1 / 4

Verida Credit vrea sa acorde 600 de credite ipotecare pana la sfarsitul anului

Compania de credite ipotecare Verida Credit, controlata de Royal Bank of Scotland, fondul de investitii Old Lane si Rubikon, s-a lansat pe piata la mijlocul anului 2008, exact cand piata creditelor incepea sa arate primele semne ale declinului. Totusi, operatiunile institutiei au fost pregatite inca din 2007.

In acest an, institutia financiar-nebancara a obtinut primul sau imprumut, in valoare de 30 milioane dolari, de la OPIC - Overseas Private Investment Corporation, o agentie americana extrem de riguroasa.

„OPIC are un proces de selectare extrem de riguros si alege o singura institutie dintr-o tara. Ei au analizat foarte atent toate oportunitatile pietei ipotecare din Romania precum si fundamentele financiare ale companiei noastre si ne-au acordat acest imprumut cu o rata fixa de dobanda pe 20 de ani, ceea ce ne permite si noua sa acordam credite in dolari pe 25 - 30 de ani tot cu dobanda fixa”, a declarat Dorian Klein (foto), presedintele Verida Credit.

Seful Verida Credit si-a propus sa acorde pana la finalul anului 600 de imprumuturi ipotecare din banii obtinuti de la OPIC si estimeaza ca institutia pe care o conduce se va pozitiona intr-o piata a creditelor ipotecare estimata la 15 miliarde euro in 10 ani.

Verida Credit are un capital social de 7 milioane de euro si este prezenta pe piata prin intermediul sucursalelor din Bucuresti si Iasi.

„Credite am inceput sa acordam abia in ultima perioada, iar la sfarsitul primului nostru an operational vrem sa avem patru sucursale. Avem o lista scurta cu 10-11 orase care prezinta un potential aproximativ egal pentru creditele ipotecare”, a explicat Dorian Klein.

In iulie 2008, la momentul lansarii, compania avea 39 de angajati, iar in prezent numarul personalului a urcat pana la 47.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri