Box content + reclama video

Box content + reclama video- Monitor
- Stand
- Baza
- Suprafata de protectie monitor
- Quick start guide + CDROM
- S.Switch
- Cablu de alimentare
- Cablu D-Sub
- Cablu Dvi-D Dual Link
- Cablu USB


Caracteristici

CaracteristiciDisplay
Diagonala:
24” (23,6”)
Tip display
: LED
Format: Full HD
Tehnologie: 3D
Rezolutie: 1920 x 1080
Contrast: 12.000.000:1
Timp de raspuns: 2ms (GtG)
Intensitate luminoasa: 350 cd/mp
Rata de refresh: 60 / 120 Hz
Unghiuri de vizualizare: 170 / 160
Dimensiune punct: 0.276mm
Reproducere culori: 16.7 milioane
Certificare: TCO 5.1

Conectivitate
HDMI: 2x High Definition Multimedia Interface
VGA (D-Sub): 1xVGA
Displayport: Da
DVI: 1xDVI
USB: 2xUSB 2.0
Audio: 1x Audio out

Altele
Culoare: negru cu rosu
Consum: 24W

Prima impresie

Prima impresieMare si impunator! Celor care nu dispun de un spatiu de lucru suficient de mare sau celor care trec de la un monitor mai mic la acesta li se va parea imens, cu siguranta! Nu atat ecranul acestuia, si asa widescreen, cat si stativul voluminos.

Este solid si construit dintr-un plastic de calitate cu o textura mata si discrete suprafete rosii. Designul tine foarte mult de gustul fiecarui utilizator, dar este unul placut, nefiind un magnet pentru praf sau pentru amprente.
Pentru a-l monta nu a durat decat un minut, accesoriile fiind foarte usor de asamblat.

De remarcat schimbarea adusa la nivelul butoanelor de meniu, care acum sunt senzitive la atingere. Butonul de “power” are o culoare placuta, un albastru-pal care nu deranjeaza in niciun fel; in modul stand-by acesta capata o culoare rosie.

Cu adevarat utila este "telecomanda" S-Switch cu care vine impreuna monitorul: este dispozitiv cu fir care permite comutarea rapida pe cele trei presetari de gaming cu care vine monitorul. In plus, permite accesul mai rapid la setarile din meniu. Acesta este un dispozitiv optional pe care il poti pune deoparte daca nu il gasesti folositor, desi este in asa fel conceput cat sa vina in continuarea standului printr-o “lipire” magnetica.

O alta caracteristica este dispozitivul situat in spatele ecranului, pe stativ, conceput pentru fixarea castilor.

Experienta in utilizare

Experienta in utilizareTimp de o saptamana am testat acest monitor si va pot spune ca este intr-adevar special gandit pentru gameri. Detaliile, designul si caracteristicile sale se imbina perfect pentru o experienta inedita. Si ca orice produs comercial vine in intampinarea unui anumit target, iar acest monitor nu face rabat de la regula.
Costa aproximativ 1.800 lei. Pentru multi ar parea o investitie cam piperata, insa daca stai si analizezi cu atentie fiecare detaliu tehnic si fizic vei observa ca pretul nu este chiar atat de mare, comparativ cu ce ofera alti producatori pe piata la preturi asemanatoare. Dar merita cu adevarat investitia?

Benq XL2420T dispune de un ecran LED TN de 23,6 inci dotat cu suport pentru tehnologia 3D Vision de la nVidia si posibilitatea de functionare si cu un refreshrate de 120Hz cu care veti obtine o calitate deosebita a imaginilor si o succesiune rapida a cadrelor datorita celor 2 ms GtG.

Tehnologia Black eQualizer este cu adevarat o caracteristica pozitiva atunci cand vine vorba de jocuri cu multe spatii intunecate. Activata, tonurile de negru vor capata o nuanta mai deschisa, dar nu va deforma in niciun fel aspectul imaginii. Impatimitilor de shootere le va fi mult mai usor sa tinteasca inamicul.

De asemenea, jucatorul poate schimba instantaneu dimensiunea ecranului redat, de la 17″ (5:4), 19″ (5:4), 19″Wide (16:9), 21.5″Wide (16:9), 22″W ide(16:10), 23″Wide (16:9) la 24″Wide (16:9).


Totusi, sunt cateva aspecte la care lasa de dorit. In primul rand culorile sunt o adevarata problema: meniul este destul de sarac in optiuni de calibrare a culorilor, astfel ramanandu-ti posibilitatea de a-l seta mai mult din placa video. Acesta nu vine cu pre-setari din fabrica, iar nuantele de galben si de albastru sunt foarte pronuntate chiar si dupa o calibrare propriu-zisa si pot fi deranjante cand vine vorba calitatea imaginii. Intr-un final se rezolva, dar cu multa documentatie si cu calcule de multe ori “ochiometrice”.

Fiind un monitor TN (Twisted Nematic) de dimensiuni mari, efectul “glow” devine foarte pronuntat. Este vorba despre ecranul monitorului care capata o nuanta diferita in tonuri galben-aramiu cand il privesti dintr-un alt unghi decat din fata. Pentru cei impatimiti de vizualizarea filmelor sau cei care folosesc ca spatiu de lucru o camera intunecoasa aceasta caracteristica poate fi suparatoare.

Unghiurile de vizibilitate sunt o alta problema pentru matricea TN. Pe verticala nu este o problema foarte mare, desi atunci cand privesti display-ul de jos imaginea capata o nuanta din ce in ce mai inchisa. Pe orizontala (stanga-dreapta), imaginea isi pierde din culoare tinzand spre nuante de gri si alb. Dar asa se intampla in cazul majoritatii panelurilor Twisted Nematic.

Luminozitatea foarte puternica este un alt aspect care trebuie amintit. Pentru o imagine optima setarile brightness/contrast trebuie fixate pe la 33/35 din valoarea totala deoarece BenQ XL2420T are un display foarte luminos.

Setat la 120Hz, monitorul dispune de o imagine clara, insa odata cu acest aspect intervine si timpul mare de asteptare la selectia si schimbul intre ferestre. Spre exemplu, trecerea rapida intre o aplicatie de jocuri - spre exemplu - si desktop dureaza circa 3 secunde, in conditiile in care pe un monitor LCD obisnuit (60Hz) se produce instant.

Concluzii

ConcluziiBenQ XL2420T este monitorul special gandit pentru impatimitii jocurilor pe calculator: este mare, performant si are un design ideal. In jocuri precum Counter-Strike, Call Of Duty, Battlefield sau NFS The Run veti obtine cu siguranta rezultate vizuale deosebite. Nici aplicatiile office sau navigarea pe internet nu sunt mai prejos: datorita celor 120Hz imaginea are o claritate deosebita si efortul ochiului este vizibil scazut in raport cu un display standard de 60Hz.

PRO:
+ rata de refresh de 120Hz
+ stativul
+ S.Switch
+ constructia si calitatea materialelor
+ meniul touch-sensitive
+ compatibil nVidia 3D Vision
+ timp de raspuns scazut: 2ms (GtG)

CONTRA:
- dificultatea calibrarii imaginii
- efectul "glow" pronuntat
- unghiurile de vizibilitate slabe din cauza displayului TN
- pretul

NOTA FINALA

Design: 9
Constructie: 10
Raport calitate/pret: 8
Performanta: 9


*Nota
Sistemul de testare

Placa Video: EVGA NVIDIA GTS 250 (512/256)
Procesor:INTEL Core2Duo e8400@3Ghz
Memorie: Kingston Dual-Channel 4GB DDR3