5 / 10

Ioan Vreme: Pensiile private nu sunt un pariu personal

Generali Pensii este condusa de Ioan Vreme, fostul director general adjunct de la BT Asigurari. Specialist in asigurari, Vreme a lucrat in ultimii 12 ani in cadrul companiei preluata recent de francezii de la Groupama, ocupand pozitii precum Director IT, Director de Asigurari de Viata si, in ultimii 8 ani, director general adjunct.

Seful Generali isi aminteste ca primul gand de a se transfera in indusria pensiilor private a aparut in vara anului 2006, prima propunere concreta venind in luna ianuarie a acestui an.

“Stiam doar ceea ce se poate afla din istoria altor tari care au infaptuit reforma inaintea noastra: dificultati in primii ani, necesitatea unor investitii mari din partea actionarilor, stabilizarea pe masura evolutiei cadrului legislativ, acumulari mari de active care stimuleaza intreaga economie si succes in plan dupa doua decenii”, ne-a declarat Ioan Vreme despre cunostintele pe care le avea despre aceasta industrie.

Din punctul sau de vedere, principala desebire intre a conduce o companie de administare a pensiilor private si o alta compania din zona financiara consta in faptul ca aici nu e vorba de un act facultativ (depozit bancar sau polita de asigurare), ci de o reforma masiva si obigatorie. “De aici si constiinta faptului ca raspunderea fata de clienti e mult mai mare, efectul social al activitatii noastre fiind extrem de important”, explica seful Generali Fond de Pensii.

Pentru Ioan Vreme, pensiile private nu inseamna un pariu personal. “Pe ce sa pariem? Pe utilitatea reformei sau pe semnificatia profunda a acesteia pentru tinerii care au sansa unor venituri mai mari la pensie?”, se intreaba acesta. In opinia lui, pensiile private reprezinta o provocare extrem de interesanta de a fi parte activa in aparitia, dezvoltarea si consolidarea unei noi ramuri financiare. “Am trait (e drept, nu de la bun inceput) o provocare similara in industria asigurarilor si sunt convins ca si in acest caz lucrurile vor merge bine”, adauga Vreme.

In ceea ce priveste viitorul, Ioan Vremea apreciaza ca cinci ani nu reprezinta o durata de care sa discutam in zona pensiilor. “Incepem sa discutam de la decenii in sus. Administratorii fondurilor de pensii trebuie sa priveasca departe in viitor si sa doreasca sa ajunga departe in realizari”, conchide seful Generali Fond de Pensii.




Inapoi la articol

Setari Cookie-uri