10% - Un prag psihologic

10% - Un prag psihologicRata somajului va atinge un varf in prima parte a lui 2010, dar acesta se va plasa probabil sub 10%, insa vor exista zone nerestructurate ale segmentelor de activitate in care reintegrarea va fi dificila, a declarat economistul Bancii Mondiale, Catalin Pauna (foto).

"Cred ca nu am vazut inca varful pentru rata somajului, acesta va fi atins undeva in 2010, in trimestrul I sau II. Cred ca in continuare companiile vor fi retinute in a face angajari, deoarece au invatat lectia in perioada de criza. Pe de alta parte, intrarile in somaj nu au fost atat de mari cat se preconiza initial. Nu cred ca vom ajunge la o rata de 10%, dar este o parere proprie", a spus Pauna, citat de NewsIn.

Pe de alta parte, potrivit secretarului de stat in Ministerul Muncii, Mihai Seitan, a afirmat recent ca rata somajului va ajunge la 10% in prima parte a anului viitor, cand numarul persoanelor fara loc de munca ar putea ajunge la un milion, cifra care-i include si romanii care vor reveni din strainatate.

"Suntem intr-o perioada de criza in care somajul s-a dublat in ultimele noua luni, iar potrivit prognozelor pe care le avem de la FMI se pare ca in prima parte a anului viitor rata somajului va ajunge la 10%. Este vorba de un milion de oameni fara locuri de munca, iar la stabilirea acestei cifre s-a avut in vedere si revenirea in tara a romanilor din strainatate", a spus MIhai Seitan (foto jos).

El sustine, insa, ca in ultima perioada foarte putini romani s-au intors din strainatate, speriati fiind de lipsa locurilor de munca din Romania.

"Foarte multi romani traiesc din somajul bun pe care-l primesc in Spania", a adaugat Seitan.

Rata somajului a urcat la finalul lunii octombrie la 7,1%, potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).


Somajul pentru tineri

Somajul pentru tineriIn opinia lui Catalin Pauna, exista anumite categorii carora le va fi dificil sa isi gaseasca locuri de munca, precum absolventii sau somerii proveniti din zone de activitate nerestructurate.

"Somajul pentru tineri era mare si inainte de criza, cam 20% dintre ei nu isi gaseau locuri de munca. Va exista o anumita rigiditate a pietei muncii pe zone nerestructurate, persoanele respective nu vor avea calificarile specifice necesare pentru alte domenii. In plus, exista un nivel ridicat al somajului de lunga durata, in care sunt aproximativ 50% dintre someri", a adaugat Pauna.

Economistul a subliniat ca evolutia somajului depinde in mare masura de ritmul in care se va relansa economia.

Pe de alta parte, economistul-senior al Bancii Mondiale pentru Europa si Asia Centrala, Kaspar Richter, a declarat ca tarile din UE-10 se vor redresa mai rapid decat restul membrelor Uniunii, insa nu este obligatoriu ca statele cu rate de crestere economica ridicate inainte de criza sa revina la astfel de niveluri si dupa.

Caderea economica si somajul

Caderea economica si somajulDe asemenea, seful misiunii FMI, Jeffrey Franks (foto stanga), prognozeaza ca rata somajului ar putea ajunge la un varf de 10% in Romania in prima parte din 2010, in conditiile in care economia se afla in prezent "la finalul caderii libere".

Somajul este la 8% si va continua sa cresca in prima jumatate din 2010. Nu as fi surprins sa ajunga la 10% in acea perioada, inainte sa inceapa sa scada", a spus Franks.

In acelasi timp, el a apreciat ca Romania se afla "la finalul caderii libere" din punctul de vedere al contractiei produsului intern brut (PIB).

Potrivit economistului-sef al BERD, Erik Berglof (foto dreapta), efectele crizei financiare se vor resimti asupra Romaniei, in termeni de crestere a somajului, dar si de crestere a creditelor neperformante ce vor afecta bilanturile bancilor pentru o perioada de pana la 2 ani, desi se va relua cresterea economica.

"Va mai fi o perioada de performanta slaba, de unul pana la doi ani, ce se va resimti prin cresterea creditelor neperformante, intr-un ritm mai redus insa. Deteriorarea bilanturilor bancare va avea loc pe fondul cresterii somajului, iar companiile vor mai astepta pana sa inceapa sa faca angajari", a comentat Berglof.

El a adaugat insa ca Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) "spera si crede ca raul cel mai mare a trecut".

Topul judetelor cu cele mai mari rate ale somajului