Victoria Swiss Army

Victoria Swiss ArmyVictorinox, cunoscut pentru faimoasele sale briceaguri Swiss Army, a lansat editia limitata Victoria Collection Swiss Army Knives, o colectie de exceptie care celebreaza aniversarea a 120 ani de existenta a brandului. Vor fi produse in total 120 de exemplare, disponibile in doua variante: aur si platina, ambele decorate cu cate 430 de diamante. Modelele din aceasta colectie se lauda de asemenea cu un instrument special pentru curatarea unghilor, unul pentru decojirea portocalelor, o mica surubelnita si o penseta. Pentru a deveni unul dintre cei 120 fericiti posesori, ar trebui sa scoateti din buzunar 30.000 de euro pentru modelul din aur, respectiv 45.000 de euro pentru cel din platina.

Jubilee Bear: Ursuletul din aur

Jubilee Bear: Ursuletul din aurStim ca nu este un gadget in adevaratul sens al cuvantului, insa nici jucarie nu poate fi considerat, tinand cont de faptul ca blana ursuletului de 55.000 de euro este realizata in totalitate din aur, iar plasticul traditional al ochilor a fost inlocuit cu safire si diamante. Reprezentantii Steiff, celebrul producator german de jucarii, sustin ca ei au fost cei care au produs primul ursulet de plus din lume. Drept urmare, pentru aniversarea a 125 de ani de la fericitul moment, au decis sa lanseze pe piata o colectie limitata de doar 125 de exemplare ale ursuletului din aur, botezat Jubilee Bear.

Otazu Ego NoteBook

Otazu Ego NoteBookDiamantele adevarate dureaza o eternitate…iata de ce un laptop decorat cu aceste pietre pretioase atat de ravnite poate fi cadoul perfect pentru o fiinta draga. Unul dintre cele mai exclusiviste astfel de modele este Otazu Ego NoteBook de la Tulip, un laptop in forma de geanta, decorat cu 470 de diamante alaturate in forma de inima. Aceasta adevarata bijuterie cu ecran de 12,1 inci, costa nu mai putin de 230.000 de euro si poate fi chiar personalizata, prin gravarea unei dedicatii pe masura cadoului oferit.

Sah cu diamante

Sah cu diamanteBernard Maquin, renumitul artist si bijutier francez, a creat in 2005 Royal Diamond Chess, una dintre cele mai scumpe table de sah din lume. 30 de mestesugari, aflati sub indrumarea lui Maquin, au lucrat peste 45.000 de ore (1875 de zile) pentru realizarea exclusivistului joc de sah. Aceasta veritabila opera de arta lucrata manual si reuneste 1168,75 grame de aur alb de 14 carate si aproximativ 9.900 de diamante albe si negre al caror pret depaseste 300.000 de euro.

Mystery Masterpiece

Mystery MasterpieceChiar daca pare incredibil, Van Cleef & Arpels a lansat, in colaborare cu nimeni altul decat Montblanc, Mystery Masterpiece, stiloul de aproape 500.000 de euro. Realizat din aur alb, pretiosul instrument de scris este decorat cu rubine, safire, smaralde si diamante, un total de 840 de diamante si pietre pretioase ce insumeaza 20 de carate. Doar noua exemplare ale exclusivistului stilou vor fi disponibile pentru cei mai impatimiti colectionari, dispusi sa plateasca 470.000 de euro pentru un stilou.

Corum Classical Billionaire Tourbillion

Corum Classical Billionaire TourbillionUn ceas de lux vorbeste mai mult decat o mie de cuvinte despre personalitatea si statutul social al celui care il poarta. Pentru cei ce pretuiesc astfel de ceasuri cu personalitate, modelul Corum Classical Billionaire Tourbillion reprezinta cu siguranta o adevarata tentatie. Bratara ceasului este decorata cu 850 de diamante, iar cadranul este si el unul impresionant de stralucitor. Opulentul ceas este disponibil intr-un numar de doar zece exemplare, dar in mai multe versiuni, preturile pornind de la 200.000 de euro si putand ajunge pana la 650.000 de euro.

Million Dollar Laptop

Million Dollar LaptopMillion Dollar Laptop, produs de britanicii de la Luvaglio, renumiti pentru exclusivismul creatiilor scoase la lumina, este intr-adevar un gadget-bijuterie care va frange multe inimi. Pe langa ecranul de 17 inci, printre dotarile deosebite ale acestui echipament se remarca memory-stick-ul de 128 GB incorporat, unitatea optica Blu-ray si sistemul de curatare automata a monitorului. Mai mult decat atat, butonul de inchidere, respectiv deschidere este resprezentat de un superb diamante. Cei mai pretentiosi cumparatori pot opta pentru personalizarea costisitoarei achizitii (aproximativ 650.000 euro), avand la dispozitie diferite combinatii de metale pretioase, piele sau lemn.

Diamond Crypto Smartphone

Diamond Crypto SmartphoneDiamond Crypto Smartphone, al carui design a fost realizat de catre bijutierul austiac Peter Aloisson, se lauda cu fabulosul pret de 840.000 de euro (1,3 milioane de dolari). Considerat cel mai scump telefon din lume, Diamond Crypto este lucrat in platina, iar carcasa ii este decorata cu 50 de diamante, din care 10 sunt albastre, extrem de rare. In mod evident, acest telefon este destinat celor mai bogati oameni din lume, deosebindu-se de celelalte produse similar si prin sistemul de securitate, construit cu ajutorul ultimelor tehnologii in domeniu.

Jante cu diamante

Jante cu diamanteSeria Asanti ASF 130 se mandreste cu cele mai scumpe jante din lume. Cu un total de 26.000 de diamante si 1.200 de rubine, exclusivistul set de jante (in numar de 4) valoreaza 1.300.000 de euro, reprezentand achizitia perfecta a miliardarilor care vor sa transforme calatoria cu masina intr-o excentricitate, in ton cu personalitatea lor.

Mercedes bling-bling

Legenda Mercedes SL a inceput acum jumatate de secol iar, pentru a celebra 50 de ani de la acest eveniment, celebrul constructor german de automobile a lansat, in editie limitata bineinteles, modelul Mercedes-Benz SL550. Incantatorul si stralucitorul design se remarca, poate mai mult decat necesar, prin multitudinea de diamante ce-l acopera…din cap pana la roti. Pretul automobilului nu se cunoaste inca, insa va fi, cu siguranta, unul la fel de extravagant pe precum prezenta scenica a opulentului bolid.

Cititi si alte articole de lifestyle pe YourMoney - noi va recomandam:

  1. O noua colaborare de exceptie: colectia Porsche 911 Swarovski
  2. Ivanka Trump se lanseaza in afaceri cu bijuterii
  3. Editie limitata: Mont Blanc incrustat cu diamante