1 / 4

Strategia Bancii Romanesti pentru 2009

Pentru 2009, Banca Romaneasca vizeaza o crestere atenta a activelor, avansul fiind estimat la 15%, fata de 2008, iar expansiunea la nivel teritorial se va tempera fata de anii precedenti.

In prezent, Banca Romaneasca dispune de 150 de unitati teritoriale, pentru 2009 avandu-se in vedere deschiderea a trei sucursale aflate in diverse stadii de finalizare. In functie de evolutiile ulterioare ale pietei, banca isi va adapta strategia de expansiune, explica Maragkoudakis.
El a mai detaliat ca rezultatele financiare se situeaza in parametri buni pentru 2008, insa acestea urmeaza sa fie facute publice odata cu rezultatele grupului.

National Bank of Greece (NBG), actionarul majoritar al Bancii Romanesti, va publica rezultatele consolidate maine, 17 martie.

La finalul anului trecut, Banca Romaneasca estima un profit de 23 milioane euro, cu 45% peste estimarile initiale. Banca are in prezent 1.686 de angajati si nu intentioneaza sa aplice concedieri.

Grupul elen ocupa locul noua in Europa din punctul de vedere al raportului credite/depozite, fiind una dintre putinele banci la care nivelul depozitelor il depaseste pe cel al creditelor.

Banca Romaneasca este detinuta in proportie de 89,07% de catre cel mai mare grup bancar elen, NBG, iar Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) are o participatie de 10,21%.

National Bank of Greece mai controleaza in Romania, in afara de Banca Romaneasca, si companiile ETEBA Romania, Societatea de Asigurare-Reasigurare Eleno-Romana Garanta si Eurial Leasing.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri