Bulgaria

BulgariaMaturitatea medie a datoriei publice: 4 ani

Datorie publica (T3 2011): 15% din PIB

Deficitul bugetar 2012: 1,5%

Observam ca vecinii de la sud de Dunare stau mult mai bine decat noi, atat in ceea ce priveste datoria publica, care se cifra la 15% la sfarsitul trimestrului 3 din 2011, potrivit ultimelor date de la Eurostat, dar si din perspectiva maturitatii medii a datoriei publice, care este dubla fata de cea a Romaniei, de patru ani.

Practic, Bulgaria este mai putin vulnerabila in cazul unui soc pe pietele externe.

Ungaria

UngariaMaturitatea medie a datoriei publice: putin sub 4 ani

Datorie publica (T3 2011): 82,6% din PIB

Deficit bugetar 2012: 4,3%

De asemenea, si Ungaria este intr-o pozitie riscanta in cazul unui soc financiar, intrucat maturitatea datoriei publice este mai mica de 4 ani si, in plus, ponderea in PIB a datoriei este ridicata, de circa 83%.

Citeste in ultimele slide-uri de ce Romania este mai vulnerabila decat vecinele sale Bulgaria si Ungaria si ce s-ar intampla in cazul unui soc in pietele externe.

Polonia

PoloniaMaturitatea medie a datoriei publice: circa 5 ani

Datorie publica (T3 2011): 56,3% din PIB

Deficitul bugetar 2012: 4,2%

Germania

GermaniaMaturitatea medie a datoriei publice: putin peste 6 ani

Datorie publica (T3 2011): 81,8% din PIB

Deficitul bugetar 2012: 1,5%



Italia

ItaliaMaturitatea medie a datoriei publice: circa 7 ani

Datorie publica (T3 2011): 120% din PIB

Deficitul bugetar 2012: 3,5%

Marea Britanie

Marea BritanieMaturitatea medie a datoriei publice: 14 ani

Datorie publica (T3 2011): 85% din PIB

Deficitul bugetar 2012: 7%

De ce sta Romania cel mai prost din Uniunea Europeana?

De ce sta Romania cel mai prost din Uniunea Europeana?Maturitatea medie a datoriei publice: 2 ani

Datorie publica (T3 2011): 33% din PIB

Deficitul bugetar 2012: 2%

Potrivit topului realizat de The Economist, Romania are cea mai mica maturitate a datoriei publice din Uniunea Europeana, de circa 2 ani, ceea ce atrage dupa sine o vulnerabilitate ridicata in cazul unui soc.

Statul roman se imprumuta in cele mai multe cazuri de pe piata locala, la maturitati mai mici de un an. O exceptie a fost licitatia de saptamana trecuta, cand a vandut in piata locala obligatiuni pe 15 ani, dar in general sumele atrase pe termene mai mari de un an au fost mici.

Si in cazul emisiunii recente, Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras la 15 ani doar 122 milioane lei, cu 60% mai putin decat valoarea programata, iar randamentul mediu acceptat a fost de 6,98%.

"Cred ca este o dobanda buna, tinand cont ca imprumutul este pe 15 ani. In felul acesta se mai lungeste si maturitatea datoriei publice", a spus, pentru Wall-Street.ro, Melania Hancila, sefa departamentului de strategie si cercetare din cadrul Volksbank.

Potrivit economistului Volksbank, in perioada 2007-2008, statul se imprumuta pe termene foarte scurte pentru ca se astepta ca randamentele sa scada pentru Romania. "Daca nu ar fi venit criza, aceasta strategie era corecta", a spus Hancila.

Pe de alta parte, Romania sta foarte bine din perspectiva marimii datoriei publice, cu 33% din PIB, printre cel mai mici din UE. De asemenea, potrivit estimarilor, deficitul bugetar ar trebui sa scada in jur de 2% din PIB in acest an, de la 4,35% in 2011.

Totusi, ce s-ar intampla in cazul unui scenariu negativ, a unui soc in pietele externe, generat de falimentul necontrolat al Greciei sau agravarea crizei datoriilor intr-o economie mare din zona euro?

Afla in urmatorul slide in ce fel s-ar manifesta in Romania vulnerabilitatea legata de maturitatea datoriei publice.


Ce s-ar intampla cu Romania in cazul unui soc financiar?

Ce s-ar intampla cu Romania in cazul unui soc financiar?Un faliment necontrolat al Greciei sau agravarea crizei intr-o alta economie din zona euro (Italia, Portugalia, Franta) ar declansa o unda de soc care va afecta cu certitudine si Romania, prin escaldarea costurilor de imprumut.

Aici intervine vulnerabilitatea legata de maturitatea datoriei publice, dupa cum spune economistul ING Bank, Vlad Muscalu. Daca socul din pietele extere ar dura cateva luni sau chiar un an, Romania ar fi fortata sa isi refinanteze jumatate din datorie in acest interval, la costuri mult mai mari.

La sfarsitul lui decembrie, datoria externa totala a Romaniei se cifra la 98,6 miliarde euro, ceea ce inseamna ca, in cazul unui scenariu negativ, Ministerul de Finante ar fi fortat sa rostogoleasca circa 25 miliarde euro, adica serviciul datoriei pe termen scurt, la dobanzi peste medie.

in plus, un soc major, ca urmare a escaladarii puternice a ratelor de imprumut, ar obliga Banca Centrala sa deblocheze rezerva valutara, in speranta ca dobanzile vor ateriza la niveluri decente, sau sa apeleze din nou la banii de la FMI.

”Maturitatea datoriei publice este o vulnerabilitate, numai ca trebuie sa luam in considerare faptul ca rezerva BNR este confortabila si este suficienta in raport cu datoria publica pe termen scurt”, crede Melania Hancila.

La sfarsitul anului, rezervele valutare ale BNR erau de circa 33 miliarde euro, ceea ce inseamna ca refinantarea din rezerve a serviciului datoriei pe termen scurt ar evapora 75% din averea valutara a Bancii Centrale.

Aceasta vulnerabilitate a Romaniei a fost semnalata de bancile de investitii straine inca din 2008 si a fost unul dintre motivele pentru care statul roman si BNR au dorit incheierea acordului cu FMI.

Situatia nu s-a modificat semnificativ fata de acea perioada, tinand cont ca suntem cea mai vulnerabila tara din Uniunea Europeana.

Vlad Muscalu atrage atentia ca la acest indicator se uita toti creditorii Romaniei si prin urmare ne penalizeaza prin dobanzi mai mari.

”Chiar si pe piata locala se tine cont de aceasta vulnerabilitate, dar aici puterea de negociere a MFP estompeaza putin acest lucru”, conchide Muscalu.

Topul tarilor din UE in functie de maturitatea datoriei publice

Topul tarilor din UE in functie de maturitatea datoriei publice

Harta datoriilor publice din UE

Harta datoriilor publice din UE