,1 milioane masini, cu o medie de 13 ani si Polonia care detine un parc de 12,8 milioane masini, cu o varsta de 14 ani.

Ford estimeaza o crestere in Romania pe segmentul C prin Ford Focus, pe C/D prin Ford Mondeo si S-Max, SUV prin Ford Kuga, CV (vehicule comerciale) prin Ford Transit Connect, Transit si Ranger, iar la clasa mica prin Ford Ka si Fiesta.