Client nou, risc nou

Client nou, risc nouAstfel, in primele noua luni ale anului in curs volumul total al finantarilor companiei a ajuns la o valoare totala de 7 milioane de euro, iar pana la sfarsitul anului turcii de la Credit Europe Leasing estimeaza ca vor acorda finantari de pana la 12 milioane de euro.

Anul trecut insa compania a inregistrat un volum al finantarilor de 76 milioane de euro, declinul din 2009 de 84,2% nu l-a luat insa prin surprindere pe Kerem Sekizyarali (foto), in conditiile in care intreaga piata de leasing a scazut in primele 9 luni cu 75%.

“Urmarind efectele crizei de pe pietele externe stiam ca aceste efecte vor veni si in Romania afectand toate industriile, iar din martie am inceput sa fim foarte selectivi in ceea ce priveste clientii, insa nu am oprit finantarea. Controlam clientii mult mai bine decat in trecut, poate de 3-4 ori mai mult, astfel ca in prezent preferam sa lucram cu clientii pe care deja ii avem in portofoliu. Ii preferam pe acestia in locul celor noi, pentru ca un client nou reprezinta un risc in plus”, a declarat Sekizyarali.

“Apoi, am crescut, de asemenea, si dobanzile cu 1-2 puncte procentuale in martie anul trecut, tot ca masura anticriza”, a adaugat el.

La nivelul intregii piete de leasing din Romania scaderea este una dramatica (-75%) pentru anul in curs cand se asteapta o valoare totala de maxim 1,3 miliarde de euro la sfarsitul lui 2009, de la 4,8 miliarde de euro in 2008.

Cei care au finantat numai autovehicule au acum mari probleme

Cei care au finantat numai autovehicule au acum mari problemeNivelul finantarilor a scazut atat de mult, iar Sekizyarali insista ca trebuie amintit si faptul ca nivelul cererii din piata este mult mai scazut decat in trecut.

“Cele trei segmente de afaceri, real-estate, echipamente si autovehicule, se confrunta toate cu scaderi semnificative pe fondul diminuarii cererii. Segmentul auto a scazut cel mai mult, atat in contextul crizei, cat si din cauza ca piata este suprasaturata. In Bucuresti sunt foarte multe autoturisme, o persoana din doua are masina, iar echipamentele nu mai sunt cautate deoarece sectorul de constructii este cel mai afectat. Majoritatea proiectelor au fost oprite, iar restul care inca sunt in derulare nu stiu exact cand vor vinde pentru a-si recupera investitiile”, a explicat Sekizyarali.

El a detaliat ca aproape nimeni nu mai ia in leasing echipamente pentru ca la aceasta data nu mai pot fi folosite, proiectele dezvoltatorilor imobiliari fiind oprite.

Mai mult decat atat, seful de la Credit Europe Leasing spune ca astepta in Romania o criza a real-estate-ului in urmatorii 2-3 ani, chiar daca actuala criza nu ar fi avut loc din cauza cresterilor artificiale bazate pe vanzari speculative.

Daca intri pe piata sa atragi noi clienti poti gasi foarte multi, dar inseamna, in opinia lui Sekizyarali, ca risti mai mult, de aceea compania se concentreaza in prezent pe restructurarea si reinnoirea contractelor, cerand garantii aditionale, bazandu-se pe analiza cash-flow-ului clientilor.

Portofoliul companiei este echilibrat intre cele trei segmente de business, semnificand o pondere de 40% a autovehiculelor, 30% - echipamente si 30% - real-estate. “Mereu mentinem acest nivel, nu ne concentram doar pe segmentul auto, pentru ca vrem sa avem un portofoliu echilibrat. Cine a intrat pe piata de leasing si s-a concentrat mai mult sau doar pe segmentul auto are acum mari probleme”, a mai declarat Sekizyarali.

Compania are in prezent 3.000 de clienti si 5.500 de contracte si un portofoliu total in derulare de 200 de milioane de euro.

Daca suntem in UE, trebuie sa jucam dupa reguli europene

Daca suntem in UE, trebuie sa jucam dupa reguli europeneVorbind despre nemultumirile companiilor de leasing legate de legislatia in vigoare, seful companiei de leasing a mentionat ca nivelul provizioanelor este foarte ridicat in Romania si ca ar trebui adaptat standardelor europene.

In sistemul romanesc de contabilitate, nivelul de provizionare este foarte ridicat comparativ cu sistemul IFRS. Societatile de leasing vor sa convinga Banca Nationala a Romaniei (BNR) prin ALB, asociatia de profil, sa adopte standarde de contabilitate IFRS in ceea ce priveste provizioanele societatilor de leaisng. „Daca suntem in UE, atunci trebuie sa respectam normele europene”, a comentat Sekizyarali.

Apoi, societatea de leasing se confrunta, cu problema reposedarii bunurilor, astfel ca in primele 9 luni ale anului in curs autovehiculele reposedate de societate se ridica la circa 150. Compania a ramas cu 70-80 de autovehicule, iar restul au fost revandute. Pe segmentul de echipamente, societatea a recuperat pana la 10 echipamente. “Toate societatile de leasing cauta sa vanda repede bunurile recuperate pentru pierzi mai mult daca le vinzi mai greu”, a mai spus Sekizyarali.

Nivelul crescut de autovehicule recuperate de toate societatile de leasing au adus pierderi mari dealerilor de masini second hand (SH), detaliaza seful Credit Europe Leasing. “Dealerii de masini rulate inregistreaza pierderi mari in prezent pentru ca toate companiile de leasing au scoase la vanzare autorisme la preturi foarte mici”, a mai spus Sekizyarali.

Cat despre o posibila revenire a pietei, aceasta este posibila in viziunea sefului Credit Europe Leasing in a doua jumatate a anului viitor, insa revirimentul va fi treptat. “Piata isi va reveni, dar sa obtii intr-un timp scurt aceeasi crestere, un profit constant este imposibil dupa o scadere atat de abrupta”, a explicat Sekizyarali.

“Pentru dezvoltatori, lectia crizei a fost una dura, cand aceasta va lua sfarsit inainte de orice investitie oricine se va gandi de 3-4 ori, inainte de aceste turbulente economice-financiare nimeni nu se gandea prea mult, ceea ce a condus spre colapsul din prezent. Apoi, cash-ul va fi administrat cu mult mai multa prudenta si va fi pastrat mai mult timp, pentru ca totdeauna o afacere buna este una care are un nivel al lichiditatii crescut”, a concluzioant Sekizyarali.