1 / 4

2009 si 2010, ani de investitie pentru G Data in Romania

“Daca totul decurge conform asteptarilor, pana la sfarsitul anului, G Data ar trebui sa aiba o cota de 2% din piata locala de antivrus. In 2009, compania se va concentra pe dezvoltarea brandului G Data in Romania”, a declarat, intr-un interviu acordat Wall-Street, Tudor Lemnaru (foto).

Potrivit jucatorilor locali, piata de securitate din Romania a atins, anul trecut, valoarea de 7 milioane euro si este asteptata, in 2009, sa se ridice pana la 10 milioane, in contextul crizei. In schimb, pentru alte companii specializate in acest domeniu, piata romaneasca de securitate IT se ridica, in prezent, la 15-16 milioane euro.

Piata de antivirus, dar si cea de servicii sunt dinamice, considera managerul general al IT Sistem Services, clientii nefiind inca atasati de anumite brand-uri sau concepte de marketing, drept pentru care si preferintele acestora se schimba foarte usor. Dupa parerea sa, acest lucru constituie un avantaj, “deoarece poti cuceri usor o piata, cu un produs; rezultatele se vad atunci cand poti sa iti cresti cota de piata in mod constant.”

Pe piata din Romania, 2009 si 2010 vor fi doi ani de investitii pentru compania G Data Software AG, iar profitul pe care IT Sistem il va face in tot acest timp va fi reinvestit in campanii de marketing si de promovare a brand-ului.

IT Sistem Services va extinde, totodata, prezenta solutiilor de securitate G Data in canalele de distributie si comert online, pentru solutiile destinate utilizatorilor finali si cele OEM (Original Equipment Manufacturer - destinate producatorilor de echipamente de calcul, celor care asambleaza sau comercializeaza calculatoare).

“Pentru solutiile destinate mediului business, motorul de crestere vor fi firmele care se ocupa de servicii IT, precum si abordarea directa de catre forta noastra de vanzari. IT Sistem va reinvesti profitul obtinut din vanzarea produselor G Data in campanii de marketing pentru dezvoltarea brandului, in special campanii online, iar o alta investitie va fi dezvoltarea centrului de suport in limba romana pentru clientii G Data proportional cu cresterea inregistrata”, explica seful IT Sistem Services.

O alta tinta a companiei IT Sistem Services este aceea de a ataca piata antivirus din Romania cu produse software premium, la preturi competitive – pentru produsele retail, iar pentru cele business - punerea la dispozitia clientilor oferte personalizate in conditii de negociere directa si oferte de migrare.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri