Medicii si IT-istii au luat locul capsunarilor si ai muncitorilor in constructii

Medicii si IT-istii au luat locul capsunarilor si ai muncitorilor in constructiiRomanii care vor un job in strainatate continua sa-si depuna dosarele pentru emigrare intr-un ritm alert, pe fondul revenirii economice a tarilor europene cu putere financiara, dar si a instabilitatii fortei de munca locale, alimentata de deciziile guvernului cu privire la reducerea salariilor bugetarilor, a pensiilor si a indemnizatiilor de somaj. Sanse reale pentru o slujba bine remunerata si de durata nu o au decat specialistii, spun recruiterii.

“Asistam la un alt fel de migratie – dupa perioada grea de criza, companiile straine trec printr-o criza a talentelor si nu a fortei de munca de nivel mediu. De aceea cauta specialisti pe care ii pot recruta din tarile din estul Europei. Cu siguranta in anii urmatori companiile de recrutare vor incheia parteneriate cu companii straine care vor sa recruteze forta de munca din Romania”, afirma Sorina Donisa, CEO al companiei de resurse umane APT Resources & Services, parte a grupului APT.

Anul trecut, 350.000 de romani au plecat la munca in strainatate, cei mai multi preferand sa se angajeze in agricultura, hoteluri, restaurante sau in domeniul medical, potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

Daca in 2008, cand criza abia incepea in Romania, peste 52.600 de persoane au plecat prin ANOFM, anul trecut numarul acestora a depasit 100.000, dintre care aproape 1.000 prin reteaua EURES – portalul mobilitatii europene pentru ocuparea fortei de munca. In acest moment, site-ul EURES afiseaza peste 950.000 de posturi vacante, pentru care sunt inregistrate aproape 445.000 de CV-uri.

Remiterile romanilor din strainatate au crescut cu 35% in luna ianuarie fata de aceeasi luna din 2009, pana la 540 de milioane de euro, dar au scazut cu o treime fata de nivelul inregistrat in decembrie. In 2009 romanii din strainatate au varsat in PIB 6,5 miliarde de euro, cu 24% mai putin comparativ cu 2008.

Chiar daca vom asista si la angajari in strainatate pentru muncitori si personal necalificat in agricultura, servicii sociale si constructii, orientati in special catre slujbele pe perioada determinata sau sezoniere, inginerii, medicii si softistii or beneficia de oferte pe perioade de minim un an, spun recruiterii.

"Estimez ca in 2010 numarul romanilor car vor lucra peste granite va fi mai mic decat cel inregistrat in 2009, insa in ceea ce priveste ponderea pozitiilor specializate vom asista la o crestere procentuala semnificativa", explica Oana Datki, general Manager Consulteam, reprezentant local al gigantului Mercer.

Potrivit agregatorului de site-uri de recrutare Balaur.ro, in primele patru luni ale anului s-au inregistrat cumulat peste 19.800 de locuri de munca. Cel mai mare aflux de anunturi a fost afisat in luna februarie (5237). Una din patru oferte pentru posturi vacante, afisate pe site-urile de recrutare au fost postate in luna martie. Astfel, la inceputul, romanii puteau aplica la peste 5200 de locuri de munca, cu 14% mai multe comparativ cu luna februarie, in tari din Europa, SUA si Asia.



Pe ce salarii pleaca specialistii romani

Pe ce salarii pleaca specialistii romaniDesi numai 17% dintre anunturile de pe site-uri mentioneaza nivelul salarial oferit, romanii pot castiga intre 6.000 si 10.000 de euro, pentru un medic in Olanda, 8.500 de euro pentru un medic dentist in Marea Britanie si 6.000 de euro pentru un specialist in IT, in Cehia.

Salarii de 5.000 de euro pot castiga angajatii pe functii de specialist Java in Germania, supervisor sau inspector in cadrul unei multinationale in Libia.

"Specialistii romani castiga minim dublu sau triplu in cadrul unui job din strainatate, comparativ cu Romania. De exemplu, pentru un specialist in IT, cu trei ani de experienta salariul din Romania ajunge la 800 - 1.000 de euro. Acelasi angajat castiga 3.000 de euro intr-o tara europeana", spune Datki.

"Am intalnit multi specialisti, medici, trecuti de 40 de ani, care isi depun dosarele pentru a munci in strainatate", confirma Mihaela Feodorof, partener al companiei de consultanta YourWay, cu o experienta de 16 ani in resurse umane, in sectorul bancar.

Astfel, un medic rezident determint sa isi incheie stagiul intr-o tara ca Franta, Germania sau Marea Britanie poate ajunge la un salariu de 3.000 de euro lunar iar in momentul in care incepe sa profeseze ca medic specialist salariul poate sari de 4.500 de euro, potrivit Mihaelei Feodorof. In anul 2009 medicii romani aveau cele mai mici salarii din Uniunea Europeana, 60% dintre acestia dorindu-si sa emigreze, potrivit reprezentantilor Targului International de Cariere Medicale.

"Medicii isi doresc sa plece atat din cauza salariilor mici pe care le castiga in tara, dar si din pricina instabilitatii sistemului de la noi si lipsa oportunitatilor de crestere a salariilor in mod consistent pentru viitorul apropiat sau mediu. De pilda, un medic rezident castiga acum 900 de lei, iar pentru 2010 s-a propus un salariu pe noua grila de 1.900 de lei, in conditiile in care, daca ar pleca in afara, ar castiga 3.000 de euro in sus, pe luna", spune Simona Oprea, PR manager la Houston NPA, organizatorul Targului International de Cariere Medicale.

Potrivit unui studiu efectuat de la Colegiul Medicilor din Romania, sase medici din zece isi doresc sa urmeze o cariera in afara tarii, acolo unde li se ofera salarii inzecite fata de cele din Romania. Salariile pentru medici ajung chiar la 12.000 de euro in cazul celor cu experienta bogata.

Asemanator, inginerii specializati in petrol si gaze sau instalatii pot ajunge la remuneratii care sa depaseasca suma de 100.000 euro anual. In Spania, unde, potrivit Institutului National de Statistica, traiesc aproape 800.000 de conationali, un muncitor necalificat poate obtine intre 400 si 800 de euro, in timp ce persoanele cu pregatire medie castiga lunar 800-1.200 de euro, respectiv 1.200-1.800 de euro.

In Romania, in provincie, salariul muncitorilor necalificati nu depaseste 250 de euro in timp ce angajatii cu studii superioare pot spera la un maxim 500 - 600 de euro dupa primii doi ani de experienta, spun recruiterii locali.




3 din 10 tineri au depus deja dosare pentru a pleca in strainatate

3 din 10 tineri au depus deja dosare pentru a pleca in strainatateOdata cu adoptarea sistemului Bologna, care uniformizeaza sistemele de invatamant europene, un aflux de tineri se inscriu pentru a urma studiile in strainatate, alegand, de multe ori sa se stabileasca in tara respectiva.

"Canalul de plecare la studii in strainatate s-a fluidizat. In intalnirile saptamanale pe care le am cu tinerii, din ce in ce mai des aud vorbindu-se despre studii in alta tara si despre posibilitatea de a ramane permanent acolo. Din 10 tineri 2-3 au deja dosarele pentru strainatate pregatite, iar restul se gandesc serios sa plece si ei", mentioneaza Feodorof.

Studentii si proaspetii absolventi isi pot gasi in strainatate joburi entry-level remunerate cu 400 - 500 de euro lunar, potrivit recruiterilor. Mai mult, cei care aleg sa urmeze cursuri de MBA in strainatate pot castiga cu pana la 70% mai mult dupa absolvirea studiilor, sustine Alexandru Ghita, presedintele Educativa, care organizeaza Romanian International University Fair (RIUF) si “Romanian International Master MBA Exhibition”.

"Pot spune ca fenomenul de emigrare a tinerilor romani in strainatate exista de multi ani insa in ultimii doi ani s-a accentuat, probabil si datorita mijloacelor de comunicare online, care faciliteaza accesul la informatii despre locuri de munca. In plus, romanii au inceput sa studieze mai multe limbi straine decat in trecut, ceea ce le creste semnificativ sansele de adaptare intr-o alta tara", explica Feodorof.