Deteriorarea portofoliului de credite a condus la provizioane de 350 mil. euro

Deteriorarea portofoliului de credite a condus la provizioane de 350 mil. euroEvolutia creditelor neperformante la BCR a determinat o crestere a costurilor legate de risc (provizioane de risc pentru credite si avansuri) la 1,486 miliarde lei (351,55 milioane euro), fiind de aproape 4 ori mai mari decat cheltuielile de risc aferente primelor trei trimestre din 2008. Creditele neperformante au ajuns sa reprezinte, la finalul lunii septembrie, 10,6% din totalul portofoliului de imprumuturi pe care BCR il gestioneaza, in crestere fata de luna iunie, cand valorau doar 6,2% din portofoliu.

In trimestrul al treilea din 2009 creditele neperformante au fost afectate, in principal, de segmentul IMM-urilor si de proiectele de afaceri imobiliare, explica reprezentantii BCR, adaugand ca expunerea bancii pe aceste domenii este relativ mica comparativ cu intreg sistemul bancar.

Volumul total al portofoliului de imprumuturi acordat de BCR a crescut de la inceputul acestui an cu 910 milioane lei, ajungand pana la 45,937 miliarde lei. Portofoliul de credite corporate are o pondere de 50,7% in totalul imprumuturilor acordate clientilor, in tmp ce creditele de retail reprezinta 49,3%. In structura creditelor de retail, 46% sunt credite garantate cu ipoteca si 54% sunt credite de consum negarantate.

De asemenea, 43,8% din totalul creditelor au fost acordate in moneda nationala, restul fiind imprumuturi in euro (96%) sau dolari (4%).

"Rezultatul operational continua sa aiba o evolutie pozitiva, dar acest lucru nu este suficient pentru a contracara cresterea costului riscurilor, fata de care avem o abordare prudenta in contextul in care conditiile economice raman dificile", a declarat presedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels (foto).

Pentru a se proteja de riscurile creditelor neperformante, BCR a sporit garantiile si a crescut cheltuielile cu provizioanele, ajungand la o rata de acoperire a imprumuturilor neperformante de aproximativ 120%, la finalul trimestrului al treilea din acest an. Gradul de solvabilitate a bancii era, la sfarsitul lunii septembrie, de 11,6%, conform standardelor locale de contabilitate, peste limita de 10% impusa de Banca Nationala a Romaniei, si de peste 13%, potrivit standardelor internationale de raportare financiara.

Insa, BCR ar putea avea nevoie de noi injectii de capital pentru a mentine rata solvabilitatii peste 10% si ca sa isi asigure o plasa de siguranta impotriva riscurilor potentiale si a presiunilor pe profitabilitate, in conditiile cresterii semnificative a provizioanelor, sustine agentia Fitch, dupa ce a redus ratingul BCR la D, de la C/D ca era anterior.

Afla mai multe detalii despre bilantul BCR

Cum au evoluat veniturile si cheltuielile BCR

Cum au evoluat veniturile si cheltuielile BCRBCR a inregistrat o crestere a veniturilor din dobanzi de 36,2% in primele 9 luni din acest an, comparativ cu perioada similara din 2008, insa majorarea cheltuielilor cu dobanzi a fost mai ridicata, de 45,6%. Astfel, banca a raportat la finalul lunii septembrie 2009 venituri de dobanzi de 6,68 miliarde lei si cheltuieli de 4 miliarde lei.

Cheltuielile cu dobanzile au fost generate de portofoliul de depozite al bancii, in valoare 35,709 miliarde lei, in crestere cu 7,1% fata de inceputul anului. Citeste si "Cum si cat economisesc romanii".

(mil.lei) 9 luni 2009 9 luni 2008 Evolutie
Venituri din dobanzi 6.686,2 4.909,1 +36.2%
Cheltuieli cu dobanzi 3.996,4 2.743,8 +45,6%
Venituri din speze si comisioane 672,3 831,7 -19,1%
Cheltuieli cu speze si comisioane 195,2 95,2 +105%
Venituri din tranzactionare 325,6 203,2 +60,2%
Cheltuieli cu personalul 675,9 807,9 -16,3%
In ceea ce priveste situatia veniturilor si cheltuielilor cu spetele (n.r. - probleme inaintate spre rezolvare catre un organ de jurisdictie) si comisioanele, situatia bancii nu a fost tocmai favorabila. In primele trei trimestre din 2009 veniturile din comisioane s-au redus cu 19,1% comparativ cu aceeasi perioada din 2008, pana la 672,3 milioane lei, insa cheltuielile cu comisioane au urcat cu 105%, la 195,2 milioane lei.

BCR a mai obtinut 325,6 milioane sub forma de venituri din tranzactionare, cu 60,2% mai mult fata de primele 9 luni din 2008.

In sens opus, cheltuielile bancii cu personalul s-au diminuat cu 16,3%, concomitent cu reducerea numarului de salariati, ajungand la 675,9 milioane lei la sfarsitul trimestrului al treilea din 2009, fata de 807,9 milioane lei cat erau in septembrie 2008.

Cum arata reteaua celei mai mari banci din Romania?

BCR si-a extins reteaua de unitati de retail, dezvoltand si canalele alternative de distributie in baza strategiei de incurajare a tranzactiilor fara numerar. Reteaua bancii cuprinde 657 de unitati, 2.082 de bancomate (ATM) si 16.571 de dispozitive instalate pentru plata cu cardul (POS).

Totusi, BCR a redus programul de lucru la 95 de unitati de retail, motivand ca analiza fluxurilor de clienti pe intervale orare arata ca, in majoritatea cazurilor, sunt solicitate servicii bancare pe parcursul dupa-amiezii.