1 / 4

La intrebarea "de ce am ales Fuqua?" raspund de doua ori pe saptamana

Cristian Raducanu a absolvit Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti in 2000, iar un an mai tarziu s-a angajat in industria bancara. Au urmat peste noua ani in care a ocupat diverse pozitii in cadrul a trei jucatori importanti din bankingul local, pentru ca la jumatatea lui 2010 sa renunte la job pentru un program de Master of Business Administration (MBA) la scoala Fuqua din Universitatea Duke (Durnham – Carolina de Nord, SUA).

The Fuqua School of Business ocupa locul 20 in topul scolilor de afaceri care furnizeaza cele mai bune programe de tipul MBA din intreaga lume, arata topul Global MBA Rankings 2010, publicat de prestigioasa publicatie britanica Financial Times (FT) la inceputul anului.

Costul total al unui program full-time, cu o durata de doi ani, se ridica la aproape 138.000 de dolari, incluzand cheltuielile educationale, de intretinere si cazare in afara campusului universitar, dar intr-o zona aflata in apropierea scolii.

Cristian Raducanu

La intrebarea <<de ce am ales Fuqua?>> raspund de cel putin doua ori pe saptamana. Lucrurile sunt destul de simple. Am ajuns la Fuqua printr-o combinatie de alegeri si eliminari. In primul rand, eu si sotia ne doream sa ne mutam in strainatate. Pentru noi, cea mai buna varianta a fost avansarea mea catre o cariera internationala. Aici intervine necesitatea unui MBA de la o scoala de top. Din punctul meu de vedere, scolile de business din SUA sunt cele mai bune din lume si am ales sa caut un program MBA aici.

In al doilea rand, am cautat programe de top si am eliminat scolile care nu ofera finantare studentilor straini. Intr-un final am ramas cu un numar destul de mic de scoli pe care am inceput sa le studiez amanuntit. M-am oprit la Fuqua din doua considerente principale: este una din cele bine cotate scoli de marketing si in acelasi timp foarte bine plasata si in celelalte functii; al doilea considerent a fost conceptul Team Fuqua.

Aici aproape totul este conceput pentru lucrul in echipa, in acelasi timp fiecare student avand numeroase posibilitati de leadership: cluburi studentesti, proiecte academice, proiecte sociale etc.

Fuqua are un program foarte intens si un pic diferit de alte programe MBA. Noi am inceput cursurile in iulie cu un modul de acomodare culturala pentru studentii internationali. Primul modul de scoala la care am participat alaturi de ceilalti colegi a fost in luna august cand am avut doua materii introductive pe parcursul a patru saptamani. Restul anului universitar este organizat in patru module a cate sase saptamani, in fiecare modul avand 3-4 materii.

Locuiesc impreuna cu sotia intr-un apartament inchiriat in cadrul unui complex rezidential. Toti studentii business locuiesc in afara campusului, majoritatea in complexe rezidentiale.

O zi obisnuita de student este foarte incarcata si foarte diferita de o zi normala a unui student roman. Trezirea este destul de devreme, la 6:00 - 6:30, pentru a ajunge la scoala in jur de 7:30. In unele zile am curs de la 8:00, in celelalte zile am intalniri cu diversi colegi pentru a lucra la diversele teme: studii de caz, memo-uri, etc.

Avem patru cursuri in fiecare modul, iar fiecare curs are doua <<ore>> pe saptamana. La Fuqua un curs dureaza doua ore si un sfert, cu o pauza de 15 minute.

In general am doua cursuri pe zi, dar stau la scoala circa zece ore. Restul timpului este alocat fie studiului, fie carierei. Studiul poate fi individual sau in echipa.

Majoritatea temelor sunt teme de echipa. Fuqua pune accent foarte mare pe lucrul in echipa si promoveaza asta prin toate metodele disponibile. Cariera inseamna diverse lucruri: prezentari de companii, intalniri cu studenti de anul al doilea sau cu reprezentantii companiilor care recruteaza in campus, pregatiri de interviu etc.

Colegii de studiu sunt extraodinari! In primele doua module am fost organizati in echipe de lucru a cate 6-7 studenti.

Echipele au fost foarte diverse, iar eu am fost intr-o echipa de sase persoane: un inginer din Venezuela, o contabila din Thailanda, un consultant din SUA, un bio-inginer din SUA si un inginer IT din SUA.

Referitor la modalitatile de evaluare trebuie sa spun ca sunt foarte diferite de cele din Romania. Fiecare curs este tratat independent, profesorii alocand procente diferite diverselor activitati. Sunt notate: examene, quiz-uri, studii de caz, analize, prezentari, participarea in clasa etc. Notele finale sunt acordate conform curbei lui Gauss, astfel ca unii studenti au note maxime, altii note bune si intotdeauna sunt studenti care au note acceptabile sau mai putin bune. Cursurile sunt foarte antrenante si competitive. Toti colegii mei sunt extrem de bine pregatiti, orele fiind foarte interactive.





Inapoi la articol

Setari Cookie-uri