1 / 5

Romtelecom, scadere a profitului semestrial

Profitul operational inainte de depreciere si amortizare al Romtelecom este in scadere cu 24,5% in primul semestru al 2008, inregistrand 124,3 milioane euro, fata de 164,6 milioane euro, in primul semestru al anului precedent, potrivit informatiilor publicate pe site-ul Grupului OTE.

Potrivit raportului Grupului OTE, veniturile inregistrate de Romtelecom pentru primul semestru al anului 2008 sunt in crestere cu 0,7% si au fost de 442,4 milioane euro, fata de 439,4 milioane euro, cat a inregistrat compania in primul semestru al anului precedent.

In al doilea trimestru din 2008, venitul operational al Romtelecom a crescut cu 2,7% in comparatie cu aceeasi perioada a anului anterior. Compania a reusit sa tina sub control rata deconectarilor, mentinand relativ stabil numarul de linii telefonice fixe, astfel incat veniturile generate de noile servicii (Internet broadband, date pentru segmentul de business, TV) sa compenseze scaderea veniturilor din telefonia fixa traditionala.

La sfarsitul lunii ianuarie 2008, Romtelecom a anuntat ca va reduce anul acesta locurile de munca cu 2500 de pozitii pentru a implementa noua strategie de dezvoltare a companiei, urmarind revizuirea proceselor si metodologiilor de lucru.

Potrivit oficialilor, programul de restructurare a inregistrat cheltuieli totale pentru primul semestru al anului 2008 de 32,6 milioane euro, mai exact 29,6 milioane euro in primul trimestru al 2008, si 3 mil. euro in trimestrul doi. in cadrul acestui program, pana la sfarsitul lunii iulie au fost evaluati aproximativ 7.000 de angajati.

In momentul de fata, Romtelecom detine aproximativ 10.523 de angajati, mai putini cu 16% fata de prima jumatate a anului precedent. Potrivit oficialilor, programul de restructurare este inca in curs.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri