Martie ultima luna pentru a aplica in strainatate

Dupa anul de criza 2009, cand piata fortei de munca pentru tinerii absolventi s-a contractat puternic, tinerii considera studiile in strainatate o dubla oportunitate – pe de o parte, isi largesc paleta de diplome si cunostinte, iar pe de cealalta parte, stau la adapost sigur pana cand efectele crizei asupra pietei muncii se vor domoli.

“In aceasta luna voi aplica la o universitate din Stockholm, in Suedia. Mi-am intocmit deja dosarul de admitere si voi urma studii de comunicare acolo, insa sper sa obtin o bursa de studii pentru a putea acoperi cheltuielile”, afirma Elena B., absolventa a Facultatii de Litere, in cadrul Universitatii Bucuresti.

Lunile ianuarie, februarie si martie reprezinta datele-limita la care atat facultatile de peste ocean, din Statele Unite ale Americii, Australia, cat si cele din Europa asteapta dosarele cu informatii pentru admiterea in anul universitar 2010-2011.

In anii 2004-2007, circa 85.000 de romani au ales sa studieze in strainate in perioada 2004-2007, potrivit unui studiu realizat de Educativa.

Analiza a fost realizata atat pe baza unor date ale UNESCO, cat si pe baza informatiilor din piata locala. “Din pacate, nu avem date mai recente. Cu siguranta insa ca numarul romanilor care au ales sa mearga la studii in strainate in ultimii ani a crescut”, afirma Bogdan Kochesch, Business Development Manager in cadrul grupului Educativa.

Pentru a se inscrie in procesul de admitere al unei universitati straine, romanii trebuie sa hotarasca ce tip de studii si ce universitate urmaresc cu cel putin un an inainte de trimiterea dosarului, apreciaza atat consilierii de la Educational Advising Center, in cadrul biroului Fulbright in Romania, cat si grupul de studenti romani in SUA, fondatori ai site-ului studiazainsua.com.

In plus, acestia trebuie sa studieze cu atentie oferta burselor pentru studentii internationali si sa urmareasca ce procent de studenti internationali a admis universitatea in ultimii 3-4 ani. Consilierii sustin ca absolventii romani au sanse mari de a primi o bursa de studii numai daca isi aleg cu atentie universitatile, asa incat sa se potriveasca ca o manusa pe cerintele acestora.

Cat costa admiterea in strainatate

Cat costa admiterea in strainatateDe ce este nevoie de mai bine de un an pentru admiterea la o universitate in afara tarii? "Desi poate parea o perioada lunga de timp, pregatirea dosarului de admitere presupune si obtinerea de calificative pentru testele de limba (IELTS, Teofl sau Cambridge) sau a testelor specializate cum sunt GRE (n. red. Graduate record Examination – test ce verifica abilitatile analitice, logice si verbale) sau GMAT (n. red. test specific pentru facultatile cu profil real). Apoi trebuie intocmite eseuri de motivatie si recomandari de la profesori. Asta fara a pune la socoteala timpul petrecut pentru cautarea masterului potrivit, la o universitate unde ai sanse sa obtii burse", afirma Daniel Istrate, acum masterand in biologie la Duke University, SUA.

Testele specializate cerute de universitatile straine
variaza intre 125 de euro pentru testul TOEFL, 140 de euro pentru GRE si 150 de euro pentru testul IELTS, conform informatiilor afisate pe site-ul ETS, organizatia care administreaza testele la nivel international.

"La acestea se adauga cheltuielile notariale pentru legalizarea si traducerea autorizata a dipolomelor si a situatiei scolare pentru toti anii de studii, ajungand, in medie, la cifre intre 100 si 300 de lei, in functie de numarul de copii necesare", completeaza Elena B.

De luat in calcul este si valoarea taxei de admitere, solicitate de fiecare universitate in parte. Astfel, studentii care aplica in tarile nordice sau in Anglia se pot considera norocosi intrucat nu trebuie sa plateasca pentru prima faza a admiterii. Daca sunt selectati in faza preliminara admiterii, vor trebui sa se deplaseze in tara respectiva si sa sustina un interviu de admitere, calatorie ale carei costuri pot ajunge la cateva sute de euro, incluzand avionul, cazare si masa.

Pentru SUA insa, taxa de admitere variaza intre 60 si 100 de dolari, chiar 120 de dolari pentru universitatile particulare de prestigiu, cum ar fi Standford sau Northwestern, potrivit informatiilor de pe site-urile institutiilor de invatamant.

Dosarele de admitere se trimit, de obicei, prin intermediul Postei Romane, spun aplicantii, ceea ce ridica costul pentru un singur plic la 40-80 de lei, in functie de greutate.

In total, pentru admiterea la o universitate in Europa, costurile incep de la 150 de euro (incluzand testele standardizate de limba, legalizarea actelor, traducerea lor si transportul plicului catre universitate), in timp ce admiterea la o universitate de peste ocean necesita o investitie de cel putin 350 de euro (140 de euro pentru testul GRE, 125 de euro pentru testul TOEFL, 60 de euro pentru taxa de admitere, cheltuielile pentru legalizarea actelor si transport).

Studiile in strainatate, de zeci de ori mai scumpe decat in Romania

Studiile in strainatate, de zeci de ori mai scumpe decat in RomaniaUna dintre cele mai prestante probleme intampinate de studentii care vor sa ia drumul strainatatii tine de posibilitatile restranse de finantare a studiilor de masterat si doctorat care variaza intre 10.000 si 20.000 de euro pe an in Europa si 35.000-60.000 de euro pe an in SUA.

Pentru studiile de licenta insa, studentii nu sunt nevoiti sa scoata din buzunar sume semnificative, intrucat unele tari nordice – Norvegia, Suedia sau Danemarca - ofera gratuit cursurile, studentul trebuind sa-si acopere doar cheltuielile personale, pentru masa si cazare.

"Aproximativ 85% din cei interesati sa studieze in strainatate pe care i-am consiliat anul trecut isi doreau sa mearga la cursuri de licenta, pentru ca sunt cele mai accesibile din punct de vedere al costurilor, comparativ cu un master sau un doctorat. O varianta pentru cei care vor sa urmeze un master sau un doctorat in strainatate ar fi sa aplice la o bursa, insa in Romania numarul lor este destul de mic”, afirma Kochescht, la mijlocul anului trecut.

Cele mai cunoscute burse de studiu de pe piata locala sunt cele oferite de Fundatia Dinu Patriciu, Fundatia Ion Ratiu si bursele Fulbright, exclusiv pentru studii in SUA.

Comisia Fulbright din Romania ofera anual circa 10-12 burse pentru studentii romani. Bursa Fulbright acopera integral, pentru primul an de studiu, taxele de scolarizare si costurile de viata. In functie de profilul facultatii, costurile cursurilor de master si al vietii variaza intre 20.000 si 80.000 de dolari (14.350-57.400 de euro).

Cele mai scumpe mastere sunt cele oferite de universitatile de pe coasta de Est, in orase precum New York sau Washington sau in statul Florida. In schimb, in zona centrala a SUA – Missisippi, Missouri, Alabama, Oklahoma, Tennessee sau Louisiana -, masterele in stiinte sociale nu depasesc 37.000 de euro, iar cele in domenii tehnice, 45 000 de euro, inclusiv cheltuielile de intretinere.

Comparativ, in Romania studiile de master pentru un an costa intre 800 si 3.000 de euro.