Averea lui Boc

Averea lui BocPremierul Emil Boc si-a facut publica luni declaratia de avere, la inceputul mandatului de prim-ministru fostul primar avand o locuinta proprietate personala, o masina cumparata in leasing si mai multe conturi bancare, in valoare de peste 220.000 de lei, 11.000 de euro si aproape 2.450 USD, potrivit 9AM.

Potrivit declaratiei publicate pe site-ul Guvernului, Emil Boc mai are de platit la masina Peugeot, achizitionata in 2007, inca 8.452 de euro pana in 2010.

Cititi lista completa a averilor declarate de ministrii Guvernului Boc.


Pe parcursul anului 2008, primarul Emil Boc nu a achizitionat niciun bun, apartamentul de 63,35 mp pe care-l detine fiind cumparat in anul 1995. Singurele venituri ale familiei Boc au fost in 2008 salariile. Ca primar, Emil Boc a avut un salariu net de 58.964 lei, la care s-a adaugat salariul primit de la Universitatea Babes-Bolyai in valoare totala de 53.972 lei. Sotia sa a primit in anul 2008, tot de la Universitatea Babes-Bolyai, 22.529 lei, transmite NewsIn.

Emil Boc are mai multe conturi in banci, create incepand cu anul 1998. Astfel, depozitele bancare deschise de noul prim-ministru sunt:

* Depozit in RON la BCR – deschis in anul 2000 – 92.000

* Depozit in RON la Banca Transilvania – deschis in anul 1999 – 30.000

* Depozit in RON la BRD – deschis in 1998 – 36.000

* Depozit in RON la Banc Post – deschis in 1999 – 5.000

Astfel, conturile in lei deschise la diferite banci insumeaza 221.000 lei.

Premierul are si depozite in valoare de 11.000 de Euro depuse in anul 2000 la ING, BRD si BP, iar pe langa acestea Boc are si 2.449 de Dolari in conturile de la ING, BRD si BP.

58.000 RON sunt mentionati in conturi de card deschise la ING, BRD, Banc Post si Banca Transilvania.

Emil Boc mentioneaza in declaratia de avere ca are si o polita de asigurare pe numele lui si al celor doua fete, Cezara si Patricia.

In ceea ce priveste declaratia de interese, Emil Boc precizeaza ca singura functie pe care o mai detine este cea de presedinte al PD-L.

Pana la ora aceasta niciun alt membru al Guvernului Boc nu si-a depus declaratia de avere desi data de 5 ianuarie este data limita de depunere a acestora.

Videanu mizeaza pe economii in lei

Videanu mizeaza pe economii in leiMinistrul economiei, Adriean Videanu , detine doua apartamente in Capitala, cumparate in 1993, cu 147.398,5 lei, impreuna cu sotia, un teren intravilan de 1.808 metri patrati, cumparat in 2003 in localitatea Cincis, judet Hunedoara, impreuna cu sotia, potrivit declaratiei sale de avere.

Unul dintre apartamente se afla in Piata Alba Iulia si are 93 metri patrati, iar celalalt se afla pe Calea Calarasilor si are 80,49 metri patrati.

Adriean Videanu mai detine bijuterii si ceasuri de 183.000 euro, tablouri si obiecte de arta de 37.000 euro, dobandite intre 1984 si 2008.

Ministrul are, de asemenea, potrivit declaratiei de avere postata luni pe portalul Guvernului, conturi bancare de 324,45 lei (deschis in 2004) si unul de 44,17 euro (deschis in 2003). Totodata, sotia acestuia, Miorita Videanu, detine un cont de 54.592 lei (deschis in 2003), un cont de 1.645 euro (deschis in 2003) si un cont de 328,8 dolari (deschis tot in 2003).

De asemenea, Adriean Videanu detine actiuni la SC Titan Mar SA (15.127 titluri, de 145.219 lei), la SC Secon SA (66.640 actiuni de 66.640 lei), SC Pecon SA (300 titluri de 171.640 lei), SC Equity Invest SA (39.600 actiuni, in valoare de 396.000 lei), la SC Ada Promotion Dev SA (150 actiuni, de 1.500 lei), SC Auto Marcus Grup SA (3.769 titluri de 11.061 lei) si 770 actiuni la SC Marmosim SA (de 260 lei).

Ministrul economiei a imprumutat in nume personal pe Gheorghe Ionescu cu 393.750 lei.
In ceea ce priveste veniturile aferente anului fiscal 2007, Adriean Videanu precizeaza in declaratia de avere ca venitul incasat ca primar al Capitalei a fost de 53.555 lei in aceasta perioada, iar intre ianuarie si mai 2008 (n.r. pana la expirarea mandatului) a incasat venituri de 24.674 lei. In calitate de membru in Consiliul de Administratie al Marmosim SA, Videanu a avut venituri de 158.726 lei.
Sotia ministrului, Miorita Videau, a avut in anul fiscal 2007 venituri cumulate de 80.208 lei, de la Titan Mar SA, si Marmosim SA, inclusiv in perioada iunie-decembrie 2008.

Ca venituri din alte surse, Adriean Videanu a mai incasat 3,16 milioane lei din dividende la Titan Mar SA si 34.000 lei din dividende la Auto Marcus Grup SA. Miorita Videanu a incasat 3,16 mil lei din dividende la Titan Mar SA.

"Mentionez de asemenea ca detin o casa in constructie in satul Ciofliceni, comuna Snagov, pe un teren concesionat pe 99 ani", mai informeaza Videanu in declaratia sa de avere.

Adriean Videanu a fost primarul Capitalei, din iunie 2005 si pana in iunie 2008. In decembrie 2008, Videanu a fost validat in functia de ministru al Economiei.

Averea ministrul Mediului

Averea ministrul MediuluiNoul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, si-a publicat, luni, declaratia de avere, fostul viceprimar al municipiului Constanta avand o locuinta cumparata impreuna cu sotia, un autoturism Jeep Cherokee, o motocicleta Yahama, trei conturi in lei si euro, precum si participatii la doua firme.

Potrivit declaratiei publicate pe pagina de internet a Guvernului, Nicolae Nemirschi mai are parti sociale in valoare de 150 lei la SC Promedas Mamaia SRL si SC All Class SRL, precum si imprumuturi acordate in nume personal de 75.000 euro.

Ministrul Mediului a mai declarat ca are trei conturi curente, doua de 113.000 lei si unul de 1.000 euro, deschise in 2005 la o banca din Constanta.

Pe parcursul anului 2008, viceprimarul Constantei nu a achizitionat niciun bun, apartamentul de 37,17 mp pe care-l detine impreuna cu sotia fiind cumparat in anul 1991. Sotia sa are un teren agricol de 3,75 hectare in localitatea Dorobantu din Constanta, pe care l-a mostenit in 1998, precum si un teren intravilan de 571,5 mp in localitatea Topalu pe care l-a cumparat in 2006.

Familia Nemirschi a obtinut venituri din salarii, dividende, drepturi de autor si arendarea unui teren agricol. Ca viceprimar, Nicolae Nemirschi a avut un venit anual de 52.096 lei, la care s-au adaugat dividende de 132.265 lei de la SC Promedas Mamaia SRL si de 7.536 lei de la SC All Class SRL.

Sotia sa a castigat anul trecut 7.840 lei de la SC Promedas Mamaia SRL, dividende de 132.265 lei de la aceeasi societate, precum si 500 lei din arendarea unui teren agricol. Unul dintre copii a castigat 7.840 lei prin contract de munca la SC Promedas Mamaia SRL, iar celalalt a obtinut 15.000 lei ca drepturi de autor de la SC Soti Cable Neptun.

Ministrul a mai declarat ca nu detine bijuterii, colectii de arta si numismatica sau obiecte de arta si de cult cu o valoare insumata mai mare de 5.000 euro si nici alte active aducatoare de venituri de peste 5.000 euro ori datorii de peste 5.000 euro.

Nicolae Nemirschi este asociat in cadrul a doua firme, SC Promedas Mamaia SRL, unde detine 50% din capitalul social, respectiv SC All Class SRL - 25% din capital, si este membru al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Zona Metropolitana Constanta (unde este suspendat temporar din functia de presedinte) si al Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR).

De asemenea, ministrul Mediului este membru in Biroul Executiv al PSD Constanta.

Averea lui Radu Berceanu

Averea lui Radu BerceanuNoul ministru al transporturilor si infrastructurii Radu Berceanu detine potrivit declaratiei de avere din 29 decembrie 2008, doua apartamente in tara, unul in Spania, 806.100 euro si 6.700 lei in conturi Raiffeisen Bank si a platit un avans de 400.000 euro pentru cumpararea unui teren.

Potrivit declaratiei de avere din 29 decembrie 2008, Radu Berceanu, a platit un avans, in aprilie 2008, de 400.000 de euro pentru cumpararea unui teren prin donatie catre cei doi copii. Ministrul transporturilor detine pe numele lui un apartament in Craiova in valoare de 170.000 lei, unul in Valcea mostenire de la parinti care valoreaza 56.000 lei si altul in Spania cu o valoare de 62.000 euro.

Ministrul transporturilor mai detine doua autoturisme Toyota RAV4 an de fabricatie 2001 si Mercedes 500 fabricatie 2005, ambele cumparate second hand. Alte bunuri declarate sunt bijuterii din aur ale sotiei (cercei, inele, colier, brose,etc.) in valoare de 12.000 de euro.

Veniturile pe anul 2008 din partile sociale la societatea AVI Craiova se ridica la 256.000 lei pentru Radu Berceanu (actionar la societate cu 80%) si 16.000 lei sotia (actionar la societate cu 5%).
In plus, veniturile anuale din salarii ale ministrului transporturilor si infrastructurii de la MTI si Senatul Romaniei au fost adaugate in declaratia de avere ca fiind in valoare de 70.000 lei si ale sotiei ca profesoara la Liceul N.Kretzulescu din Bucuresti in valoare de 15.000 lei.

Potrivit unei stiri publicata de NewsIn in data de 3 ianuarie 2007, care cita ca sursa declaratia de avere a demnitarului, Radu Berceanu nu detine nici o locuinta in Bucuresti, conform declaratiei de avere, ci doar trei apartamente in Craiova, Ramnicu Valcea si Spania. In schimb, democratul mentiona la acea data ca singura societate unde este actionar - AVI SRL - are in proprietate un apartament in Bucuresti si o casa de vacanta in Ghermanesti -Snagov.

Declaratia lui Marian Sarbu

Declaratia lui Marian SarbuMinistrul Muncii este proprietarul unei vile in judetul Ilfov, are doua masini, iar titlurile si depozitele sale bancare depasesc 140.000 euro,cea mai mare parte a banilor castigati in 2008 fiind obtinuti din indemnizatia de parlamentar, potrivit declaratiei de avere publicate pe site-ul Guvernului.

In 2008, Marian Sarbu a cumparat un Land Rover Freelander fabricat in 2005 si a investit in titluri aproape 120.000 lei. Sarbu este, in continuare, proprietarul unei case de 156 mp din Popesti Leordeni, pe care a cumparat-o in 2007 si care figureaza cu o valoare de impozitare de 335.128 lei, si a unei masini Skoda Octavia fabricate in 2004 si contractate in leasing.

Marian Sarbu a castigat anul trecut din indemnizatia de deputat 53.433 lei, la care s-au adaugat 20.933 lei din diurna si drepturi de cazare si 8.000 lei din contracte de consultanta.

Ministrul Muncii are in Romania conturi si depozite bancare de 109.800 euro si 11.900 lei, iar o mare parte a banilor economisiti au fost investiti in hartii de valoare (titluri de stat, certificate, obligatiuni), insumand 119.440 lei.

Cat priveste declaratia de interese, vicepresedintele PSD precizeaza ca detine 40 de actiuni la societatea IMSA Bucuresti in valoare de 1.000 lei si este membru fondator al fundatiei "Mihai Viteazul".

Averea lui Vasile Blaga

Averea lui Vasile BlagaNoul ministru al Dezvoltarii Regionale si Locuintei, Vasile Blaga, detine potrivit declaratiei de avere din 29 decembrie 2008, doua terenuri, o casa in Oradea si un apartament in Bucuresti, un autoturism BMW si mai multe conturi, precum si actiuni la mai multe companii.

Vasile Blaga are, potrivit declaratiei de avere din 29 decembrie 2008, un teren intravilan in Oradea cumparat in 1996 si un teren agricol in Cihei-San Martin (judetul Bihor) cumparat in anul 2007.
Ambele sunt detinute in cota parte (50%) cu sotia sa. Noul ministru mai detine o casa in Oradea, cumparata in 1995 si un apartament cumparat in data de 17 decembrie 2007 in Bucuresti, ambele in cota parte 50% cu sotia, precum si un autoturism marca BMW.

Blaga a vandut pe parcursul anului 2007 o motocicleta Honda (valoare 3.500 euro) cumparata in 2000, dar si un autoturism Freelander, la o valoare de 35.400 lei.

Acesta are conturi curente deschise la: Banc Post (20.590 dolari, deschis in 1995 si 132.769 lei deschis in 2005), Raiffeisen (46.299 euro deschis in 2002, 724 lei deschis in 2006). Blaga mai are un cont de 83.000 lei deschis in 2003 la Alfa Bank, dar si depozite bancare in valoare de 45.000 RON (in total) la Banca Transilvania, BRD si BCR. Detine doua fonduri de investitii la ING Nederlander in valoare totala de 68.000 de RON.

Ministrul mai detine actiuni la Banca Transilvania S.A (602.865 actiuni), Petrolsub (324.301 actiuni), Romania Combi S.A. (692 actiuni), Romexterra S.A. (248 actiuni) si Remarul SA (8.500 actiuni).

Si sotia sa are un cont de 6.100 euro si un cont de 99.300 lei, ambele deschise in 2006 la Raiffeisen Bank. Aceasta mai are un cont in valoare de 25.900 lei deschis in 2000 la BRD si un cont deschis in 2005 la BCR in valoare de 63.500 lei. In plus, aceasta mai detine un depozit bancar la BCR in valoare de 23.500 dolari.

La capitolul debite, Vasile Blaga este dator catre Doina Stoia cu 600.000 lei, suma contractata in anul 2007 si scadenta in 2017, dar si cu 500.000 lei de la Crisan Valer. Din declaratia de avere mai reiese faptul ca Blaga este dator catre Ghimusan (Radu) Cristina cu 215.000 euro.

Venitul anual incasat din salarii de Blaga si sotia sa se ridica la aproximativ 145.000 lei. In plus, din vanzarea de actiuni cei doi au mai obtinut un venit de peste 1,3 milioane lei.
Vasile Blaga s-a nascut pe 26 iulie 1956 la Petrileni, in judetul Bihor. Este casatorit si are doi copii. A absolvit, in 1981, Facultatea de Mecanica din cadrul Institutului Politehnic “Traian Vuia” din Timisoara. A urmat, in 1994 si 1995, cursuri de specializare vamala la Viena, in Austria si la Weiden, in Germania, iar in 1999, a absolvit Colegiul National de Aparare – seria a VIII-a. Intre 1981 si 1990, a lucrat in cadrul Intreprinderii Mecanice Hiperion din localitatea Stei. A pornit ca sef de formatie de lucru, apoi ca sef atelier, sef sectie schimb, sef sectie coordonator, pentru ca in 1990 sa ajunga directorul societatii.
In 2008, Vasile Blaga a fost candidatul PD-L la Primaria Capitalei, dar a pierdut alegerile in fata lui Sorin Oprescu.

Averea ministrului Finantelor

Averea ministrului FinantelorMinistrul de Finante, Gheorghe Pogea, si-a publicat, luni, declaratia de avere, in care a precizat ca detine doua case, in coproprietate cu sotia, un teren cumparat in 2001, tot cu sotia, conturi la trei banci de 64.900 lei, respectiv 11.700 euro si o asigurare de viata de 17.000 lei.

Potrivit declaratiei publicate pe pagina de internet a Guvernului, Gheorghe Pogea nu a achizitionat niciun bun in 2008, apartamentul de 75 mp din Hunedoara fiind cumparat in 1991, iar casa de vacanta de 165 mp din localitatea Teliuc, judetul Hunedoara, fiind construita in 2002.

Pogea a mentionat ca a cumparat terenul intravilan din Teliuc, de 256 mp, impreuna cu sotia, in 2001. Sotia ministrului a mostenit in 2007 de la parinti un teren agricol, in suprafata de 2,5 hectare in localitatea Izvorul din judetul Giurgiu.

Ministrul de Finante a mai declarat ca are doua conturi bancare in lei - de 64.900 lei, deschise in 2002 si 2007 -, doua in euro - de 11.700 euro - deschise in 2007 si 2008 - si o asigurare de viata de 17.000 lei contractata in 2007.

Potrivit declaratiei de avere, Pogea nu detine autoturisme, bijuterii, colectii de arta si numismatica sau obiecte de arta si de cult cu o valoare insumata mai mare de 5.000 euro, nici alte active aducatoare de venituri de peste 5.000 euro ori datorii de peste 5.000 euro.

Gheorghe Pogea a obtinut venituri din salarii si dividende. Ca director general, el a incasat 174.000 lei in 2008, in timp ce in calitate de asistent/consilier a castigat 4.000 euro. De asemenea, Pogea a obtinut dividende de 16.800 lei de la SC GP Management Experts SRL, unde este actionar unic, detinand cele 20 de parti sociale, in valoare de 200 lei.

Actualul ministru al Finantelor detine si o functie de conducere in cadrul filialei PD-L din Hunedoara, fiind vicepresedinte al Biroului Permanent Judetean Hunedoara.