Aqua - iti pune amuse-bouche-ul pe nota de plata

Am fost doua zile la rand acolo inainte sa scriu articolul. In prima zi (o marti) restaurantul a fost aproape gol, mai erau doar doua mese ocupate, in afara de noi: doi clienti “corporate” si doi asa-numiti “antreprenori” intr-un limbaj politically correct, din aceia care se saluta ritualic inconfundabil cand se intalnesc, strangandu-si mana dreapta, dupa care le indoaie la 90 de grade si le ridica pana isi ating coatele, simultan cu mainile stangi puse una pe ceafa celuilalt, apropierea obrajilor unul de altul intr-un fel de sarut viril si ramanerea in pozitia respectiva pret de cateva clipe.

In ziua urmatoare, la aceeasi ora, restaurantul era plin, abia de am mai gasit un loc. Foarte putine femei printre clienti; in ziua precedenta nu vazuseram niciuna. Aproape toata partea barbateasca a clientelei era cu costum si cravata si am recunoscut multi oameni de business cunoscuti, de la firme mari. Femeile, alea putine, in fuste si taioare inchise la culoare. Mai putin de un sfert dintre ei vorbeau la mobil, ceea ce e un procentaj rezonabil si acceptabil, ca suntem inca in criza si afacerile trebuie sa primeze. Nu e de mirare ca TV-ul e pus pe programe de stiri.

Nicio fata printre chelneri; una singura am vazut in sala, la bar, care facea nota discordanta imbracata in blugi de liceu printre toti ceilalti echipati complet in negru, in elegante costume Heineken. Am vazut vreo 4 chelneri, plus cativa picoli, ceea ce pentru marimea salii e peste standardele autohtone. In prima zi am dat peste un interlocutor mai neinspirat, care nu avea curajul sa spuna sau sa faca altceva decat cerea o banala politete nenaturala, de lemn. In ziua urmatoare am fost pe mana unui chelner cu care mi-a facut placere sa stau de vorba si care nu prea s-a pierdut cu firea la niciuna dintre intrebarile mele intentionat incomode, puse ca sa-l incurc, pentru a avea despre ce scrie in articol. Asa ca serviciul nu mi-a dat niciun motiv serios de critica, ba dimpotriva, ceea ce nu mi se intampla prea des…

Restaurantul se prezinta ca fiind “international, fusion, cu influente oriental-mediteraneene”, asta pentru ca chef-ul e un roman care a gatit in ultimii 15 ani in Israel. Eu nu am reusit sa citesc mai nimic din ce scria in meniul negru cu litere auriu inchis, asa ca mi-au povestit Cristi (e mai tanar ca mine si are vederea mai agera) si chelnerul neinspirat ca sunt vreo 60 de feluri acolo (suspect de multe pentru un restaurant de top) grupate in aperitive, supe, fructe de mare, peste, paste & risotto, carne si deserturi. Cele mai multe par sa fie retete originale sau, oricum, au denumiri mai rar intalnite in restaurantele din Bucuresti, si asta le face destul de atragatoare.

Nu am primit amuse-bouche - ceea ce ne-a surprins destul de tare - insa primele feluri au venit destul de repede, asa ca marti am uitat de el. Am luat supa de homar, rondele de vinete cu crema Philadelphia, rosii si rucola, frigarui de somon cu legume si paste. In ziua urmatoare am luat foie gras prajit in vin de Porto, supa de legume, un fel de calcan cu legume si un alt peste (desi am primit pui in locul lui), tot cu legume. Portiile sunt mai mici decat suntem obisnuiti in partea asta de lume si sunt aduse pe farfurii foarte largi, intr-o prezentare de haute gastronomie. In restaurantele mari, orice fel de mancare ai lua ti se va parea destul de bun sau foarte bun si nu gasesti nici macar unul despre care sa spui ca nu-ti place si sa-l lasi nemancat in farfurie, desi inca ti-e foame.

Nu am incercat toate felurile de la Aqua, insa sunt aproape sigur ca toata mancarea lor se incadreaza in aceasta categorie; ceea ce, iarasi, nu e la indemana oricui.