Bancile incep sa acorde credite pentru constructia de locuinte prin Prima Casa

Bancile incep sa acorde credite pentru constructia de locuinte prin Prima Casa

Clientii eligibili pentru programul Prima Casa pot obtine din aceasta luna si credite pentru construirea de locuinte de la zero, 12 institutii de credit avand deja semnate conventiile de garantare cu Fondul de Garantare.

"La momentul actual exista semnate conventii de garantare pentru partea de constructii din cadrul programului Prima Casa cu 12 banci. Astfel, programul Prima Casa pentru partea de constructii este functional, dar una dintre conditii este ca autorizatia de constructie sa fie emisa dupa data de 22 februarie 2010", a explicat Irina Constantinescu, director executiv in cadrul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM, in cadrul unui Live-Text organizat de Wall-Street pe tema: "Cum functioneaza programul Prima Casa dupa un an de la lansare?".

Primele doua dosare pentru construirea de locuinte se afla in lucru, iar acestea au sosit de la BRD, banca ce a acordat si primul imprumut in cadrul primei variante a programului Prima Casa.

"Daca ne referim la creditele deja acordate si la cele care se gasesc in diferite stadii de aprobare, valoarea acestor imprumuturi in cazul BRD - Groupe Société Générale este de peste 280 milioane euro", a spus Adrian Jantea, director Promovare si Distributie - Persoane Fizice in cadrul departamentului comercial al BRD-Groupe Société Générale, tot in cadrul dezbaterii organizate de Wall-Street.

Fondul de Garantare primeste zilnic aproximativ 100 - 120 de dosare pentru Prima Casa pentru a le analiza si, ulterior, a le trimite inapoi la banci.

"Avem intradevar doua solicitari pentru constructii de locuinte prin programul Prima Casa una dintre ele fiind in Iasi, cealalta in Bucuresti", a adaugat Adrian Jantea.

Potentialii beneficiari ai programului Prima Casa isi pot achizitiona o locuinta noua finalizata sau pot opta pentru construirea unei locuinte, urmand sa beneficieze de o garantie in valoare de 70.000 de euro de la Fondul de Garantare si de un credit de maxim 66.500 de euro de la banca.

Care sunt conditiile de eligibilitate pentru construirea unei locuinte

Care sunt conditiile de eligibilitate pentru construirea unei locuinteConditiile de eligibilitate pentru obtinerea unui credit in vederea construirii unei locuinte prin programul Prima Casa sunt mai numeroase fata de varianta programului prin care se achizitioneaza o locuinta finalizata sau veche, motiv pentru care durata de aprobare a creditelor poate fi mai mare.

Adrian Jantea a precizat pentru cititorii Wall-Street care sunt aceste conditii de eligibilitate:

- trebuie sa faceti dovada cu o declaritie autentica pe propria raspundere ca nu ati detinut sau nu detineti o alta locuinta

- trebuie sa aveti in proprietate terenul pe care urmeaza sa construiti locuinta

- sa prezentati un proiect tehnic cu detaliile de executie a locuintei

- sa detineti o autorizatie de constructie

- sa aveti incheiat un contract de antrepriza cu o societate de constructii, iar in contractul de antrepriza sa fie stipulat termenul maxim de finalizare al constructiei (max. 18 luni)

- sa prezentati certificatul de atestare fiscala eliberat la cererea constructorului

- sa prezentati dovada constiturii de catre constructor a unei garantii de buna executie de 10% din valoarea totala a devizului estimativ de lucrari

- sa aveti un contract incheiat cu un diriginte de santier

- sa dispuneti de un avans de min. 5% din valoarea costului de construire

- sa constituiti un depozit colateral pentru garantarea dobanzii in valoare egala cu 3 rate de dobanda

- sa indepliniti conditiile specifice de eligibilitate pentru credit din punct de vedere al veniturilor.


"In functie de complexitatea documentatiei ce urmeaza a fi analizata, durata de timp pana se aproba creditul pentru o persoana care a adus toate documentele solicitate poate varia intre 10 si 15 zile lucratoare, aceasta durata incluzand si aprobarea de catre FNGCIMM a solicitarii de garantare", a mai explicat Jantea.

Ce a insemna Prima Casa pentru piata imobiliara

Ce a insemna Prima Casa pentru piata imobiliaraProgramul Prima Casa a reusit sa trezeasca piata imobiliara dupa ce la inceputul anului 2009 aceasta intrase in stand-by din cauza crizei economice.

"Prima Casa a reusit sa invioreze o piata imobiliara care era oarecum in stand-by. Suntem pregatiti in continuare sa raspundem rapid cererilor care vizeaza obtinerea unor astfel de credite", a subliniat reprezentantul BRD, Adrian Jantea.

Din punctul sau de vedere programul ofera 2 mari avantaje. Primul este legat de marimea avansului, reglementat la min. 5% din valoarea imobillului ce urmeaza a fi achizitionat. Al doilea, dar nu neaparat in aceasta ordine, este dat de valoarea mai redusa a dobanzilor practicate pentru acest program.

"Ambele contribuie la cresterea numarului de clienti eligibili si prin urmare a celor care pot achizitiona o locuinta prin acest program. In plus conditiile programului prevad faptul ca bancile trebuie sa pastreze conditiile initiale de la acordarea creditului pe toata perioada derularii acestuia", a adaugat Jantea.

Valoarea medie a unei garantii acordate de Fond, la nivel national, este de aproximativ 42.000 de euro, circa 51% dintre solicitari vizand achizitionarea de imobile cu 2 camere, a precizat Irina Constantinescu (foto), director executiv la FNGCIMM.

Fondul de Garantare a acordat de la lansarea programului si pana in prezent peste 24.600 de garantii a caror valoare depaseste 1 miliard de euro.