1 / 5

Trainerii nu mai furnizeaza servicii in masa

Cand valul crizei a lovit Romania, in toamna anului trecut, multi traineri au plecat urechea la indemnurile presedintiei. ”Romania va fi ocolita de criza”. Putini au actionat rapid, vigilent, alerti din cauza mediului economic european, din ce in ce mai deteriorat.

“Avand in vedere ca firma noastra activeaza atat pe piata de training, cat si pe cea de consultanta pentru managementul financiar al afacerii am avut semnale ca "ceva este in schimbare" din primul trimestru al anului 2008, iar in luna septembrie anul trecut am avut si confirmarea acestor tendinte de incetinire a cresterii economice“, sustine Anda Racsa, general manager al firmei de consultanta ABC Training Consulting.

Primul trimestru al anului curent a adus unda de soc si in piata de training. Bugetele companiilor au inghetat, toata lumea traind in expectativa un timp. Dupa aceasta perioada de stagnare a cererii, companiile mici de training, cu o cifra de afaceri sub 300.000 de euro, erau aproape de pragul de jos, dupa doi ani infloritori in care majoritatea cererilor se livrau in masa, nediscriminat in functie de particularitatile angajatorilor.

“Companiile (n. red.) au fost victime ale programelor surogat. Au parcurs programe de Team Building ce ar merita mai degraba numele ca bodybuilding sau drink building.[...] Modul in care isi face acum de cap criza este provocat inclusiv de programele de pregatire ineficient alese sau livrate”, sustine Marian Manolescu, managing partner al companiei furnizoare de training Skill Team.

Insa nevoia de a fi prezenti in continuare pe piata i-a impulsionat spre schimbare. Schimbarea a trebuit sa vina din vintrele afacerii, din core-ul business-ului, asa ca trainerii si-au luat un rastimp pentru a analiza piata si clientii pe care ii aveau. In criza, majoritatea companiilor mici de training au mizat pe clientii pe care deja ii aveau in portofoliu, pentru care si-au adaptat ofertele. Apoi au ales o tactica de vanzari agresiva pentru a promova produsele nou construite.

Furnizori pentru o plaja mai degraba a companiilor cu capital romanesc, de medii si mici dimensiuni, firmele de training cu venituri sub 300 de mii de euro au avut o greutate dubla in a-si mentine si a atrage noi clienti. Companiile mici si medii ca dimensiuni au resimtit criza mai puternic, in multe cazuri, decat gigantii multinationali care beneficiau de suportul imaginii de angajator si care se bazau pe profituri substantiale in anii anteriori. “In 2009 avem doar 4 clienti noi in portofoliu. Restul de pana la 50, sunt clienti vechi. Dintre acestia, 11 au semnat contracte si in acest an cu noi”, spune Gabriela Hum, directorul firmei de training ATU Consulting.

Asa ca trainerilor nu le-a mai ramas decat sa isi marketeze foarte adaptat produsele, sa ofere discount-uri de pana la 50%, sa fie flexibili cu termenul de facturare si sa realizeze o strategie de personal axata pe motivarea si cresterea numarului angajatilor, potrivita pe termen lung.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri