1 / 4

Vasilescu, BNR: Zgomotul inflatiei - o simpla impresie artistica

"Realitatea din economie impunea o reducere a dobanzii de politica monetara cu 0,5 puncte procentuale, la 7,5%", a explicat Adrian Vasilescu (foto), consilierul guvernatorului BNR, adaugand ca "zgomotul inflatiei", pe care l-au creat analistii, care au spus in ultimele zile ca banca centrala nu va reduce dobanda din cauza presiunilor inflationiste, este "o simpla impresie artistica".

Reprezentantii BNR au detaliat: "Pe masura anticipatei epuizari, in cursul anului 2010, a efectelor majorarii accizelor si cu conditia reactivarii aranjamentului multilateral de finantare externa incheiat cu Uniunea Europeana, Fondul Monetar International si alte institutii financiare internationale, este de asteptat sa se creeze premise favorabile consolidarii procesului de dezinflatie".

Noul nivel al dobanzii cheie, de 7,5%, nu a mai fost atins de la inceputul lui 2008.

Consilierul guvernatorului BNR sustine ca era nevoie de un semnal puternic din partea bancii centrale pentru ca bancherii sa reduca costul creditelor si sa contribuie la relansarea economiei.

"Este necesar ca bancile sa reduca dobanzile la credite, dar aici intervine si un factor emotional si psihologic. Din punctul meu de vedere, efectele deciziei de taiere a dobanzii ar trebui sa se vada foarte repede, dar avand in vedere componenta emotionala care influenteaza deciziile bancilor, dobanzile la credite se vor reduce mai incet. Insa dobanzile trebuie sa scada pentru ca, in caz contrar, bancile vor fi cele care o sa piarda", a declarat Adrian Vasilescu.

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a transmis in noiembrie anul trecut ca dobanzile la creditele in lei ar trebui sa se situeze cu pana la trei puncte procentuale peste dobanda cheie in perioada actuala de recesiune, lipsa de incredere creata de incertitudinea politica fiind factorul principal pentru dobanzile ridicate.

In piata se remarca o continuare a dinamicii anuale negative in termeni reali a creditului acordat sectorului privat, in special in ceea ce priveste componenta in moneda nationala, in conditiile mentinerii cererii reduse de credite pe fondul recesiunii economice, a mai subliniat banca centrala intr-un comunicat de presa.

Leul a inregistrat o apreciere impresionanta si, ca urmare a deciziei de scadere a dobanzii cheie, cursul de schimb a coborat la 4,18 lei/euro la finalul sedintei, dupa ce moneda nationala s-a apreciat semnificativ in a doua parte a zilei.

De asemenea, relaxarea politicii monetare a saltat BET cu 3,7%, pe o piata in crestere cu peste 3,5% pe ansamblu.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri