1 / 6

Numai zece-s norocoase

“Schimbarea modului in care arata benzinariile vine intr-un moment in care imaginea acestora trebuie reimprospatata, pentru ca orice brand are un ciclu de viata”, spune Zsolt Szalay (foto), care de trei ani si jumatate este la conducerea diviziei locale a grupului petrolier ungar MOL. Demarata la sfarsitul anului trecut, rebranduirea vizeaza atat noile benzinarii, construite in conformitate cu noua identitate vizuala, cat si pe cele vechi, in special pe cele situate pe arterele principale de trafic, precum cele de la Sighisoara, Sibiu si Turda. Noul model de benzinarie, cu un magazin reorganizat si un design modernizat, mai bine adaptat nevoilor clientilor, este preluat din Ungaria, acolo unde MOL l-a implementat prima data, “desi la nivel de grup managementul nu urmareste un program major de rebranding”.

Intalnirea oficialului MOL cu reporterul Wall-Street a avut loc chiar in benzinaria din Otopeni, una dintre cele mai performante benzinarii din reteaua ce totalizeaza 135 de unitati, recent rebranduita. Benzinaria, denumita “Otopeni 2”, face parte din primele sapte unitati care beneficiaza de noul design, alaturi de cele din Fagaras, Valeni, Sovata, Barlad, Bors 2 si Codlea, iar pana la sfarsitul anului vor fi zece astfel de unitati cu un nou design, atat rebranduite, cat si greenfield-uri (investitii de la zero).

Investitii care sunt in parte circumscrise in cele 4,5 milioane de euro cheltuite in primul trimestru al anului acesta pentru deschiderea a trei benzinarii la Bors, Barlat si Codlea, cu suprafete cuprinse intre 2.000 si 3.500 de metri patrati, dar si in dotarea depozitului de la Tileag cu un sistem imbunatit de supraveghere a incarcarilor in cisterne. “Investitia este una importanta in aceasta perioada de criza; ea inseamna totodata ca Romania e o tara importanta pentru companie”, precizeaza Szalay, punctand faptul “ca nu se urmareste o dezvoltare cantitativa, ci una calitativa”.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri