1 / 4

Dragos Bucurenci: 'Nu e nici o rusine sa dai mai putin, rusine e sa nu mai dai deloc'

In 2009, Bucurenci stie ca el si colegii de la organizatia MaiMultVerde trebuie sa munceasca de trei ori mai mult decat anul trecut pentru fiecare leu castigat pentru proiecte ecologice. Tot anul acesta va incerca sa acceseze, pentru prima oara, fonduri publice – de la statul roman sau Uniunea Europeana. O alta activitate generatoare de venituri ar putea fi lansarea unui eco-shop virtual. MaiMultVerde isi va mari vizibilitatea, in special in mediul online. “Mi se pare absurd sa cheltui timp sau bani ca sa obtii parteneriate media in offline, cand publicul nostru sta toata ziua pe Internet si ajungi mai repede la el pe Twitter si pe Facebook decat printr-o pagina de ziar”, spune Bucurenci.

Prima conditie pentru ca ONG-urile sa treaca criza cu bine este ca oamenii care le conduc sa nu intre in panica. In al doilea rand, e nevoie de flexibilitate si putere de adaptare. “Ceea ce planifici in decembrie poate sa nu mai aiba nicio legatura cu realitatea din martie, iar daca nu esti dispus sa traiesti cu asta, ei bine, nu mai traiesti”.

“Daca finantatorii, la randul lor, se alarmeaza si nu mai finanteaza nimic, nu prea mai ai la ce sa te adaptezi. De aceea, cred eu, ca e important sa auda mesajul acesta repetat cat mai des: nu e nicio rusine sa dai mai putin, rusine e sa nu mai dai deloc”, spune Bucurenci.

In aceasta perioada, activistul ecologist incearca sa ramana la curent cu principalele schimbari si tendinte la nivel global. Citeste Time si Business Week, urmareste TrendWatching.com si alte site-uri similare. Reprezentand o organizatie nonprofit, are acces la consultanta gratuita de calitate, de la oameni precum Printesa Marina Sturdza, Cosmin Alexandru sau Adrian Stanciu.

Cea mai mare greseala de PR pe care Bucurenci a observat-o in ultimele sase luni a fost cresterea salariilor profesorilor. “Nu discut relevanta economica sau politica a acestei decizii. Spun doar ca, la nivel de imagine de tara, a fost dezastruoasa. A parut ca, in vreme ce lumea arde, Romania se piaptana”.

Pe felia sa, Bucurenci isi propune sa initieze o noua lege a voluntariatului care sa schimbe felul in care statul si cetatenii privesc aceasta activitate.

Credit foto: Ionut Staicu

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri