Piata constructiilor va scadea cu 8-9% in 2010

Piata constructiilor va scadea cu 8-9% in 2010“Aprobarea bugetului cu o intarziere de doua luni, precum si instabilitatea de la nivelul politicului, sunt doar cativa din factorii care vor duce la compromiterea primului trimestru, in ceea ce priveste sectorul constructiilor. Prin urmare, ma astept la o scadere in volum a pietei cu 20% in primul trimestru, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, precum si la reducerea numarului de angajati din domeniu, pana la 310.000 – 320.000 de persoane”, afirma Laurentiu Plosceanu (foto), presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor din Constructii (ARACO).

Asociatia estimeaza pentru 2010 o continuare a contractiei pentru sectorul de constructii, cu 8-9%, pana la aproximativ 11 miliarde de euro.

Piata constructiilor a scazut in 2009 cu circa 17%, mai mult decat dublul reducerii Produsului Intern Brut (PIB), pana la 12,2 miliarde de euro, potrivit datelor din primele 11 luni ale anului trecut contabilizate de ARACO.

Totodata, numarul angajatilor din constructii a scazut la sfarsitul anului trecut la 350.000, fata de 420.000, cati erau la sfarsitul lui 2008.

Mai mult, in perioada ianuarie-noiembrie 2009, peste 20.000 de societati de constructii au intrat in insolventa, si-au suspendat activitatea sau au intrat in faliment.

“Datoriile statului catre constructori pentru lucrarile efectuate in 2009 se ridica in prezent la 1,2 miliarde de euro. In conditiile in care acestea nu vor fi platite in urmatoarele saptamani, foarte multe firme de constructii risca sa intre in insolventa”, spune presedintele ARACO.

In a doua jumatate a lunii noiembrie, Plosceanu declara ca firmele de constructii au de primit de la autoritati doar 500 de milioane de euro.

“Cresterea datoriilor autoritatilor catre constructori pana la 1,2 miliarde de euro intr-un timp atat de scurt poate fi explicata doar prin doua cuvinte: an electoral”, precizeaza Plosceanu.

Producatorii de BCA: BNR sa reduca dobanda de referinta

Producatorii de BCA: BNR sa reduca dobanda de referintaConstructorii asteapta ca autoritatile sa adopte, pana la sfarsitul primului semestru, un pachet de masuri care sa duca la redresarea sectorului cat mai repede.

Printre acestea se numara evitarea cresterii pretului la utilitati, grabirea procesului de accesare a fondurilor europene, alocarea de investitii pentru dezvoltarea transporturilor pe calea ferata, regandirea proceselor de licitatii, precum si reluarea creditarii.

“Nivelul la care se afla dobanda de politica monetara a BNR este prea mare. Banca Centrala ar trebui sa dea dovada de mult mult curaj si sa reduca dobanda de referinta cu cel putin 1%. Daca in sedinta din februarie BNR ar reduce dobanda cu 1,5%, ar fi extraordinar pentru firmele de constructii”, considera Marius Marin (foto) , CEO al holdingului Macon – Simcor si vicepresedinte al asociatiei Pro BCA, care reuneste cei mai importanti jucatori din domeniu.

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a decis, in sedinta de politica monetara din 5 ianuarie, reducerea dobanzii cheie cu 0,5 puncte procentuale, pana la 7,5% pe an, in ciuda presiunilor inflationiste.

Miscarea a surprins mediul economic, analistii asteptandu-se ca Banca Nationala sa mentina dobanda la 8% pe an.

“BNR ar putea, de asemenea, sa adopte niste masuri prin care sa controleze mult mai bine ceea ce se intampla cu banii bancilor locale, care de multe ori ajung la bancile mama. De asemenea, daca autoritatile vor sa stranga bani la buget, nu ar trebui sa modifice taxele, ci eventual sa suprataxeze bancile”, mai spune Marin.

Preturile la materiale de constructii vor continua sa scada

Preturile la materiale de constructii vor continua sa scadaProducatorii de materiale de constructii se asteapta la scaderi de preturi si in 2010, chiar daca scumpirile anuntate ar putea pune presiune pe produsele firmelor de profil.

Totusi, producatorii estimeaza o reducere usoara a preturilor la materialele de constructii, de doar 2-3% in conditiile in care 2009 a adus scaderi ale preturilor si de zeci de procente.

“Preturile la BCA au scazut anul trecut, in medie, cu 15-18%, pe fondul impactului avut de criza financiara in randul producatorilor de profil. Pe de alta parte, in 2010 nu ne asteptam la o crestere de preturi, ci chiar la o scadere de 2-3%”, spune Marin.

Totodata, Marin estimeaza si o scadere cu 5-7% a pietei de materiale de zidarie (caramida si BCA) in 2010, comparativ cu nivelul mediu de scadere inregistrat in 2009

Spre deosebire de BCA, cimentul s-a ieftinit anul trecut cu 5-10%, potrivit lui Mihai Rohan (foto) , presedintele Patronatului din Industria Cimentului si altor produse minerale pentru constructii din Romania (CIROM).

“Exista o presiune foarte mare asupra pretului cimentului, generata de scumpirile preconizate in perioada urmatoare. In ciuda acestui lucru, ne asteptam la o usoara scadere a preturilor in 2010”, mentioneaza Rohan.

Potrivit raportarilor financiare ale producatorilor de ciment de pe piata locala aferente primelor noua luni din 2009, Carpatcement este singura companie care a redus pretul cimentului anul trecut.

Potrivit lui Rohan, consumul de ciment a scazut anul trecut cu 25-30%, pana la nivelul lui 2007, respectiv circa sapte milioane de tone.

“Aceasta scadere nu e tocmai o nenorocire. Problema este ceea ce se va intampla anul acesta, pentru ca nu vor mai fi proiecte importante in 2009, care sa se continue in 2010. In acest moment, contam pe lucrari mici”, mai spune Rohan.