Taxa auto mentinuta in 2009

Taxa auto mentinuta in 2009„Vom propune in Guvern o noua lege care sa fie trecuta prin Parlament, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010. Prevederile noului act normativ vor fi extinse la intregul parc auto si nu numai la masinile nou inmatriculate. Noua taxa auto va fi una echitabila si nediscriminatorie”, a declarat Carlan.

Pentru programul Rabla, oficialul Ministerului Mediului a spus ca prevederile vor fi extinse si pentru masinile cumparate in leasing, pentru autovehiculele comerciale si pentru masinile cumparate de companii.

Oficialul a mai precizat ca Ministerul va incerca sa inceapa programul Rabla de la 1 ianuarie 2010.

APIA insista pentru pastrarea taxei auto pe tot anul 2009

APIA insista pentru pastrarea taxei auto pe tot anul 2009Actuala taxa auto ar trebui mentinuta pe intregul an, pentru ca impozitul anual pe care Ministerul Mediului vrea sa il aplice nu poate fi o solutie pentru piata auto, a declarat vicepresedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor Auto (APIA), Brent Valmar.

Oficialul APIA a mai spus ca “renuntarea brusca la taxa de poluare auto efectuata la prima inmatriculare a masinilor si transformarea ei intr-un impozit trebuie sa fie facuta gradual”.

Printre masurile care ar trebui luate sunt limitarea intrarii in tara a masinilor second-hand, imbunatatirea accesului la credite, extinderea Programului Rabla pentru leasing si pentru persoane juridice.

“Taxa de poluare are o valoare corecta, adaptata conditiilor pietei”, a precizat Valmar.

Piata auto ar putea ajunge in 2009 la nivelul de acum 6 ani

Piata auto ar putea ajunge in 2009 la nivelul de acum 6 aniPiata auto romaneasca ar putea scadea anul acesta pana la nivelul de 120.000 - 140.000 de masini noi, similar anului 2003, a precizat vicepresedintelui Asociatiei Producatorilor si Importatorilor Auto (APIA), Brent Valmar.

Potrivit presedintelui ACAROM, Constantin Stroe, inmatricularile de masini in Romania ar putea inregistra o scadere de 18%, fata de nivelul consemnat anul trecut, de 324.000 de unitati. Conform statisticilor europene, toate tarile europene vor avea pierderi masive, exceptie facand Estonia, pentru care se preconizeaza o crestere de 6,5% in 2009.

Vanzarile de autovehicule noi pe piata romaneasca au scazut anul acesta in luna ianuarie la 8.187 masini, fiind livrate cu 65% mai putine unitati, fata de ianuarie 2008. Autoturismele noi au inregistrat in ianuarie livrari in scadere la 7.110 unitati, cu 63,9% mai putin comparativ cu ianuarie 2008, cand au fost comercializate 19.712 unitati.

Anul trecut au fost livrate 324.080 unitati pe piata totala, in scadere cu 11,7% fata de nivelul record de 366.819 autovehicule din 2007.