1 / 4

Vanzarile au explodat, preturile au scazut

“In numar comparabil de magazine, in perioada 1-13 iunie 2010 vanzarile de aparate de aer conditionat si ventilatoare exprimate in volum au fost mai mari cu aproximativ 130% fata de aceeasi perioada a anului trecut si de sase-sapte ori mai mari decat in prima parte a lunii”, a declarat pentru Wall-Street Andreea Mihai (foto), director de marketing in cadrul Carrefour Romania, retailer care opereaza o retea de 22 de hipermarketuri si 26 de supermarketuri.

Andreea Mihai a explicat ca evolutia vanzarilor pe segmentul aparatelor de racire a aerului este strans legata de conditiile meteo favorabile, canicula instalandu-se mai devreme anul acesta. “In 2009, canicula a inceput abia la sfarsitul lunii iunie, in timp ce anul acesta ne-am confruntat cu temperaturi foarte ridicate inainte de mijlocul lunii”, a spus directorul de marketing de la Carrefour. In primele cinci luni ale anului curent, vanzarile pentru aceasta categorie au fost mai mari cu aproximativ 5% comparabil cu aceeasi perioada a lui 2009, potrivit datelor furnizate de retailerul francez.

In ceea ce priveste cresterile in termeni de valoare, oficialii Carrefour remarca tendinta de orientare a cumparaturilor spre aparatele mai ieftine, mai exact spre ventilatoare. “Contextul economic actual a determinat si va determina cresterea ponderii ventilatoarelor in vanzarile de aparate de racire pentru acest an”, a mai precizat Andreea Mihai, adaugand ca segmentul aparatelor de racire a aerului va aduce incasari superioare fata de anul trecut, chiar daca diferentele se vor diminua pe parcurs.

Pentru buzunarele mai stramtorate, oferta Carrefour aduce aparate de aer conditionat de pana la 400-500 de lei, cu o capacitate potrivita incaperilor de pana la 35 de metri patrati. Astfel, un aparat aer conditionat Platinium, cu o capacitate de 9.000 BTU, poate fi cumparat cu 389,9 lei, un pret similar avand si cel portabil Carrefour Home – 399 lei.

Vanzari triple la aparatele de racire a aerului a inregistrat si Real Hypermarket, parte a grupului Metro, care opereaza pe plan local o retea de 25 de magazine in toata tara.

“Pentru luna in curs am pregatit oferte numeroase, fie ca vorbim de articole de prim pret sau de cele de top. In catalogul cu promotii avem deja o pagina speciala dedicata articolelor de racire: ventilatoare, aer conditionat, frigidere”, spune pentru Wall-Street Matei Ursu, specialist categorie electrocasnice in cadrul companiei.

Potrivit acestuia, ofertele care se regasesc acum in magazine sunt “deosebit de atractive”, dand ca exemplu aparatul de aer conditionat Orion, cu o capacitate de 12.000 BTU, la pretul de 499 de lei. O posibilitate pentru cei cu posibilitati reduse ar fi achizitionarea aparatului in rate, situatie in care cumparatorul ar trebui sa plateasca in jur de 18 lei pe luna.

“Dorim si estimam o crestere a interesului clientilor nostri profesionisti”, spun oficialii Metro Cash&Carry, cel mai mare retailer la nivel national. Conform acestora, clientii devin din ce in ce mai interesati de astfel de produse, motiv pentru care retailerul a editat un catalog special dedicat, cu valabilitate pana la mijlocul lunii curente.

La Metro, cel mai ieftin aparat de aer conditionat portabil costa 499 de lei si are o capacitate de 9.000 de BTU, iar un ventilator de podea poate fi cumparat cu 32,9 lei. Promotii sunt si la frigidere sau lazi frigorifice, un minifrigider putand fi achizitionat cu mai putin de 380 de lei.

Afla din slide-ul urmator cum au mers vanzarile de aparate de racire a aerului pentru jucatorii din piata de bricolaj.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri