Cel mai mare furnizor de servicii IT la nivel mondial si-a schimbat seful

Cel mai mare furnizor de servicii IT la nivel mondial si-a schimbat sefulIBM, cel mai mare furnizor de servicii IT din intreaga lume, a furnizat cea mai spectaculoasa mutare de top management din primul trimestru al anului de pe piata autohtona, dupa ce l-a promovat pe Bogdan Balaci (foto), directorul de vanzari al IBM Romania, in functia de director general.

Balaci este licentiat al Universitatii Bucuresti si detine un MBA la Henley Management College din Marea Britanie. El lucreaza la IBM din 1999, prima pozitie ocupata fiind de account manager pentru sectorul bancar.

Bogdan Balaci l-a inlocuit din functie pe Mihai Tudor, care a fost promovat in functia de director general pentru IBM Europa de Sud-Est (IBM SEE), urmand sa conduca operatiunile companiei din Bulgaria, Croatia, Serbia, Slovenia si Romania.

In perioada ianuarie 2002 – iunie 2006, Tudor a lucrat in sediul IBM Europa Centrala si de Est din Viena, avand responsabilitati regionale pentru IBM CEMA (Europa Centrala, Orientul Mijlociu si Africa) si IBM CEMAAS (Europa Centrala, Orientul Mijlociu si Africa, Austria si Elvetia). Incepand cu 1 iulie 2006, el a devenit directorul general al IBM Romania.

O alta numire importanta din perioada ianuarie – martie 2011 a fost cea a lui Florian Aldea, care l-a inlocuit pe Mihai Rohan, cel supranumit “tatal cimentului”, datorita experientei in industria de profil, la conducerea Carpatcement Holding, subsidiara locala a grupului german HeidelbergCement.

Rohan se afla in continuare in companie, pe pozitia de presedintele al Consiliului de Administratie. De asemenea, el detine si functia de presedinte al Patronatului din Industria Cimentului si Altor Produse Minerale pentru Constructii din Romania (CIROM).

Producatorul turc de biscuiti Ulker a furnizat o alta schimbare importanta de management, dupa ce l-a numit pe Bogdan Grama in functia de director general al operatiunilor din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania. El l-a inlocuit pe Ender Bolat, cel care a condus timp de patru ani subsidiara locala.

Bogdan Grama si-a inceput cariera profesionala la Mixalim, in 1994, apoi in perioada 2003-2009 a ocupat diverse pozitii la Agroalim Distribution. Intre anii 2009-2011, el a detinut functia de director comercial la Dole Romania.

Companiile au adus expati

Companiile au adus expatiSapte dintre executivii care au preluat functii de conducere de la inceputul anului pe piata locala sunt expati, arata datele centralizate de Wall-Street.ro.

Shachar Shaine (foto), cel care a ocupat timp de sase ani functia de presedinte al United Romanian Breweries Bereprod (URBB), unul dintre cei mai importanti jucatori de profil de pe piata locala, si-a incheiat mandatul la sfarsitul anului trecut.

El a venit pentru prima oara in Romania in anul 1999 si a ocupat functia de vicepresedinte de marketing al Tuborg Romania.

Conducerea URBB a fost preluata de Hezy Ovadia, cu o experienta de peste 15 ani in piata de profil, inclusiv la Carlsberg Group - Israel Beer Breweries Ltd. Ovadia are studii in domeniul financiar si un EMBA in Managementul Afacerilor, ambele absolvite la Universitatea din Tel Aviv.
De asemenea, industria bunurilor de larg consum (FMCG) a consemnat inca o numire importanta in primele trei luni ale anului.

Tzafrir Granat, fostul vicepresedinte de marketing al producatoruluide lactate Muller Diary Romania, a fost numit, de la 1 ianuarie, in functia de director general al companiei.

El a preluat aceasta pozitie de la Jacob Katz, care ocupa o noua functie in cadrul Central Bottling Company (CBC) Group, partenerul Carlsberg in Israel si Romania.

Functia lasata vacanta de Granat fost preluata de catre Eduard Popisteanu, cu o experienta de peste zece ani in marketing.

Domeniul bancar a inregistrat doua schimbari notabile de management in primul trimestru. Astfel, Giulio Simonelli este noul director general al Bancii Italo-Romena, dupa ce Antonio Bianchin si-a incheiat mandatul la conducerea bancii si a preluat o functie in cadrul Veneto Banca, grupul din care face parte subsidiara locala.

Simonelli si-a inceput activitatea in domeniul bancar in anul 1986. In anul 2000 a intrat in grupul Banca Apulia SPA, unde a ocupat diverse functii de coordonare si conducere, ultima fiind cea de director general. Apulia face parte, de la inceputul anului trecut, din Veneto Banca.

Totodata, Nicola Calabro, directorul general al Intesa Sanpaolo Bank, si-a incheiat mandatul de patru ani in Romania. El a fost numit director general al Banca di Trento e Bolzano, parte a Grupului Intesa Sanpaolo, in cadrul caruia a lucrat inca de la inceputul carierei sale.
Reprezentantii institutiei de credit nu au anuntat inca inlocuitorul lui Calabro.

In farma, italianul Luca Visini este noul country manager al filialei romanesti a Eli Lilly, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata de profil. El i-a luat locul lituanianului Arnoldas Doviltis.

Lista expatilor adusi la conducerea companiilor de pe piata locala este completata de Tomohiro Nakashima (Sony), Murat Kazaz (Anchor Grup) si Franz Rattenstetter (Crowne Plaza).

Doar doi romani au venit in locul strainilor

Doar doi romani au venit in locul strainilorRozaura Stanescu (foto) si Razvan Tudor sunt singurii executivi romani care au preluat functii executive la inceput de an, dupa ce au inlocuit doi expati, pe Fabien Lecoq, respectiv Hans Wreifalt.

Stanescu, director in cadrul BRD Groupe Societe Generale, a fost numita la conducerea BRD Pensii, unul dintre jucatorii importanti de pe piata pensiilor private obligatorii, in locul francezului Fabien Lecoq.

El a venit in Romania in iunie 2007, exact inainte de startul pilonului II al pensiilor private obligatorii, si l-a inlocuit in 2009 pe Damien Marechal in functia de director general al BRD Fond de Pensii.

La inceputul anului, Razvan Tudor a devenit primul sef roman al subsidiarei locale a producatorului danez de ferestre de mansarda Velux.
Suedezul Hans Wreifalt, ce a detinut functia de director general in perioada ianuarie 2009 – decembrie 2010, a parasit Romania pentru a prelua un job la sediul central al Velux.

Tudor s-a alaturat companiei in august 2010, iar pana la sfarsitul anului a trecut printr-o stagiu de pregatire in vederea preluarii noilor atributii.
De asemenea, patru manageri de top prezenti pana la sfarsitul anului trecut in fruntea unor companii de pe piata locala au fost promovati in cadrul companiilor in care activau.

In afara lui Mihai Tudor, de la IBM, celelalte promovari i-au avut in prim plan pe Yilmaz Yildirimlar - directorul general al hotelului Radisson Blu din Capitala si pe Lucian Dorobantu – directorul general al retailerului de imbracaminte Inditex Romania.

Yildimar a fost numit coordonator al lantului hotelier Rezidor pentru Europa de Sud-Est. Din noua functie, el administreaza, pe langa hotelul din Bucuresti, inca cinci unitati, in Cehia, Slovacia si Bulgaria.

Lucian Dorobantu a preluat conducerea subsidiarei din Rusia a retailerului de imbracaminte Index, care detine, printre altele, brandurile Zara si Berska.