1 / 5

Venituri de 300-500 de dolari vs. salarii de 100 dolari in 1994

Era inceputul anului 1994 si Sergiu Macadrai trecea printr-o perioada mai dificila, afacerile sale fiind in faliment. Intr-una din calatoriile sale cu metroul a primit un fluturas “care invita persoane dinamice si active sa colaboreze cu o companie americana”, povesteste Rodica Macadrai. Intrucat nu avea alternative s-a dus la acel interviu, care s-a dovedit a fi de fapt o prezentare Herbalife. Si a fost convins din start ca va avea succes pentru ca oferea doua solutii pentru doua nevoi fundamentale - sanatate si bani.

Cu totul diferita a fost prima “intalnire” a sotiei sale cu aceasta companie. In iulie 1995, Rodica Macadrai era proaspata absolventa a Facultatii de Psihologie din Cluj si avea in fata o vara libera, inainte de a incepe studiile de doctorat. Cunoscuse compania inainte, insa a fost atat de sceptica si cinica incat nu a rezistat pana la finalul prezentarii. Insa, dupa 6 luni si-a schimbat atitudinea intrucat mama sa obtinuse niste rezultate bune in consumul produselor acelei companii.

In 1994-1995 informatiile despre activitatile de direct selling erau practic inexistente, afirma Macadrai, care subliniaza faptul ca si in prezent o industrie care genereaza cifre de vanzari importante este cvasi necunoscuta pe plan local. Printre personalitatile care recomanda si investesc in prezent in industria produselor nutritive se numara Bill Clinton, Tony Blair, Warren Buffet, Donald Trump sau Robert Kyosaki.

“Fundamentul erau obstacolele legate de mentalitatea si educatia pentru sanatate a potentialului consumator. Oamenii nu intelegeau de ce o ceafa de porc cu mici si cartofi prajiti, insotiti de o bere rece nu era tocmai masa ideala”, spune Rodica Macadrai.

In opinia sa, pentru a fi un promotor de succes in aceasta industrie trebuie sa crezi in produsul sau serviciul pe care il recomanzi.

“Tu vorbesti despre ceva si recomanzi produse pe care le consumi personal si impreuna cu membrii familiei. In afacerile traditionale, poti vinde detergent ieftin, in timp ce tu folosesti unul scump sau bio. In afacerea noastra nu poti. Nu ai forta si convingerea necesara cand stai fata in fata cu un potential consumator. De aceea, rezultatul personal pe care il poti comunica valoreaza cat cele mai mari campanii de marketing ca si impact”, argumenteaza Macadrai.

Primele luni in cadrul Herbalife le-au adus profituri intre 300 si 500 de dolari pe luna, in conditiile in care in perioada 1994-1996 un salariu de 100 de dolari era considerat unul “foarte bun”, isi aminteste Rodica Macadrai.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri