Trabucurile: Pasiune inedita pentru romani

Trabucurile: Pasiune inedita pentru romaniTrabucurile cubaneze de cea mai buna calitate, destinate cunoascatorilor, reprezinta o pasiune noua in randul romanilor, in timp ce tari precum Spania sau Franta au o deja o traditie de mai bine de un secol in domeniu, profitand de cerere pentru a dezvolta afaceri de succes.

"Comparativ cu partea vestica a Europei, piata nu este inca foarte bine exploatata. In plus, trebuie adaugat ca segmentul romanesc al retailului de tutun de lux, destinat fumatorilor pasionati, este acum neconturat, aproape inexistent", declara Daniela Anghel, business partner eBUTIKS dotro, companie prin intermediul careia clientii pot comanda trabucuri online pe www.trabucshop.ro.

In acelasi timp, desi reprezinta o piata de nisa, foarte multi romani incep sa aprecieze tot mai mult calitatea, iar cererea de trabucuri urmeaza un trend ascendent.

"La nivelul companiei, in 2008 vanzarile au crescut cu 37% fata de anul 2007. Aceasta crestere poate fi explicata si prin extinderea acoperirii teritoriale, ceea ce faciliteaza accesul direct al celor interesati de acest tip de produse”, declara reprezentantii conducerii retelei de magazine El Unico, parte a grupului Top Brands.

Magazinele, influentate diferit de criza

Magazinele, influentate diferit de crizaReprezentand un segment in plina dezvoltare, efectele crizei financiare au influentat piata trabucurilor in mod diferit de la un comerciant la altul, uneori rezultatele inregistrate fiind chiar contradictorii. Astfel, la magazinele El Unico s-a observat in primele luni ale anului 2009 o crestere de 22% a cererii, fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Trabucurile sunt produse care se adreseaza mai mult cunoscatorilor in arta fumatului, iar consumul lor se bazeaza mai mult pe placere, decat pe volum. Din aceasta perspectiva, cererea nu a avut prea mult de suferit pana in prezent”, adauga reprezentantii El Unico.

Mai mult decat atat, conceptul El Unico va fi extins in alte orase mari ale tarii, compania intentionand sa deschida in acest an alte trei magazine de acest tip, dupa ce in urma cu doar doua saptamani a inaugurat primul tobacco deluxe shop din afara Capitalei, in Timisoara, cu o investitie de 70.000 de euro.

El Unico ofera celor pasionati de arta fumatului si un loc special amenajat in cadrul magazinului unde isi pot savura trabucul, alaturi de o ceasca de cafea premium, iar printre urmatoarele orase aflate pe harta extinderii se numara Cluj, Sibiu, Iasi, Oradea si Constanta.

Daca la El Unico cererea a urmat un trend ascendent, in ceea ce priveste magazinul online trabucshop.ro, vanzarile au inregistrat o scadere de 45% in ultimele trei luni, in comparatie cu perioada similara a anului 2008.

“Exista o corelatie intre numarul de vizitatori ai site-ului si vanzari, dar aceasta legatura ia o alta forma din cauza efectelor crizei. Asta inseamna ca avem din ce in ce mai multi vizitatori, dar acestia nu neaparat initiaza o achizitie“, explica Daniela Anghel.

Categorii de clienti

Categorii de clientiDaniela Anghel a remarcat la trabucshop.ro mai multe categorii ale consumatorilor de trabucuri. Astfel, acestia se impart in corporate - companii care organizeaza evenimente sau companii care doresc sa ofere cadouri board-ului de directori – si consumatori individuali, unde putem intalni si sotii care doresc sa ofere un cadou deosebit sotului.

Fumatorii de trabucuri sunt in general persoane cu varsta cuprinsa intre 30 si 60 de ani, cu venituri peste medie, de cele mai multe ori oameni de afaceri, lideri de opinie, cunoscatori, VIP-uri, persoane rafinate, carora le place luxul.

“Printre fumatorii de trabucuri se afla atat persoane care au un anumit statut - trabucul fiind una dintre dovezile acestui nivel profesional si social, persoane care doresc sa acceada la un anumit statut, dar si persoane pentru care fumatul reprezinta o arta. Consumatorul constant de trabucuri este cel care apreciaza tutunul de calitate premium“, sunt de parere reprezentantii El Unico.

Cele mai scumpe trabucuri

Cele mai scumpe trabucuriTrabucurile Cohiba sunt cele mai cunoscute, dar si cele mai savuroase dintre trabucurile cubaneze. Aceeasi marca este de fapt si cea mai scumpa, alaturi de Editiile Limitate lansate de marile brand-uri.

“Tot Cohiba se afla si printre marcile de trabucuri cele mai cerute in magazinele El Unico. Dintre trabucurile comercializate de companie, la fel de solicitate de catre romani sunt si marci precum Romeo Y Julieta, Montecristo sau Partagas“, declara reprezentantii magazinului.

La trabucshop, cel mai bine vandut brand de trabucuri este Romeo Y Julieta, apreciat datorita raportului bun dintre calitatea excelenta, aroma foarte placuta si pretul convenabil.

Topul in materie de vanzari este completat de marci precum Montecristo si Cohiba, toate apartinand companiei Habanos.

Istoria trabucurilor

Istoria trabucurilorPovestea trabucurilor incepe inca din 1492, anul „Cuceririi Paradisului” de Christopher Columb prin incheierea calatoriei catre Lumea Noua. Desigur, teritoriile descoperite ascundeau la randul lor lucruri necunoscute oamenilor civilizati pana la acel moment. Una din acestea a fost o planta, pe care bastinasii obisnuiau sa o mestece sau sa o fumeze dupa ce o uscau. Este vorba despre arhicunoscutul tutun.

Din tutun au inceput sa fie fabricate trabucurile, a caror popularitate a fost foarte crescuta. Regi, presedinti, cavaleri, domni respectabili, vedete mondene au fost de-a lungul timpului fumatori de trabucuri. La inceputul secolului al XX-lea 4 din 5 barbati americani consumau tutun sub aceasta forma.

Productia industriala de trabucuri a fost deschisa de Cuba, care in secolul al XIV-lea a inceput sa se bazeze din ce in ce mai mult pe cresterea tutunului. In scurt timp planta a devenit simbol national, iar produsele cubaneze realizate din tutun au fost recunoscute drept cele mai bune din lume.

Cei mai importanti producatori de tigari de foi sunt Cuba, Republica Dominicana, Mexic, Honduras, Brazilia si Nicaragua, preferinta pentru o anumita marca de trabucuri fiind determinata si de tara de origine.

Expertii mai aleg trabucurile in functie de forma si de dimensiunile acestuia. Principalele forme sunt Parejo (forma clasica), Torpedo (forma de glonte), Pyramid (cillindru ascutit la varf) si Perfecto (mai gros la centru si subtire la capete).