1 / 6

Arta fotografica: Traditie in familia Galmeanu

Pasiunea pentru arta fotografica are o traditie de aproape 90 de ani in familia Galmeanu, asa ca s-a manifestat natural pentru artist, avand modele in familie. Astfel, tatal si fratele lui, chiar daca nu au facut cariera in domeniu, au practicat o lunga perioada de timp acest hobby, iar unchiul sau, Apostol Galmeanu, avea chiar unul dintre putinele ateliere de fotografie din Bucuresti, la inceputul anilor 1920.

Pentru Alexandru Galmeanu, povestea in lumea artei fotografice a inceput in 1993, dar lucreaza ca profesionist din anul 1998 si si-a deschis propriul sau atelier de fotografie abia patru ani mai tarziu. Succesul nu a venit peste noapte, a devenit cunoscut in ultimii patru-cinci ani, dar nici nu considera ca a intampinat dificultati majore in parcursul de pana acum.

“Nu am avut o suma initiala de investit. Echipamentele le aveam deja, le-am cumparat in timp, pe masura ce castigam bani. La un moment dat nu am mai avut nevoie decat de un spatiu, iar costurile s-au rezumat la amenajare si chirie”, isi aminteste Alex Gameanu (foto: Autoportret).

Pentru cei care doresc sa urmeze o cariera in domeniu si sa-si deschida propriul atelier, investitia s-ar situa intre 10.000 si 100.000 euro, pe piata fiind disponibile echipamente pentru toate categoriile de bugete.

“La suma minima insa cumperi un pic mai putin decat strictul necesar, iar majoritatea echipamentelor vor fi second hand sau de o calitate indoielnica”.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri