Un restaurant pe saptamana cu George Butunoiu: Casa Ardeleneasca (Caredy)

Acum cateva saptamani m-am hotarat sa revin, mai ales ca e cel mai apropiat restaurant de biroul meu (dupa ce Luna Rosa a dat un faliment previzibil). Multa vreme am tinut minte fata acelui chelner, insa am uitat-o la un moment dat, asa ca nu mai stiu daca era printre cei cu care m-am reintalnit acum. Cred, totusi, ca da, pentru ca aproape toti par sa aiba meseria asta inca de pe vremurile celelalte. Primul moment de tensiune de dupa revenirea mea s-a risipit, mai ales ca am fost preluat de o chelnerita destul de dezinvolta si placuta. Am sters cu buretele intamplarea trecuta si am decis (unilateral) sa ma impac cu acest restaurant in care imi face, totusi, destula placere sa vin.

Casa e superba, cu poezie, bine intretinuta si curata. Are holuri largi, cu canapele mari de piele, loc destul pentru garderoba, parchet de pe vremuri. Cel mai mult imi place ca mesele de lemn, gen bistrot nu sunt inghesuite si au mereu flori proaspete pe ele. Mi-a placut si ca nu am vazut niciunul din logourile vreunei firme de tigari sau de bauturi in raza mea vizuala. Scaunele sunt cam incomode dupa gustul meu (unghi drept, fara cotiere), insa se incadreaza bine in atmosfera. Ferestrele sunt mari si e multa lumina in timpul zilei, foarte placuta. Peretii sunt curati, vopsiti in galben, destul de reconfortant. Mai are multe tablouri in ulei, viu colorate si vesele, imi face placere de fiecare data sa descopar cate unul nou. Sunt clienti destui la pranz (numai atunci merg eu acolo) si toti mi s-au parut civilizati pana acum. Si chelneri sunt suficienti si rapizi, nu am asteptat niciodata prea mult.