Retailerii autohtoni, primii care vor trage obloanele

Retailerii autohtoni, primii care vor trage obloanele“Cand am venit aici in 2000 (ca director general al XXL Mega Discount – n. red.), nici nu exista o piata a retailului modern, si oricum pe atunci «piata locala» era, de fapt, piata bucuresteana”, povesteste Rainer Exel (foto), sef si totodata actionar al discounterului miniMax, intr-un interviu acordat Wall-Street. Noua ani mai tarziu, timp in care piata a evoluat foarte repede, sarind peste etapa de consolidare, harta retailului modern din Capitala i se pare acum prea aglomerata, iar criza va opera o “selectie naturala” printre jucatori.

Daca semnale de dificultate existau inca de la sfarsitul anului trecut, acestea par sa se concretizeze tot mai des, fie in relocari sau repozitionari, asa cum este cazul hipermarketului Carrefour din centrul comercial Armonia, fie in inchideri de magazine, dupa cum au anuntat inca de la inceputul anului retailerii Spar, G'Market, Primavara si Ethos. Un foarte anunt recent vine din partea Trident, un operator autohton de supermarketuri si hipermarketuri, care printr-un afis postat la intrarea centrelor comerciale din Sibiu (inaugurat acum patru luni) si Alba-Iulia, si-a informat clientii ca activitatea este suspendata din cauza crizei financiare.

Valul de inchideri de abia acum ia amploare, crede Rainer Exel, indicand retelele romanesti de magazine ca fiind cele mai vulnerabile in fata crizei. “Cei mai in primejdie sunt retailerii care nu au grija la costuri si cei care nu au in spate sprijinul unei retele internationale de magazine”, spune seful miniMax. O afirmatie validata si de cealalta parte a “baricadei”, mai exact de oficialii de la PIC, care intr-un comunicat de presa emis recent declara ca “reteaua de hipermarketuri resimte, ca si celelalte companii din retail, presiunile unei piete aflate in recesiune” si ca “spre deosebire de concurentii sai (cei mai mari jucatori din comertul roman sunt companii multinationale precum Metro Cash & Carry – Germania, Carrefour – Franta, Selgros Cash & Carry – Germania – n. red.), aceasta nu beneficiaza de sprijinul unor retele globale”. Declaratiile reprezentantilor PIC vin ca o reactie la informatiile din ultima vreme ce anunta falimentul lantului detinut de fratii Penescu.

Atunci cand vorbeste despre "cantecul de lebeda" al retailerilor, Exel are in vizor si un alt comerciant: Fidelio, un jucator discret in peisajul presei economice, extins la nivel regional, in zona Moldovei. Lantul, care numara 15 supermarketuri in septembrie anul trecut, este operat DaniLux, o firma botosaneana controlata de un investitor roman. “Din cate stiu, toate magazinele Fidelio sunt pe cale sa se desfiinteze”, spune Rainer Exel.

Supermarketul, un concept invechit

Supermarketul, un concept invechit“Am citit recent ca un retailer care avea 25 de supermarketuri in Polonia le inchide pe toate, la fel si in Ungaria si poate ca acelasi lucru se va intampla si aici, in Romania”, spune executivul de la miniMax, pentru care verdictul este clar: supermarketurile reprezinta un concept invechit, ce nu se pliaza pe actualitate si care nu se poate diferentia de magazinele de tip discount.

Diferenta majora dintre cele doua tipuri de retail este pretul, supermarketurile practicand costuri mai piperate; un pret pentru care, crede Exel, consumatorii sunt, mai ales pe timp de criza, si mai putin dispusi sa plateasca. “Oamenii nu vor sa plateasca pentru aranjarea frumoasa a produselor pe raft si nici pentru produse de care nu au neaparata nevoie”, considera acesta, adaugand ca operatorii de traditie pe piata romaneasca de supermarketuri au intrat intr-un con de umbra in ultima vreme.

Supermarketurile si-au pierdut din efervescenta ultimilor doi ani, care au consemnat preluarea lantului Artima de catre Carrefour (2007) si cea a La Fourmi de catre belgienii de la Mega Image (2008). La o analiza succinta a dinamicii inaugurarilor din primul semestru al anului, supermarketurile au fost lasate in urma de discounteri si de hipermarketuri, cele mai active la acest capitol. Singurele vesti care au mai dinamizat sectorul au fost cele legate de deschiderea supermarketurilor Carrefour Express (fostele Artima) si, recent, de tranzactia prin care Mega Image a cumparat patru magazine Prodas.

Discounterii abia acopera 6% din piata

Discounterii abia acopera 6% din piata“N-as putea spune ca discounterii sunt castigatorii crizei, dar cu siguranta sunt in pozitia de a castiga mai multa cota de piata pentru ca oamenii, chiar si pe timp de criza, vor trebui sa manance, si atunci noi avem marele avantaj”, spune increzator Rainer Exel. Pentru seful de la miniMax, criza este o oportunitate de a castiga tot mai mult teren in defavoarea magazinelor mai mari, care “comercializeaza 50.000 de articole diferite, desi clientii au nevoie doar de maxim 2.000”.

In prezent, potrivit estimarilor sale, discounterii detin circa 6% din piata totala de retail modern, estimata la sub 30 de miliarde euro, un procent redus fata de tarile din vestul Europei. “Cand compari Romania cu alte tari, si cunosc foarte bine una in special – Germania, discounterii inseamna mai mult de 50% din piata, iar in Romania avem cam 6%, asa ca este loc destul pentru crestere, mai ales pe timp de criza”, afirma Exel, care adauga ca segmentul de discount si-a construit pozitia dominanta pe piata in “ani buni”.

Rainer Exel stie cel mai bine parcursul discounterilor in Romania, el fiind si cel care a adus acest concept in Romania, in 2001, ca sef al XXL Mega Discount, parte a grupului german Rewe. In 2005, jucatorii prezenti pe piata nu insemnau mai mult de 3-4% din piata, iar astazi au ajuns la sase procente, ceea ce indica un ritm destul de lent comparabil cu frenezia deschiderilor de hipermarketuri si supermarketuri care au agitat apele retailului romanesc din ultimii ani. “In Ungaria am avut nevoie de trei ani si jumatate pentru a deschide 120 de magazine, in Romania am avut nevoie de patru ani pentru 30 de magazine miniMax, deci discounterii mai au mult de avansat”, apreciaza Rainer Exel.

In buricul targului

In buricul targuluiCu o experienta de peste 20 de ani in cadrul grupului german de retail Rewe (prezent in Romania prin lanturile de magazine Billa, Penny Market XXL, Penny Market si Selgros), Exel a decis in 2003 sa renunte la managementul XXL pentru a porni o afacere pe cont propriu, in domeniul in care castigase deja experienta: magazinele de tip discount. Inca de la infiintarea miniMax, obiectivul lui Exel era clar - extinderea retelei pana la 100 de unitati.

“Pana la sfarsitul anului, speram sa avem deja deschise 35 de magazine”, spune Exel, pentru care criza este o oportunitate de extindere rapida a retelei. In primele sase luni ale anului, discounterul a deschis trei magazine, iar pentru cea de-a doua jumatate a lui 2009 sunt programate 15 deschideri, printr-o investitie de 17 milioane de euro. Urmatoarele deschideri anuntate sunt la Buzau, Braila, Tulcea si Vulcan.

Exel a apasat pe pedala de acceleratie in momentul in care a incheiat parteneriatele cu Wini Imobili si Winmarkt, prin care discounterul urmeaza sa deschida magazine in locatii centrale din mai multe orase de provincie. “Expansiunea estea mai rapida, pentru ca nu mai suntem nevoiti sa construim, magazinele deja exista, ceea ce scurteaza foarte mult perioada de asteptare pana la deschidere. Inainte, iti lua 3 luni ca sa cumperi, 3 luni ca sa construiesti, iar acum toate magazinele sunt deja construite si deci ne miscam mai repede”, explica Rainer Exel motivul pentru care a ales sa se extinda in colaborare cu Wini Imobili si Winmarkt, centre comerciale cu notorietate in provincie. Un alt avantaj major este vadul comercial, care in cazul centrelor Wini si Winmarkt, este deja format. “Locatiile sunt deja bine-cunoscute, sunt cladiri vechi, renovate, iar oamenii sunt invatati deja sa mearga acolo, chiar in centrul orasului”, mai spune Exel.

Pretul corect pe metrul patrat

Pretul corect pe metrul patratDar cel mai important “combustibil” care alimenteaza extinderea retelei este declinul pietei imobiliare, care a dus la scaderea preturilor, pana la niveluri “normale”. Seful miniMax crede ca nu este normal sa platesti 200 de euro/mp pentru o locatie in centrul unui oras ca Pitesti. “ Poate ca 50 de euro pentru Pitesti este bine, dar nu 200, nu e normal. Preturile au scazut, pana la 150 de euro, dar nu pana la 100 sau la 50, asa cum ar fi normal, asa incat preturile intra pe o panta descendenta si mai mult in urmatoarea perioada”, spune Exel (foto). In opinia sa, pentru un teren intr-un oras mai mic, pretul “realist” este de 20 de euro/mp, pentru orasele mai mari, de 60-80 de euro/mp, iar pentru cele mari – 100-150 de euro/mp, “ca in Germania”.

Inainte de a veni in Romania, Exel, de origine german, a activat in Spania si Ungaria. Daca Spania a reprezentant o experienta dura prin modul in care se stabilesc preturile la terenuri (pretul terenului este multplicat cu numarul de etaje pe care le poti construi pe terenuri), Ungaria l-a pregatit pentru venirea in Romania. “Experienta din Ungaria a fost una folositoare pentru venirea in Romania, pentru ca tot ce s-a intamplat in Romania, s-a petrecut si aici de asemenea, dar aici intr-un ritm mult mai alert”, este de parere executivul.

Un ritm intrerupt de altfel de criza economica, ce va consemna o stagnare fata de 2008. “Nu vad o crestere a pietei de retail anul acesta, va fi la nivelul lui 2008, poate putin peste, dar nu in termen de procente. Pentru noi va fi bine daca am avea o crestere ca cea de anul trecut”, spune Rainer Exel, care promite sa discute si despre sporirea profitului abia dupa ce reteaua va numara “mai multe magazine”.

Cititi si Rainer Exel, miniMax: Suntem asaltati cu oferte de la brokeri imobiliari.