Exporturile

Exporturile

Exporturile sunt alaturi de productia agricola cel mai important indicator macroeconomic care reflecta redresarea economiei romanesti. De fapt, pe baza evolutiei exporturilor, FMI a revizuit in sus prognoza de crestere economica pentru acest an, de la 1,6% la 2% din PIB.

Exporturile au crescut in primul semestru cu 5,9%, la 23,7 miliarde de euro, iar importurile au scazut cu 2,7%, la 26,2 miliarde de euro, rezultand astfel un deficit comercial de 2,5 miliarde de euro, mai mic cu 2 miliarde de euro fata de perioada similara din 2012.

Exporturile FOB realizate in primul semestru au fost de 104,128 miliarde de lei (23,709 miliarde de euro), iar importurile CIF au totalizat 115,342 miliarde de lei (26,262 miliarde de euro), potrivit datelor Institutului National de Statistica

Comparativ cu primele sase luni din 2012, exporturile au crescut cu 6,1% la valori exprimate in lei (5,9% la valori exprimate in euro), in timp ce importurile au scazut cu 2,6% la valori exprimate in lei (2,7% la valori exprimate in euro).

FMI a imbunatatit recent prognoza de crestere economica a Romaniei pentru acest an de la 1,6% la 2% si la 2,25% anul viitor, pe fondul exporturilor in urcare in primul semestru si al productiei agricole bune.

Productia industriala

Productia industrialaProductia industriala este un alt indicator care a evoluat foarte bine in primul semestru, inregistrand o crestere de 6% fata de perioada similara din 2012, atat pe serie brta, cat si ca serie ajustata.

Productia din industria prelucratoare a inregistrat in primele sase luni un avans, ca serie bruta, de 7,5%, iar cea extractiva de 6,2%, in timp ce productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat au scazut cu 6%, potrivit datelor INS.

"Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri la majoritatea categoriilor de bunuri in industria bunurilor de folosinta indelungata (11,8%), industria bunurilor de capital (10,7%), industria bunurilor intermediare (6,7%) si in industria bunurilor de uz curent (3,3%). Industria energetica a scazut cu 5,5%".

Comertul cu amanuntul

Comertul cu amanuntulDaca productia industriala si exporturile au sustinut economia in semestrul I, comertul cu amanuntul a reusit sa o traga in jos, in contextul in care consumul nu a reusit sa isi revina.

Astfel, comertul cu amanuntul a scazut in iunie atat pe serie bruta (4,2%), dar si pe serie ajustat (2,3%), comparativ cu iunie 2012.

De asemenea, in semestrul I volumul cifrei de afaceri din comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete) a scazut cu 1,1% (serie bruta), respectiv cu 0,4% in serie ajustata.

Comertul auto

Comertul autoNici industria auto nu a dat semne de revenire in S1, avand in vedere ca cifra de afaceri din comertul cu autovehicule si motociclete a scazut ca serie bruta cu 1,9%, fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate a crescut nesemnificativ, cu 0,3%, potrivit datelor anuntate joi de INS.

Evolutia a fost influentata de scaderile inregistrate la comertul cu autovehicule (de 8,5%, serie bruta), la activitatile de intretinere si reparare a autovehiculelor (7,4%) si la comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor (1,5%). Cresteri au inregistrat activitatile provenite din comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (9,1%).

Lucrarile din constructii

Lucrarile din constructiiNici constructiile nu au reusit sa ofere economiei tractiune, volumul lucrarilor fiind chiar in scadere puternica in primul semestru.

Potrivit INS, volumul lucrarilor de constructii a scazut in primul semestru, fata de prima jumatate a anului trecut, atat ca serie bruta, cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 6,8%, respectiv cu 7%.

"Pe elemente de structura la lucrarile de constructii noi s-a inregistrat o scadere cu 17,1% (serie bruta, n.r.). Cresteri au fost la lucrarile de reparatii capitale (+27,4%) si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+10,8%). Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii a scazut astfel: la constructiile ingineresti cu 8,8%, la cladirile nerezidentiale cu 3,6% si la cladirile rezidentiale cu 1,5%", scrie Mediafax.

Insolventele

InsolventeleDaca criza a reusit sa bage in faliment mii de firme, primul semestru din 2013 arata o imbunatatire la nivel micro. Astfel, potrivit unei analize Coface, numarul firmelor aflate in diverse stadii ale procedurii de insolventa a scazut in primul semestru cu 10% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 12.739, cele mai multe fiind din sectorul comertului, constructii, transporturi si hoteluri si restaurante.

"Numarul insolventelor la finalul lunii iunie a scazut si fata de primul trimestru al anului cu 13%. Poate parea bine, dar din pacate nu este pentru ca ponderea insolventelor companiilor mari e aproape dublu comparativ cu anul trecut, ceea ce duce la un impact social puternic. O companie mare atrage dupa ea in insolventa circa alte zece companii", a declarat joi, intr-o conferinta de presa, Constantin Coman, country manager Coface.

Noutatea consemnata in acest an este data de intrarea in insolventa a multor companii medii si mari, chiar daca numarul insolventelor este mai mic fata de anul 2010.

Sectoarele cu cele mai multe insolvente sunt comertul cu amanuntul - 22%, comertul cu ridicata si distributia - 16%, constructii - 15%, transporturi - 7% si hoteluri si restaurante - 7%.

Deficitul bugetar

Deficitul bugetarDeficitul bgetar nu pare sa mai fie o problema pentru Romania, reprezentantii FMI fiind convinsi dupa ultima misiune de evaluare ca stabilitatea macroeconomica a fost atinsa.

De altfel, Guvernul in acord cu FMI a operat la sfarsitul lui iulie prima rectificare bugetara din acest an. Recalcularea finantelor tarii s-a bazat pe un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, in urcare la 626,2 miliarde lei, si un deficit majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, prin folosirea banilor rezervati PNDI catre alte proiecte.

Bugetul general consolidat a inregistrat in primele sase luni un deficit de 6,62 miliarde lei, usor sub nivelul de anul trecut, in conditiile in care cheltuielile de capital au coborat cu 10% (780 milioane lei), iar cele de personal si bunuri au crescut cu 18% (3,5 miliarde lei) si 7%(1 miliard lei).

Deficitul de cont curent

Deficitul de cont curentIn ceea ce priveste balanta de plati la 6 luni, datele nu au fost inca publicate de BNR, insa pe primele cinci luni au aratat un excedent al contului curent de 314 milioane euro, fata de un deficit de 2,28 milioane euro in perioada similara din 2012.

Viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, este convins insa ca deficitul de cont curent al Romaniei se va incadra in acest an in limita a 4% din PIB, ajungand probabil in jur de 2% cel mult.

"Una dintre problemele pe care le-a avut Romania, cea legata de soldul contului curent, dispare in 2013, vom fi in limita a 4%, probabil in jur de 2% cel mult", a declarat recent Georgescu la un seminar pe tema supravegherii pietelor financiare in Uniunea Europeana.


Inflatia

InflatiaDesi in iunie, inflatia anuala a atins circa 5,4%, in crestere fata de mai, economistii de la Banca Nationala a Romaniei (BNR) sunt convinsi ca inflatia s-a incadrat acum pe un trend descendent, care va duce rata anuala pana la sfarsitul anului inauntrul intervalului de variatie tintit de banca centrala.

Ca urmare, BNR a revizuit in jos prognoza de inflatie pentru acest an, dar si pentru 2014. Astfel, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, se asteapta ca la finalul anului inflatia sa nu depaseasca 3,1%, in timp ce pentru 2014 tinta este foarte asemanatoare (3,05%).

"Grosul ajustarilor a trecut si inflatia este acum pe o tendinta descendenta. In sfarsit am intrat in clubul european in ceea ce priveste inflatia, dupa foarte foarte multi ani", a spus Isarescu.

Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/articol/Economie/152373/isarescu-inflatia-clubul-european.html#ixzz2beTTb4aV
Follow us: @WallStreetRo on Twitter | WallStreetRo on Facebook

Cresterea economica

Cresterea economicaDupa cum a punctat sefa misiunii FMI in Romania, Andrea Schaechter, redresarea economica se accelereaza si pentru acest an principalele motoare de crestere sunt exporturile si productia agricola.

"Constatam ca redresarea economica se accelereaza si continua sa se accelereze. In prima parte a anului, exporturile au fost mai puternice, in timp ce cererea interna s-a mentinut slaba. Productia agricola este mult mai buna decat anul trecut. Avand in vedere aceste lucruri, am crescut proiectia pentru cresterea economica la 2% pentru acest an, iar pentru anul viitor ne asteptam ca aceasta redresare sa continue, avem o proiectie de «doi si un sfert» pentru anul viitor", a afirmat Schaechter intr-o conferinta de presa, la finalul misiunii FMI privind discutiile in legatura cu noul acord de imprumut.

Ca urmare, Fondul Monetar International (FMI) a imbunatatit prognoza de crestere economica a Romaniei pentru acest an la 2% si la 2,25% anul viitor.