1 / 4

Cursul leului: Minim istoric

Cotatia euro nu pare sa il ingrijoreze pe guvernatorul Mugur Isarescu, care a dat de inteles ca moneda europeana ar putea sa mai creasca si ca Banca Nationala nu va interveni pentru a sprijini leul. “Credeti ca e mult?”, a raspuns Isarescu, pe treptele bancii centrale, la intrebarea jurnalistilor despre evolutia cursului valutar din ultimele zile.

Moneda nationala a continuat tendinta de depreciere si pe finalul sedintei valutare, pana la cotatii minime istorice, de aproape 4,18 lei/euro, pe o piata cu volume mai ridicate de tranzactionare, evolutia leului influentand-o si pe cea a celorlalte monede din regiune.

Pe piata interbancara, cel mai ridicat curs de schimb se inregistrase pana in prezent pe 7 ianuarie 2004, de 4,1635 lei/euro.

"Leul a continuat deprecierea, cotatiile fiind destul de largi,
iar volumele de tranzactionare mai ridicate fata de zilele trecute. Este posibil ca deprecierea din regiune sa fi fost indusa de evolutia leului", a spus, citat de NewsIn, dealerul-sef al Bancii Transilvania, Ioan Birle.

Leul a deschis ziua la aproximativ 4,14 lei/euro, si dupa o scurta intarire pana la 4,1080 lei/euro, a revenit pe depreciere si a pierdut teren pana la o cotatie minima istorica de 4,1760 unitati/euro. La 16:45, bancile cumparau un euro cu 4,1655 lei si il vindeau cu 4,1744 lei.

In regiune, dupa o usoara apreciere de la 4,06 la aproape 4 unitati/euro, moneda poloneza s-a depreciat pana la aproximativ 4,08 zloti/euro, in timp ce forintul a pierdut teren pe parcursul zilei de joi de la 268 la 276 unitati/euro.

La cursul de referinta, leul s-a apropiat de minimul istoric, depreciindu-se cu peste 6 bani (1,6%) fata de ziua precedenta, pana la 4,1385 lei/euro. Cursul nu a mai atins acest nivel din 6 ianuarie 2004, cand Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat un curs de referinta de 4,1438 lei/euro.

Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat ieri de BNR - cel mai ridicat din 4 decembrie 2008 - arata o depreciere a leului cu aproape 6 bani (1,9%), pana la 3,0468 lei/dolar, de la nivelul de miercuri, de 2,9897 lei/dolar.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri