Angajarea lui John Sculley pentru a conduce Apple

Angajarea lui John Sculley pentru a conduce AppleSteve Jobs era tanar la inceputurile Apple si traia sub impresia ca avea nevoie de “tutela” unui adult pentru a conduce compania. L-a angajat pe John Sculley care insa, in timp, s-a dovedit ca nu a inteles mentalitatea si sensul Apple.

Un deceniu mai tarziu Jobs a declarat – “Ce pot sa spun? Am angajat omul care nu trebuia. A distrus tot ceea ce am incercat sa creez timp de 10 ani, incepand cu mine insumi”.

Steve Jobs a renuntat la toate actiunile Apple

Steve Jobs a renuntat la toate actiunile AppleActualul sef Apple a renuntat la toate actiunile detinute in compania pe care a fondat-o, atunci cand a fost fortat sa o paraseasca la mijlocul anilor ’80. El ramane un om bogat dar, daca ar mai fi avut respectivele actiuni, ar fi putut fi FOARTE bogat.

Planurile lui Jobs cu firma NeXT au esuat

Planurile lui Jobs cu firma NeXT au esuatDupa ce Steve Jobs a fost dat afara din Apple, s-a intors in business-ul de computere formand NeXT, care dezvolta super computere, super scumpe. Vanzarile nu au fost insa foarte bune asa ca NeXT a inceput sa se axeze pe software.

A fost unul dintre rarele esecuri ale lui Jobs. Intr-un final insa, NeXT a fost insa vanduta catre Apple cu 429 milioane de dolari iar software-ul a fost folosit pentru dezvoltarea sistemelor de operare proprii.

Oferind operatorului AT&T exclusivitate pentru un timp prea indelungat

Oferind operatorului AT&T exclusivitate pentru un timp prea indelungatDaca Jobs ar fi intrerupt parteneriatul exclusiv cu operatorul american AT&T cu un an mai devreme, poate ca piata de smartphone-uri din SUA ar fi aratat total diferit. Motorola a lansat primul terminal Droid impreuna cu Verizon, la finalul lui 2009. A fost primul telefon Android, sistem de operare ce avea sa devina concurent serios pentru Apple iPhone.

Daca insa Apple ar fi inceput sa distribuie iPhone-ul si prin alti operatori, inclusiv Verizon, poate ca operatorii nu ar fi fost atat de indarjiti in a gasi un inlocuitor pentru smartphoe-ul Apple si poate ca Google nu ar fi reusit sa vanda atatea telefoane. Dar Jobs a asteptat si cota de piata a Apple pe acest segment stagneaza.

Faptul ca a avut incredere mult timp in Eric Schmidt, Google

Faptul ca a avut incredere mult timp in Eric Schmidt, GoogleGoogle este in prezent unul dintre cei mai mari mari concurenti ai Apple, pe aproape toate liniile de business. Ambele companii fac software pentru tablete, smartphone-uri si computere.

Apple a oferit mult timp catre Google informatii esentiale despre cum construiesc business-ul, permitand lui Eric Schmidt sa stea in board-ul Apple timp de trei ani.

Apple a pierdut AdMob

Apple a pierdut AdMobApple a dispus de o perioada de 45 de zile pentru a se hotari daca achizitioneaza sistemul de publicitate AdMob. Dupa ce perioada s-a scurs, Apple nu finalizase achizitia, permitand concurentului Google sa cumpere.

Nu a fost exact sfarsitul lumii pentru compania americana, dar a uimit si dezamagit pe multi.

E-mail impertinent catre un client iPhone 4

E-mail impertinent catre un client iPhone 4Apple si-a distrus parte din reputatie dupa ce iPhone 4 a devenit pentru un timp sinonim cu probleme cu semnalul si convorbiri intrerupte. Steve Jobs nu a ajutat deloc compania, spunand unui client nemultumit de calitatea semnalului “Incearca sa nu mai tii telefonul in pozitia in care nu functioneaza”.

Clientul spunea ca telefonul pierde semnalul cand il tine strans in mana cu partea stanga acoperita.

Steve Jobs nu este ce s-ar putea numi un filantrop

Steve Jobs nu este ce s-ar putea numi un filantropCompania condusa de Apple are miliarde de euro de investit si cu toate acestea se pare ca ii atrage ideea donatiilor umanitare.

Este totusi posibil ca Steve Jobs sa doneze, fara mare “tam-tam”, dar majoritatea oamenilor bogati spun atunci cand fac donatii pentru doua motive – 1. Ii face sa se simta bine si 2. Face oamenii atenti asupra anumitor cauze.

Steve Jobs si-a ignorat fiica ani de-a randul

Steve Jobs si-a ignorat fiica ani de-a randulSeful Apple a devenit tata la varsta de 23 de ani, insa ani de-a randul a negat ca el ar fi fost parintele. Jobs a mers atat de departe incat a jurat in instanta, intr-un document oficial, ca este steril si infertil si deci nu ar fi avut capacitatea fizica de a deveni parinte. Acest lucru nu este adevarat si, multi ani mai tarziu, a recunoscut ca nu a spus adevarul, recunoscandu-si fiica legitima si apropiindu-se de ea.