Asigurare obligatorie sau facultativa?

Asigurare obligatorie sau facultativa?Pe data de 13 decembrie 2010, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat un decret de modificare si completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor.

Prin acest act normativ de modificare a Legii, mai sus mentionate, se insera si prevederea conform careia “Nu intra sub incidenta legii persoanele fizice si juridice care si-au incheiat o asigurare facultativa a locuintelor care sa acopere toate riscurile in asigurarea obligatorie”, potrivit unui comunicat, emis la acea data, de Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID), singura societate de asigurare reasigurare abilitate prin Legea nr.260/2008 cu gestionarea asigurarii obligatorii a locuintelor si aplicarea dispozitiilor acestei legi.

Astfel, Legea aflata in vigoare se poate aplica numai prin eforturile financiare realizate de cele 13 companii private, actionari ai PAID; companiile Groupama, Astra, Paltinum, Uniqa, City Insurance, Certasig, Ardaf, Generali, Carpatica Asigurari, RBC Asigurari – Reasigurari, Euroins, Grawe Romania si Credit Europe Asigurari –Reasigurari.

De asemenea, PAID sublinia, la data semnarii decretului, faptul ca, dupa modificarea legislativa si publicarea in Monitorul Oficial, persoanele ale caror locuinte sunt asigurate facultativ au astfel obligatia de a incheia asigurarea obligatorie numai la momentul expirarii valabilitatii politei facultative.

In acest context, principalul efect al adoptarii acestui amendament va fi acela ca va pune PAID-ul si societatile de asigurare in concurenta. In mod cert vor castiga societatile de asigurare, atuul lor constituindu-l flexibilitatea la care pot apela in ofertare, sustine Alin Bucsa, director general Euroins Romania.

"Apreciem ca este un amendament care nu ramane in spiritul social al Legii nr. 260/2008 si care nu va aduce beneficii, in special pentru clientii finali, proprietarii de locuinte. Acest amendament va genera o debalansare puternica, in special in ceea ce priveste PAD (n.r. polita de asigurare obligatorie a locuintei), si va expune asigurarea la riscurile ridicate de antiselectie. Fiind o asigurare ale carei prime au fost stabilite tinand cont de un grad de cuprindere de 100%, odata ce acest element esential se modifica, nu vor mai putea fi corelate elementele de baza – respectiv nivelul acoperirii in asigurare cu cel al primelor de asigurare; iar aceasta poate insemna ca acest proiect, dorit a fi unul social, sa nu mai poata oferi aceeasi acoperire la prime de asigurare accesibile, asa cum este cazul acum", a declarat, de asemenea, Iulia Nicola, chief underwriter in cadrul Platinum Asigurari.

Polita de asigurare obligatorie a locuintei acopera riscul de cutremur, alunecari de teren si inundatii. Insa, pentru acoperirea unor riscuri suplimentare, precum incendiul, explozia, inundatiile de la vecini, vandalismul si altele, este necesara o polita facultativa, incheiata in plus fata de cea obligatorie.

De aceea, cum politele PAD, de asigurare obligatorie a locuintelor, reprezinta un instrument de protectie financiara minima in cazul unui dezastru, asiguratorii membrii PAID evidentiaza necesitatea mentinerii unei mase critice a populatiei care sa incheie aceste polite, astfel incat sistemul sa ramana unul fezabil pe termen lung, iar ambele tipuri de asigurari de locuinte, obligatori si facultative, sa nu intre in concurenta.

"In principiu, piata asigurarilor obligatorii nu va fi afectata foarte mult, daca tinem cont de faptul ca raman de asigurat aproximativ 7 milioane de locuinte care nu au asigurare facultativa in acest moment. Poate ca tariful acestei asigurari (n.r. obligatorii) ar avea de suferit tinand cont ca el a fost calculat pentru o dispersie a riscului la opt milioane de locuinte", sustine Adrian Marin (foto), director adjunct Generali Asigurari.

Potrivit datelor furnizate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), in anul 2009 erau incheiate polite de asigurare facultativa pentru o pondere de 15% dintre locuintele din Romania, iar in prezent, procentajul atinge aproximativ 20% din cele peste 8.000.000 de locuinte.



2010, startul programului de asigurare obligatorie a locuintei

2010, startul programului de asigurare obligatorie a locuinteiDe la startul programului de asigurare obligatorie a locuintei, 15 iulie 2010, au fost subscrise peste 100.000 de polite, cu un ritm mediu zilnic de peste 1.200 de polite. Ritmul de emitere a politelor a crescut in aceasta perioada de la 100-200 polite pe zi la inceput, pana la 1.500 - 2.000 de polite.

“Pentru a ne atinge obiectivul fixat trebuie sa ajungem la un ritm zilnic de subscrieri de circa 4.000 de polite”, spunea Marius Bulugea (foto), presedintele Polului de Asigurare Impotriva Dezastrelor (PAID), in cadrul ICAR – Forumul International al Riscurilor Catastrofale, sustinut la jumatatea lunii octombrie, anul curent.

De asemenea, in luna iulie, Marius Bulugea, estima pentru Wall-Street.ro, ca gradul de acoperire a asigurarii obligatorii a locuintelor va fi de circa 10% (intre 800.000- 1 milion de locuinte asigurate) pana la finalul lui 2010, din cele 8,3 milioane de proprietati cu destinatia de locuinte din Romania. Pentru primul an de functionare al PAID, seful PAID estima ca aproximativ 20% dintre locuinte vor avea o asigurare obligatorie de locuinte, iar expunerea in reasigurare va fi de circa 25 de miliarde euro, fara sa mentioneze valoarea primei de reasigurare. Totusi, pe masura ce ponderea locuintelor asigurate creste, va fi luata in calcul suplimentarea programului de reasigurare.

Marius Bulugea a mai spus ca in sistemul electronic al PAID sunt peste 10% din numarul total de locuinte, iar daca se pastreaza ritmul, se va ajunge la o pondere de 60-70% intr-un an.

"Putem spune despre anul 2010 ca a marcat un moment istoric pentru segmentul asigurarilor de locuinta. Introducerea Asigurarii Obligatorii a Locuintei reprezinta un pas extrem de important, care va marca evolutia businessului in asigurari si in 2011. Astfel, consider ca, odata cu incheierea politelor PAD, va fi impulsionata si subscrierea pe segmentul asigurarilor property. Revenind la anul in curs, pe care ne pregatim sa il incheiem, putem spune ca societatile de asigurare membre PAID au trecut cu brio de prima etapa, cea mai grea. Aceasta a constat in punerea la punct a unui sistem informatic complet integrat, fara de care emiterea eficienta a acestor polite nu ar fi fost realizabila. Suntem acum intr-o alta etapa importanta, in care forta de vanzare a companiilor de profil se mobilizeaza sa ajunga treptat la toti proprietarii de locuinte", ne-a declarat Alin Bucsa, director general Euroins Romania.

Doua momente cheie s-au remarcat pe parcursul anului curent, lansarea PAID la mijlocul lunii iulie si inundatiile din perioada iunie-iulie, mai ales in zona Moldovei, care au impulsionat activitatea pe piata asigurarilor de locuinta, obligatorii si facultative. Inundatiile au afectat grav circa 3.500 de locuinte si au generat daune de aproximativ 600 milioane de euro, adica 0,6% din Produsul Intern Brut (PIB).

Odata ce sistemul de emitere a politelor obligatorii de locuinta a devenit operational, a angrenat toti asiguratorii concentrati pe dezvoltarea acestui proiect de importanta sociala. In acest context, introducerea legii asigurarii obligatorii a locuintelor a fost o masura de protectie sociala minima.

In termenul stabilit prin lege, CSA a elaborat la randul sau normele privind autorizarea asiguratorilor pentru incheierea asigurarii obligatorii a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor, privind forma si clauzele cuprinse in contractul de asigurare obligatorie a locuintelor, privind constatarea, evaluarea si lichidarea daunelor la asigurarea obligatorie a locuintelor si privind Pool-ul de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale (PAID).



Cate locuinte vor fi asigurate in 2011

Cate locuinte vor fi asigurate in 2011Avand in vedere contextul economic, cel mai optimist scenariu vazut de companii de profil pentru piata asigurarilor de locuinte in anul 2011 este o acoperire de pana la 40% din totalul de 8 milioane de locuinte, iar o componenta care ii va impulsiona pe romani sa se asigure o va constitui si aplicarea de amenzi pentru cei care nu isi vor incheia polita de asigurare obligatorie.

Pe de alta parte, un scenariu mai putin optimist vizeaza o mentinere a volumului de prime brute subscrise la nivelul celor din 2010 sau o usoara crestere cu pana la 5%, avand in vedere faptul ca s-ar putea realiza o crestere a gradului de cuprindere in asigurare in ceea ce priveste asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva dezastrelor naturale (PAD), ne-a spus Iulia Nicola (foto), chief underwriter in cadrul Platinum Asigurari.

Probabil sanctiunile vor impulsiona incheierea politelor obligatorii a locuintelor, tinand cont ca nivelul acestora este mult mai ridicat decat cel al primelor de asigurare, a daugat ea. Astfel, asiguratorii se asteapta ca inceputul de an sa aduca un val de solicitari pentru polita de asigurare obligatorie, efect direct al factorului coercitiv impus de lege.

„Nu consider insa ca sanctiunile sunt cele care ar trebui sa reprezinte principalul stimulent care determina romanii sa incheie asigurarea obligatorie a locuintei. Am convingerea ca incheierea unei polite de asigurare, fie aceasta obligatorie sau facultativa, trebuie sa aiba la baza o relatie de incredere intre asigurat si asigurator si cred ca oricine ar trebui sa se asigure din convingerea ca acel produs de protectie financiara ii este cu adevarat util. Probabil cel mai bun impuls il vor primi romanii cand vor vedea ca cei asigurati beneficiaza de un sprijin real in situatii limita cum sunt cele inregistrate in vara acestui an”, a declarat Alin Bucsa, director general Euroins Romania.

Legea asigurarii obligatorii a Locuintei este in vigoare din data 15 iulie, anul curent, iar proprietarii de locuinte au avut la dispozitie 6 luni pentru a o incheia. Orice modificare a acestui termen ar putea crea nelamuriri in randul publicului, element de nedorit pentru dezvoltarea acestui sistem de asigurare aflat la inceput de drum. Pe de alta parte, termenul de aplicare a sanctiunilor nu poate fi prelungit, el fiind stabilit prin lege. Riscurile sunt plata unei amenzi intre 100 si 500 de lei, la care se adauga si cei 10/20 de euro pentru incheierea politei obligatorii, proprietarul locuintei fiind in continuare obligat sa contracteze valori mult peste nivelul primei de asigurare, mai spun asiguratorii.

"Riscul principal este producerea unui dezastru natural major in aceasta perioada de „prelungire”, care va gasi multi proprietari de locuinte neasigurati. Intr-un astfel de moment, situatia devine mult mai complicata din punct de vedere social si economic, iar acest lucru n-ar face decat sa perpetueze o stare de fapt cu care sper ca nu ne-am obisnuit", spune Adrian Marin, director adjunct Generali Asigurari.

Polita de asigurare obligatorie a locuintei se incheie in baza unei prime de asigurare pentru o perioada de 12 luni, iar data inceperii si data incheierii valabilitatii contractului sunt precizate in PAD.



Sunt pregatiti asiguratorii sa faca fata unui dezastru natural?

Sunt pregatiti asiguratorii sa faca fata unui dezastru natural?S-a pus deseori intrebarea daca asiguratorii sunt pregatiti sa faca fata unui dezastru natural, precum cutremur, inundatii etc in ipoteza finalizarii procesului de asigurare obligatorie. Insa, in momentul producerii unui incident natural nedorit vor fi despagubite doar locuintele care sunt protejate printr-un produs de asigurare, obligatorie sau facultativa.

„Ca orice asigurator (abilitat de CSA pentru subscrierea dezastrelor naturale) PAID a pus la punct un plan de subscriere sustinut de un tratat de reasigurare modelat corespunzator, avand in spate mai multe scenarii. As putea spune ca este unul dintre cele mai ample tratate de reasigurare, fiind pus la punct impreuna cu cei mai mari brokeri internationali de reasigurare care activeaza pe piata noastra”, a spus Alin Bucsa (foto), director general Euroins Romania.

Plata despagubirilor in cazul unei polite PAD se va face in 10-15 zile de la transmiterea dosarului de dauna cu documentatia completa.

Polita de asigurare obligatorie a locuintei acopera un numar de trei riscuri, indiferent de zona in care este amplasata locuinta asigurata: cutremure, inundatii si alunecari de teren. Pentru acoperirea celorlalte riscuri la care este expusa o locuinta, precum si pentru asigurarea bunurilor, este necesara o asigurare facultativa. Astfel, potrivit Legii nr. 260/2008 cu completarile si modificarile ulterioare prevede ca polita obligatorie impotriva dezastrelor naturale acopera prin asigurare numai cladirea cu destinatia de locuinta (numai constructia) pentru riscurile produse ca urmare a unor fenomene naturale.

"Principalele provocari raman definitivarile legislative si continuarea activitatii de informare si convingere a romanilor ca o asigurare a bunurilor pe care le detin, de preferat o asigurare facultativa completa de locuinta, reprezinta protectia financiara minima pe care o pot face", sustine Adrian Marin.

Pe de alta parte, asiguratorii urmaresc crearea unui echilibru intre intentia de a oferi prime competitive pentru a stimula dezvoltarea asigurarilor facultative, precum si in acoperirea costurilor generate de dezvoltarea acestui produs. Insa, multe persoane se pot rezuma doar la achizitionarea politei de asigurare obligatorii PAD in detrimentul celei facultative, care este mult mai acoperitoare din punct de vedere al riscurilor, dar implicit si cu un nivel mai ridicat al primelor.

De asemenea, prelungirea starii de instabilitate financiara care afecteaza atat segmentul corporate, cat si pe cel de retail, influenteaza in mod direct puterea de cumparare a populatiei, care nu va permite foarte curand pietei de asigurari sa inregistreze cresteri semnificative ale subscrierilor. Astfel, provocarea cu care se vor confrunta asiguratorii va fi aceea de a-i determina pe clienti recurga la protectia financiara oferita de o polita de asigurare, deoarece a renunta la aceasta nu reprezinta o forma de economisire reala, ci o masura care ii face si mai vulnerabili in fata crizei economice si a posibilelor sale efecte.