1 / 4

Firmele de outsourcing, primele victime ale crizei

Firmele romanesti se vor confrunta cu mari probleme daca nu vor constientiza gravitatea crizei, crede Radu Georgescu. Acesta estimeaza ca atitudinea managerilor din Romania, dublata de criza mondiala, va genera un lant de falimente pe piata locala mai ales din cauza faptului ca unii dintre jucatorii din IT depind de clienti externi care au dat deja faliment, dar si reducerii semnificative a bugetelor de dezvoltare.

“Primele firme din IT care au dat deja faliment sunt cele care se ocupa de outsourcing, pentru ca majoritatea clentilor lor sunt firme straine care au dat faliment ori si-au redus business-ul. Firmele de outsourcing sunt mici si nu au capacitatea de a face fata unei crize de doi ani de zile”, a mai declarat Radu Georgescu, insistand pe faptul ca aceste firme vor fi tinte predilecte pentru faliment, mai ales cele care depind de un singur client.

„Observ o criza majora pe plan mondial, iar in Romania va fi si mai rau, insa noi, grupul de companii Gecad, vom fi doar usor afectati de criza intrucat am prins valul de acum cinci luni din Statele Unite pentru ca vindem foarte mult in strainatate”, a mai declarat presedintele Radu Georgescu, unul din primii antreprenori romani care a facut afaceri profitabile in America, vanzand antivirusul RAV companiei Microsoft.

Oficialul Gecad este de parere ca pe piata poate rezista doar o companie care va percepe criza globala izbutind sa se uite in sinea ei afirmand cu realism "ca o sa fie rau“.

„Companiile romanesti, care considera ca traim intr-un «glob de sticla» in Romania si cred ca piata locala nu va fi afectata de criza, neluand masuri de siguranta, vor fi lovite foarte puternic si mortal. Vom avea foarte multe falimente, in urmatoarea perioada”, a mai declarat Georgescu.

Piata de IT din Romania va scadea anul viitor cu 20-30%, estimeaza Radu Georgescu, desi in mod normal ar fi trebuit sa cunoasca o crestere semnificativa.

“Piata o sa scada pentru ca, in situatie de criza, IT-ul este printre primele bugete pe care o companie le taie. Daca firmele nu mai au buget pentru IT, producatorii de solutii informatice nu vor mai avea clienti”, opineaza Radu Georgescu

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri