Cel mai greu moment: aprilie-mai 2009

Cel mai greu moment: aprilie-mai 2009Simona Gughea, managerul Coyote Cafe, deschis in septembrie 2004, declara ca recesiunea economica s-a simtit puternic in afacerea pe care o conduce, cele mai importante efecte negative fiind scaderea cu 25-30% a numarului de clienti si a volumului vanzarilor inregistrate in 2009, fata de anul trecut.

“Cea mai grea perioada pe care am traversat-o a fost in lunile aprilie-mai, atunci cand cererea a scazut cu peste 50%. Vara este oricum o perioada slaba pentru cluburile de acest gen, astfel incat declinul din aceasta perioada nu a fost exclusiv un efect al crizei”, adauga managerul Coyote Cafe.

Pentru a insufleti afacerea, Simona Gughea a adoptat o serie de strategii, printre care se numara scaderea pretului de intrare – de la 20 de lei la 15 si chiar 10 lei in unele seri -, scaderea pretului bauturilor vandute la bar, dar si investitii mai mari in publicitate si promovare.

In ciuda masurilor luate, previziunile sale sunt pesimiste si nu vede o revenire a business-ului mai repede de toamna anului 2010.

Contextul crizei nu-i sperie insa pe noii intrati pe acest segment de piata, dovada fiind investitiile recent realizate, printre care se regaseste clubul Mojo Music, inaugurat in urma cu trei saptamani.

Michael Fraser, unul dintre partenerii clubului Mojo Music, a venit prima oara in Romania in 1999, pentru a petrece vacanta de vara; i-a placut tara si oamenii, asa ca, un an mai tarziu, dupa ce si-a terminat studiile in Marea Britanie, s-a intors definitiv pentru a lucra la Ambasada Angliei in Romania.

Noua ani mai tarziu, decide sa inaugureze, impreuna cu doi parteneri, clubul Mojo Music, deoarece considera ca localurile in care se asculta muzica live sunt foarte apreciate de romani, asa ca a vazut o oportunitate in acest tip de business, chiar si in vreme de criza.

“Am deschis aceasta afacere deoarece am observat ca romanii apreciaza muzica live in localurile in care merg, iar in Bucuresti sunt prea putine astfel de cluburi, in care sa cante o trupa live, dotate cu instrumente si instalatii bune de sunet, dar si cu trupe cunoscute in Romania, care sa tina concerte sau sa isi lanseze albumele”, declara Mihael Fraser.

Momentul deschiderii clubului a venit natural, deoarece a gasit un loc potrivit pentru ceea ce-si dorea sa faca si o chirie convenabila, dar si pentru ca simtea ca are nevoie de o perioada de trait in Romania pentru a analiza piata si a intelege stilul de viata si preferintele romanilor.

“Am gasit un loc in centrul vechi al Capitalei, unde inainte a fost tot un club, dar care era liber de mai bine de un an. De asemenea, am negociat o chirie buna, de doar 4.000 de euro pe luna, avand in vedere faptul ca strada din fata clubului este in constructie”.

In aceasta afacere, Fraser mai are doi parteneri, Matt Highley si Mihai Paveliu, fiecare dintre ei avand un segment al business-ului de care se ocupa. Astfel, daca Fraser este responsabil de relatia cu clientii, Mihai Paveliu are in grija tot ce inseamna sistemul de sunet in club, iar Matt Highley instruieste si supravegheaza personalul. In plus, acestia din urma sunt si membri ai trupei Mojo, care canta in club in fiecare vineri si sambata, Matt Highley – vocalist, iar Mihai Paveliu – chitarist.


Investitia in club: 100.000 euro

Investitia in club: 100.000 euroCei trei parteneri au ales stilul britanic pentru club, iar conceptul poate fi observat in detaliile de decor, componentele meniului si muzica interpretata live de trupa.

Principalii concurenti identificati pe acest segment de piata sunt Music Club si Coyote Caffe, cluburi in care se canta, de asemenea, muzica live, insa Fraser considera ca principalul avantaj al clubului sau este impartirea pe trei niveluri si departajarea clara a zonelor de club, bar si karaoke, astfel ca cei care ii trec pragul pot alege intre aceste modalitati de petrecere a timpului.

Investitia totala in amenajarea spatiului, decor, instrumente si personal a ajuns la valoarea de 100.000 de euro si a fost suportata de 11 investitori, fiecare contribuind cu ponderi diferite din suma, iar obiectivul lor este acela de a-si recupera investitia intr-o perioada de un an.

“Totul era in mare parte aici, asa ca a trebuit sa ne ocupam de amenajarea spatiului si, cel mai important, de sistemul de sunet, pe care l-am inchiriat cu 1.200 euro pe luna”, adauga Fraser.

Desi nu au investit in promovarea localului, lansarea fiind anuntata doar in 24Fun si pe Facebook, cei trei parteneri au deja feedback pozitiv din partea clientilor, iar dupa ce business-ul va deveni profitabil planuiesc sa investeasca mai mult in activitati si campanii de promovare. Pana atunci mizeaza insa pe faptul ca cei care au venit o data se reintorc si isi aduc si prietenii.


Dificultati si planuri de dezvoltare

Dificultati si planuri de dezvoltareIn deschiderea clubului au intampinat si dificultati, care au decalat data initiala de deschidere a clubului, asa ca, desi deschiderea era programata pentru septembrie, multe aspecte nu erau finalizate, iar inaugurarea a fost amanata pana la inceputul lunii octombrie.

“Multe comenzi ne-au fost livrate tarziu; de exemplu, scaunele au ajuns cu doar jumatate de ora inainte de sosirea invitatilor”, isi aminteste Fraser.

In plus, eliberarea actelor si a autorizatiilor a fost intarziata de contextul economic si politic actual, intrucat au prins perioada grevelor din sistemul public.

Pentru viitor, cei trei planuiesc sa organizeze seri speciale, tematice, cu jazz, stand up comedy si lansari de albume.

“Saptamana viitoare avem doua lansari de album, care nu se vor suprapune insa peste programul de karaoke, deoarece a observat ca cei care trec pragul clubului apreciaza aceasta modalitate de petrecere a timpului in club”.

In acelasi timp, investitia va continua in dotarea spatiului cu monitoare, astfel incat sa poata fi vazuta trupa din orice parte a clubului, dar si intr-o bucatarie pentru gustari, element pe care il considera esential pentru buna organizare a unor petreceri private in viitor.