Explozie la bord?

Explozie la bord?

Potrivit autoritatilor malaysiene, avionul Boeing 777, una dintre aeronavele cele mai sigure de pe planeta, zbura la altitudine de croaziera de 35.000 de picioare (11 kilometri) deasupra marii cand a disparut fara a emite un semnal de alerta, ceea ce ar putea acredita ipoteza unui incident brusc si catastrofal, scrie Mediafax.

Prezenta la bord a doi pasageri care calatoreau cu pasapoarte furate a alimentat teama unui atac terorist, dar cei doi barbati erau probabil clandestini. Directorul CIA nu a exclus totusi un act terorist.

Avizul expertului: "Nu cred ca acest lucru sa fie legat de functionarea sau conceptia avionului", a apreciat Neil Hansford, director al Strategic Aviation Solutions. "Eu vad trei scenarii. A fost o bomba la bord (...), avionul a fost lovit de un aparat militar sau racheta (...) sau comandantul a fost inchis in afara cabinei si (cineva) a prabusit avionul".

Sursa foto: Fum dupa o explozie in aer/Shutterstock.com

Dificultati tehnice?

Dificultati tehnice?

Disparitia brutala ar putea sa sugereze o problema tehnica ce a antrenat o coborare rapida. Autoritatile malaysiene au evocat o posibila intoarcere din drum a avionului chiar inainte de pierderea contactului, ceea ce ar putea insemna ca pilotii incercau sa rezolve o problema.

Avizul expertului: virajul "sugereaza ca s-a oprit brusc", potrivit lui Mary Schiavo, fost inspector al Departamentului american al Transporturilor.

"Aceasta nu vrea sa insemne ca iti pierzi motoarele. Aceasta inseamna ca pierzi un flux de aer pe aripi si o viteza suficienta pentru a pastra avionul in aer". Intr-un interviu acordat televiziunii australiene ABC, ea a comparat acest scenariu cu cel al zborului Air France AF447 care a disparut deasupra Atlanticului in iunie 2009, dupa o problema legata de o sonda de viteza.

"In general, nu exista un singur factor care sa conduca la un accident de avion, ci o combinatie de probleme tehnice si decizii de pilotaj. Fiecare dintre aceste probleme, luate independent, este inofensiva si se produce deseori. O combinatie de factori este cea care duce la catastrofa", adauga Ravi Madavaram, consultant pentru Frost & Sullivan Asia Pacific.

Sursa foto: Avion Boeing 777 inainte de aterizare/Shutterstock.com

Dezintegrare structurala?

Dezintegrare structurala?

Absenta unei epave sau a cutiilor negre i-a determinat pe unii sa ia in calcul dezintegrarea in zbor. Avizul expertului: daca au existat anterior disparitii legate de o dezintegrare, noile avioane folosesc "materiale, tehnologie si sisteme de mentenanta mai bune", a afirmat Madavaram.

Deturnare?

Deturnare?

Absenta unor fragmente de fuselaj in jurul traiectoriei prevazute a avionului, posibilitatea ca acesta sa se fi intors din drum si informatiile contradictorii daca a fost sau nu detectat de armata malaysiana cu mult in afara traseului au alimentat ipoteza unei deturnari, care nu a fost exclusa de anchetatori.

Dar in opinia lui Madavaram, unele elemente, intre care absenta revendicarii, exclud aceasta ipoteza.
Malaysia Airlines a anuntat ca zborul MH370 era echipat cu un sistem ACARS (mesaje in caz de anomalii, pene sau oprirea sistemului), dar compania nu a precizat daca au fost receptionate mesaje automate.

Avizul expertului: eventualitatea intoarcerii din drum a ridicat multe semne de intrebare, a mentionat Scott Hamilton, de la cabinetul de consultanta Leeham Co.

"Daca era in apropierea coastei vietnameze, de ce sa se intoarca, devreme ce avea un alt aeroport mai aproape, in caz de urgenta", a scris el.

Sursa foto: Accident aviatic Boeing 777/Shutterstock.com

Sinuciderea pilotului?

Sinuciderea pilotului?

Potrivit agentiei americane de aviatie civila (FAA), sinuciderea pilotului reprezinta mai putin de 0,5 la suta din cauzele accidentelor aeriene mortale.

Avizul expertului: o sinucidere "este posibila si daca asa s-a intamplat, nu exista prea multe ramasite pentru ca avionul ar fi coborat mentinand integritatea structurala" a avionului, a mentionat Terence Fan, expert la Singapore Management University.

Sursa foto: Piloti in cabina/Shutterstock.com

Sursa foto: Avion Malaysia Airlines/Shutterstock.com