Statut de sef
Primii doi ani de criza, in care salariile au scazut, iar somajul a ajuns la 7,4%, au tesut povesti in jurul pretentiilor nonfinanciare pe care le-ar avea anumiti executivi, cu precadere expati, pentru a-si schimba locul de munca, ori pentru a accepta un job in Romania. Astfel, au aparut zvonuri potrivit carora unii executivi aleg un nou loc de munca doar daca primesc un Ferrari in parcarea cladirii de birouri in care isi vor avea sediul, ori un penthouse pe malul unui lac. Cu toate acestea, specialistii in executive search nu dau doi bani pe miturile nascute din turbulentele financiare, si afirma, fara niciun dubiu, ca singura extravaganta a executivilor, romani sau expati, este banul. Situatia era identica si inainte de recesiune.
„Nu imi aduc aminte de vreo cerere exagerata din partea unui candidat, fie el strain sau roman”, spune George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuti headhunter de pe piata locala.
„Vanatorii de executivi” recunosc ca singurul lucru care poate fi inclus la capitolul dorinte exagerate ale celor aflati la conducerea unor afaceri de zeci si sute de milioane de euro este salariul. Iar angajatii de pe pozitii de top management se numara printre putinii salariati fericiti pe timp de criza pentru ca salariile nete nu le-au fost reduse, chiar daca veniturile au scazut, in unele cazuri, cu 10-20%.„Salariile executivilor de top au ramas constante, la nivelul de dinainte de instalarea crizei. Daca s-a modificat ceva in structura veniturilor, atunci poate fi vorba de bonusuri, care inainte se obtineau destul de usor, avand in vedere ca tintele de business erau facile, datorita ritmului de crestere al pietei”, precizeaza Marius Precu (foto), senior client partner la TheSearchers.
Cel mai mai scump manager plasat de la inceputul crizei de Precu lucreaza in manufacturing si primeste un pachet anual de 200.000 de euro brut (salariu, bonusuri, beneficii). Inainte de criza, valoarea pachetului celui mai scump executive recrutat de Precu era similara.
Acest articol a fost publicat in Editia Speciala - Ce am invatat in primii doi ani de criza, primul proiect tiparit Wall-Street.ro.
Pretentiile expatilor
Spre deosebire de pachetul salarial pe care il primeste un roman, cel al unui expat este cu cateva zeci de procente mai mare, datorita cheltuielilor pe care le presupune mutarea lui si eventual a familiei in Romania. „Pe langa venitul anual, compus din salariu lunar si bonus de performanta (procent din salariul brut anual) sunt absolut firesti cheltuielile cu inchirierea unei locuinte (apartament sau vila), taxele privind scolarizarea copiilor, serviciile medicale pentru toata familia, biletele de avion pentru vacanta catre tara de origine (de obicei, angajatorul plateste pentru doua plecari anuale). In totalul veniturilor anuale, celelalte cheltuieli pot reprezenta maximum 30% din suma absoluta”, spune Mihaela Damian (foto), country manager la SpenglerFox Romania.Din cauza costurilor suplimentare pe care le genereaza expatii, companiile au incercat sa implementeze doua strategii prin care sa-si eficientizeze costurile. „Primul trend a fost acela de a localiza managementul, adica de a pune romani pe functiile ocupate de expati. Al doilea a presupus impunerea unor parametri in afara carora expatii sa nu mai aiba voie sa negocieze”, precizeaza Precu.
Totusi, in primii doi ani de criza au fost situatii in care managerii au iesit din standardele impuse de catre multinationale si au cerut lucruri neimportante, pe care le puteau plati, fara probleme, din propriul buzunar.
„Cei care isi negociaza conditiile de angajare (salariu, bonusuri, tot felul de avantaje etc.) trebuie sa fie foarte atenti cu cine stau de vorba. Sunt anumiti angajatori care nu sunt foarte deschisi la astfel de discutii, mai ales daca este vorba de cerinte minore. Au fost situatii in care, dupa ce au primit oferte consistente de salariu (peste 5.000 de euro lunar), candidatii s-au apucat sa discute tot felul de cerinte, cum ar fi abonament la policlinica de 50 de euro/luna, astfel incat angajatorii si-au retras oferta”, mentioneaza Butunoiu.
Exista insa, dupa cum spune Damian, si expati care au inteles sa-si tempereze anumite cerinte, dupa ce „a disparut acel teritoriu unde se obtineau cresteri fulminante de profit si cifra de afaceri”.
Un nou sport - protejarea jobului propriu
Cerintele nu inseamna Ferrari sau vile, ci si lucruri marunte, pe care managerii cu salarii mari au invatat sa si le reprime, devenind mai atenti la costuri si la modul in care sunt cheltuiti banii. „Cred ca au invatat ca performanta nu se mai obtine in aproape orice conditii si ca ea tine de un set de valori si competente nu neaparat legate de IQ (coeficient de inteligenta - n.red), ci de modul in care stimulezi oamenii sa livreze rezultatele asteptate”, precizeaza Radu Manolescu (foto), managing partner K.M. Trust & Partners.
Veniturile anuale ale celui mai bine platit executiv recrutat de Radu Manolescu in primii doi ani de criza se ridica la 150.000 de euro brut, la care se adauga un bonus de 35%. Inainte de septembrie 2008, cel mai scump executiv avea un venit brut anual de 230.000 de euro, la care se adaugau bonusuri de pana la 100%, precum si alte beneficii.
Manolescu adauga ca unii executivi au invatat un nou sport - „protejarea jobului propriu” - sa-si ascunda neputinta pana la expirarea contractului (inclusiv scoaterea la suprafata a unor comportamente total neprofesioniste) pentru a-si mentine status quo-ul, in conditiile in care nu au nici valorile si nici competentele necesare pentru a duce compania acolo unde asteapta atat angajatii cat si actionarii.
„Oportunitatea executivilor in vreme de criza este ca performanta proprie sa nu mai fie mascata de o performanta a, pietei”, mai spune Manolescu.
