Obiectivele Delaco in 2009

Obiectivele Delaco in 2009Inceputa ca o afacere de familie, in anul 1996, Delaco este in prezent unul din cei mai importanti jucatori pe piata locala a branzeturilor, finalizand anul 2008 cu afaceri de 185 milioane de lei (50 de milioane de euro). Compania a inregistrat cea mai mare crestere din industrie, respectiv 55% fata de 2007.

”Exista mai multe game la care am inregistrat cresteri importante dintre care putem mentiona cascavalul si mozzarella cu care detinem primul loc din punct de vedere al cotei de piata pe aceste segmente (conform datelor furnizate de MEMRB). Cascavalul este cel care a impulsionat vanzarile, dubland valoarea lor in 2008 fata de 2007”, a declarat, pentru Wall-Street, Tudor Comaniciu (foto), director general Delaco.

In ceea ce priveste evolutia business-ului in acest an, oficialul Delaco estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 40% fata de 2008. Printre principalele obiective ale companiei se numara achizitionarea unui jucator mai mic de pe piata locala, lansarea unor noi game de produse si angajarea de personal.

”Prioritatile noastre sunt consolidarea business0ului, eficientizarea activitatii, mentinerea ritmului de crestere si, nu in ultimul rand, depasirea crizei economice in conditii bune. Vom lansa articole noi in mai multe categorii cu scopul de a avea un portofoliu cat mai complet.
Vizam in primul rand intrarea pe segmentul produselor lactate proaspete”, spune Tudor Comaniciu.

In acest sens, Delaco ia in considerare achizitionarea unui producator de produse lactate proaspete, avand alocat pentru aceasta preluare un buget de aproximativ 15 milioane de euro. In plus, Comaniciu spera ca aceasta achizitie sa se materializeze in decursul acestui an.

Pe de alta parte, compania Delaco va continua sa investeasca in comunicare si in 2009. Ca o caracteristica a acestui an, bugetul de marketing este flexibil in functie de conditiile economice si exista , in acest sens, mai multe scenarii, spune Comaniciu.
”Am mers in principal pe promovarea pe TV si vom continua la fel si in acest an. Vanzarile au inregistrat o crestere in ianuarie 2009 de 40% fata de ianuarie 2008, ca urmare a campaniei de promovare desfasurate anterior pentru cascavalul Delaco”, afirma Tudor Comaniciu.

Cum au evoluat gusturile romanilor pentru branzeturi

Cum au evoluat gusturile romanilor pentru branzeturiPiata branzeturilor din Romania va inregistra anul acesta o crestere valorica de doua cifre, in timp ce din punct de vedere cantitativ vom asista la o posibila stagnare, crede Romulus Dumitru (foto), marketing manager Delaco.

”In aceasta perioada, consumatorii se vor orienta spre produsele din segmentul «buget», iar Delaco ofera aceasta optiune prin prezenta in portofoliu a gamei Del (cascaval de vaca, telemea de oaie si vaca, branza feta, branza topita feliata si triunghiuri si cascaval vegetal)”, spune Romulus Dumitru.

De asemenea, romanii s-au orientat in ultima perioada spre produse de o calitate superioara.

"Gusturile romanilor au evoluat in ultima vreme in sensul orientarii catre produse de o calitate superioara. In plus, aceste gusturi s-au diversificat: astazi se consuma feta , mozzarella si branzeturi cu mucegai alaturi de produsele traditionale precum telemeaua si cascavalul”, explica oficialul Delaco.

Potrivit datelor furnizate, consumul local de branzeturi este estimat la 4 kg pe cap de locuitor pe an fata de 20 kg pe cap de locuitor pe an in Europa de Vest, fara a lua in considerare autoconsumul si piata gri.

”Telemeaua detine un loc important in piata si daca tinem cont de vanzarile din zona gri si de autoconsum (consum in gospodarii din productia proprie) are, probabil, cea mai mare pondere in piata. Alte doua locuri in top sunt ocupate de cascaval si branza topita”, declara Dumitru.

Strategie de management al crizei

Strategie de management al crizeiDelaco a realizat inca de anul trecut o strategie de management al crizei pentru evolutia afacerilor, luand in calcul doua scenarii-optimist si pesimist.

”Anul acesta nu avem o politica defensiva, ci ne gandim la cresterea si consolidarea business-ului. In plus, noi nu vedem criza numai din perspectiva riscurilor pe care le presupune, ci si din cea a oportunitatilor de crestere. Multe companii isi reduc bugetele de marketing si/sau reduc numarul de angajati. Delaco nu se inscrie in acest trend”, spune Tudor Comaniciu.

Potrivit acestuia, compania vizeaza pentru acest an ”motivarea angajatilor care fac deja parte din echipa Delaco, pentru a mentine echilibrul necesar in perioada de criza”.

”Delaco planuieste chiar sa isi extinda echipa, tinand cont de oportunitatile care se pot ivi in aceasta perioada datorita afluxului de persoane ramase fara un loc de munca”, adauga Comaniciu.

Compania Delaco are in prezent 356 de angajati, dintre care 50% reprezinta forta de vanzari.

In prezent, actionarii Delaco sunt Tudor Comaniciu cu 56,17%, fratele sau, Dragos Comaniciu cu 28% si inca doi actionari, Victor Vartolomei (14, 08%) si Romulus Dumitru (1,75%).

”Delaco a inceput in anul 1996 ca o afacere a familiei Comaniciu, care este si actionarul majoritar. Mai mult decat atat, planul de afacere l-a constituit chiar lucrarea de licenta a lui Tudor Comaniciu. Numele companiei este o prescurtare a sintagmei «de la Comaniciu»”, spune Tudor Comaniciu.

Compania Delaco a fost la inceput specializata in productia de lactate proaspete. Incepand cu anul 2000, Delaco s-a concentrat pe distributia de branzeturi si alte produse lactate provenite din Germania, Austria, Franta si Olanda.

Compania a dat in folosinta la inceputul anului 2008 un depozit in localitatea Codlea, judetul Brasov, a carui valoare estimata se ridica la doua milioane de euro. De asemenea, Delaco a lansat anul trecut propria gama de branza topita si a desfasurat o campanie de promovare a cascavalului Delaco.

Delaco este distribuitor unic in Romania pentru marcile Zott, Bergader, Joya si asigura logistica pentru Reinert.