1 / 5

Concurs de muzica pentru corporatisti

Initiatorul concursului, Sorin Urzica, proprietarul clubului Music Club, spune ca un festival dedicat pasionatilor de muzica rock din mediul corporate ii va atrage pe cei care au cantat intr-o formatie cu ceva timp in urma sau si-au dorit sa faca acest lucru, insa nu au avut ocazia pana acum.

In plus, a gandit evenimentul si ca pe o modalitate de team-building ”out of office”, intr-o perioada in care nivel de stres este in crestere in multe companii.

Pana acum s-au inscris noua trupe, la care se vor mai adauga doua formatii. Din line-up-ul concursului fac parte, printre altii, KPMG, Agentia de Publicitate 23, Asociatia Elumni-Erudio, Johnson&Johnson si ARBO Interactive.

”Consideram ca sunt binevenite unele deconectari de la generatorul cotidian de stres mai ales in aceasta perioada complicata de criza economica, pentru multi oameni din companii. De altfel, acest eveniment se adreseaza in mod clar celor pentru care muzica reprezinta o pasiune puternica si care le ofera o stare de bine”, completeaza Urzica.

Una dintre trupele inscrise in concurs este Elumni-Erudio Alumni, care reuneste absolventi ai programului Erisma dezvoltat de Erudio, din toate seriile, si un profesor, coordonati de Mihaela Ginju (foto), CEO Erudio.

„In mod natural, un proiect muzical ne-a atras atentia imediat. Printre absolventii Erisma avem chitaristi, pianisti, colegi care au avut in studentie trupele lor si care s-au bucurat sa se reintoarca la vechi pasiuni”, sustine Mihaela Ginju.

De asemenea, ea considera ca, atunci cand pui la cale un proiect artistic facut de amatori pasionati, sansele de reusita sunt uneori mai mari decat cele ale profesionistilor, iar cand spune reusita se gandeste la bucuria si emotia care ajung la public si il conving de autenticitatea actului artistic.

Un astfel de proiect te obliga sa-ti depasesti granitele, sa fii creativ, flexibil, dar si atent la ceea ce pot si au de oferit ceilalti. Este o experienta care te imbogateste uman si spiritual si care se transfera firesc in celelalte planuri - familial si profesional”, completeaza coordonatoarea echipei.

Cititi mai multe in slide-ul urmator despre amintiile managerilor legate de muzica.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri