Numai zece-s norocoase

Numai zece-s norocoase“Schimbarea modului in care arata benzinariile vine intr-un moment in care imaginea acestora trebuie reimprospatata, pentru ca orice brand are un ciclu de viata”, spune Zsolt Szalay (foto), care de trei ani si jumatate este la conducerea diviziei locale a grupului petrolier ungar MOL. Demarata la sfarsitul anului trecut, rebranduirea vizeaza atat noile benzinarii, construite in conformitate cu noua identitate vizuala, cat si pe cele vechi, in special pe cele situate pe arterele principale de trafic, precum cele de la Sighisoara, Sibiu si Turda. Noul model de benzinarie, cu un magazin reorganizat si un design modernizat, mai bine adaptat nevoilor clientilor, este preluat din Ungaria, acolo unde MOL l-a implementat prima data, “desi la nivel de grup managementul nu urmareste un program major de rebranding”.

Intalnirea oficialului MOL cu reporterul Wall-Street a avut loc chiar in benzinaria din Otopeni, una dintre cele mai performante benzinarii din reteaua ce totalizeaza 135 de unitati, recent rebranduita. Benzinaria, denumita “Otopeni 2”, face parte din primele sapte unitati care beneficiaza de noul design, alaturi de cele din Fagaras, Valeni, Sovata, Barlad, Bors 2 si Codlea, iar pana la sfarsitul anului vor fi zece astfel de unitati cu un nou design, atat rebranduite, cat si greenfield-uri (investitii de la zero).

Investitii care sunt in parte circumscrise in cele 4,5 milioane de euro cheltuite in primul trimestru al anului acesta pentru deschiderea a trei benzinarii la Bors, Barlat si Codlea, cu suprafete cuprinse intre 2.000 si 3.500 de metri patrati, dar si in dotarea depozitului de la Tileag cu un sistem imbunatit de supraveghere a incarcarilor in cisterne. “Investitia este una importanta in aceasta perioada de criza; ea inseamna totodata ca Romania e o tara importanta pentru companie”, precizeaza Szalay, punctand faptul “ca nu se urmareste o dezvoltare cantitativa, ci una calitativa”.

Rebranduire egal economisire

Rebranduire egal economisireRebranduirea benzinariilor, cu accent pe magazinul din cadrul acestora, aduce si o mai buna punere in valoare a segmentului non-oil (produse ce nu intra in categoria carburanti), care genereaza in prezent 15% din totalul incasarilor pentru MOL Romania. Miza o reprezinta profiturile mult mai mari in comparatie cu cele aduse de produsele petroliere, mai ales in conditiile in care segmentul este pe o panta ascendenta ca pondere in vanzari. Oficialul petrolierului ungar dezvaluie ca “exista o lupta acerba intre producatori pentru a-si pozitiona cat mai bine produsele pe rafturi - mai aproape de intrare, mai aproape de casier, ceea ce presupune o munca sistematica de asezare a produselor, acestea contribuind semnificativ la rezultatele finale. Daca reusesti sa creezi un anumit circuit al cumparatorilor prin magazin, reusesti sa ai vanzari mai mari si astfel sa fii mai profitabil, crede seful MOL Romania.

“Noi mizam pe impulsul de a cumpara al oamenilor si de aceea, prin noul branding, este mult mai usor sa schimbi si sa te adaptezi si sa organizezi mai multe promotii in gondolele special amenaje pentru acestea”, declara Zsolt Szalay, adaugand ca “daca nu aranjezi produsele intr-o anumita logica, poti pierde usor milioane”.

Noul design va aduce atat un “suflu nou” benzinariilor, cat si un plus de economie pentru MOL, unul deloc de neglijat in contextul in care “eficientizare” este cuvantul de ordine pentru retailerul de carburanti. Organizarea interioara a magazinelor este diferita, in functie de localizarea lor, pentru ca “benzinariile din interiorul orasului sunt diferite fata de cele de pe autostrada”. Tocmai de aceea, gamele de produse sunt “personalizate” pentru fiecare tip de statie (de oras, de tranzit, de autostrada). Diferente nu se regasesc doar la nivel de articole de vanzare, spun reprezentanti MOL, ci si ca vanzari: cele mai profitabile sunt benzinariile de pe autostrada si de la granita.


Sezon de varf mai slab decat in 2008

Sezon de varf mai slab decat in 2008“Lunile iulie-august sunt cele mai puternice pentru benzinari, pe fondul activitatilor din agricultura si turism, dar cred ca per total vanzarile de carburant din aceasta perioada vor fi cu 10% mai mici fata de intervalul similar al lui 2008”, este de parere Zsolt Szalay. Desi principalii jucatori de pe piata nu au semnalat scaderi drastice ale vanzarilor in prima jumatate a anului, deprecierile situandu-se in limita a 10%, luna iunie nu a fost una prea buna pentru retailerii, potrivit Institutului National de Statistica (INS). In a sasea luna a acestui an, “cel mai semnificativ declin a fost inregistrat in comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate, de 24,1%", se precizeaza in statistica oficiala.

Pentru cea de-a doua jumatate a anului, oficialii MOL Romania spera la o crestere a vanzarilor, dar nu in ritmul inregistrat anul trecut, “pentru ca multe companii sunt deja in faliment, iar altele nu mai au lichiditati suficiente, ceea ce determina si o migrare a clientilor corporate catre segmentul de retail. In general, in primul semestru din acest an, consumul de carburanti la clientii corporate a scazut cu peste 10%, iar consumul de carburanti la clientii individuali a scazut cu mai putin de 10%, fata de aceeasi perioada a anului trecut, estimeaza seful MOL Romania. Szalay evita insa sa faca prognoze pentru sfarsitul de an, in contextul in care “o depreciere brusca a vanzarilor poate surveni oricand, de pilda ca urmare a unor schimbari legislative sau a declinului economiei”.

Country chairman-ul declara ca anul acesta planul de dezvoltare a retelei de statii se va realiza in functie de fezabilitatea proiectelor propuse, luand in considerare si contextul international alaturi de conditiile de pe piata locala”. “Avem o situatia financiara solida si accentul este pus in continuare pe eficientizare”, subliniaza Zsolt Szalay, care adauga ca “in ultima perioada, companiile din industrie au tot raportat pierderi”. Printre acestea, se numara si lideri ai pietei, precum Rompetrol si Petrom. Informatiile furnizate de MOL pentru primul trimestru indicau o scadere de vanzarilor de carburanti de aproape 6%, comparativ cu perioada similara a lui 2008. Oficialii companiei nu au facut niciun comentariu cu privire la vanzarile din primele sase luni ale lui 2009, rezultatele consolidate la nivel de grup urmand a fi facute publice la sfarsitul lunii curente.


Profit, fara pretexte!

Profit, fara pretexte!“La inceputul anului, totul parea foarte greu de realizat, dar trebuie sa ne atingem obiectivele indiferent de context, pentru ca in definitiv doar rezultatele conteaza”, spune Zsolt Szalay, referindu-se la actuala criza economica. “Sunt o multime de explicatii pentru care un business nu merge bine, dar trebuie sa ne descurcam in orice situatie, indiferent de context”, mai spune managerul, care aminteste ca a primit o educatie “foarte puternica” din partea managementului MOL, si anume aceea de a nu se multumi cu jumatati de solutii. “Pentru manageri nu trebuie sa conteze niciun pretext, ca e iarna prea rece sau ca e vara prea calda. La sfarsit, cand se trage linie, ce mai conteaza?”, se intreaba retoric seful MOL Romania.

Pentru Szalay, obiectivul major al acestui an este clar: profitul. “Ca orice alta companie, dorim sa fim profitabili pentru a investi dinamic si a creste calitatea serviciilor oferite clientilor. Stiu ca ne aflam intr-un context dificil, insa trebuie sa ne atingem obiectivele”, spune acesta, adaugand ca, pe termen lung, se gandeste si la marirea cotei de piata. In prezent, MOL Romania are o cota de piata de 10,8%, iar cu cele 135 de statii operate in prezent controleaza MOL acopera 7% din numarul total de benzinarii la nivel de piata, inclusiv benzinarii independente.

In anul 2008, vanzarile de carburant ale MOL Romania (exprimate in litri) au crescut cu 2% fata de anul precedent, iar cifra de afaceri a companiei s-a majorat cu 11%, ajungand la aproximativ 590 milioane euro, ceea ce o claseaza in top cinci al marilor retaileri de pe piata locala. Profitul realizat anul trecut s-a cifrat la aproape 12 milioane de euro, “pornind de la investitiile majore si respectarea unui plan de eficientizare si reducere a costurilor”, potrivit oficialilor companiei.


De la cosmetice la carburanti, via automobile

De la cosmetice la carburanti, via automobileLa numai 35 de ani, dupa ce a ocupat functii de conducere in companii precum Michelin, Porche sau Garnier, Szalay ajunge la inceputul lui 2006 in fruntea MOL Romania, unul dintre cei mai mari retaileri de carburanti de pe piata. “Primul meu job a fost la L'Oreal, insa a fost ceva de orientare. Apoi, am intrat in echipa Michelin si deja incepusem sa ma familiarizez cu industria carburantilor, cele doua industrii fiind invecinate”, povesteste acesta. Vorbitor fluent a cinci limbi straine (germana, franceza, engleza, rusa si italiana), managerul s-a pregatit pentru cariera in domeniul marketingului atat in Ungaria, tara sa de origine, cat si in Statele Unite ale Americii, in Franta si Elvetia. Dupa patru ani in care a ocupat functia de director de marketing al MOL pentru Ungaria si Europa Centrala si de Est, Szalay vine in 2006 la carma filialei romanesti.

Primul sau mare proiect a venit imediat dupa integrarea benzinariilor Shell, preluate in 2005. In urma parteneriatului cu Royal Dutch/Shell Group, compania a investit un milion de euro in integrarea benzinariilor Shell, iar in acelasi an si-a dublat numarul de benzinarii. Mai apoi, incepand cu 2006, a fost demarat procesul de implementare a platformei organizationale CODO (carburantul si alte produse cu regim special, gen rovignete, sunt in proprietatea MOL, iar produsele din magazin sunt apartin partenerului/dealerului). “CODO este platforma cea mai potrivita si cea mai eficienta pentru o astfel de marime a pietei si a cotei de piata pe care o detinem in Romania. Ea presupune externalizarea gestionarii personalului din benzinarii catre dealeri. Este un model dupa care lucram in Romania, pentru ca in Ungaria utilizam alta platforma de operare, iar activitatea de zi cu zi a retelei de benzinarii MOL Romania se bazeaza pe un sistem IT foarte puternic”, au explicat reprezentantii companiei.

Modelul CODO se dovedeste, pe timp de criza, si unul mai eficient din punctul de vedere al costurilor. Mai exact, este un mod de operatiune mai ieftin, mult mai economicos si din punctul de vedere al costurilor cu forta de munca (dealerul isi recruteaza personalul), iar marele avantaj este ca retailerul e mult mai apropiat de dealeri, dupa cum insusi Zsolt Szalay afirma. Cat despre criza, seful MOL Romania este transant: “este o provocare sa fi manager pe timp de criza, dar cel putin in cazul de fata este o misiune asumata pentru ca MOL Romania este un business care se deruleaza 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an”.