Locuintele vechi - in orice parte a orasului si deja construite

Locuintele vechi - in orice parte a orasului si deja construiteCalin Bucur (foto), consultant in cadrul Departamentului Rezidential al Colliers International si coordonatorul echipei care a elaborat indicele BREI (Bucharest Real Estate Index), este de parere ca cel mai mare avantaj locuintelor vechi este faptul ca sunt disponibile in orice parte a orasului si sunt gata construite, comparativ cu locuintele noi, care nu se bucura de aceeasi acoperire.

„In afara acestui avantaj, restul par a fi inclinate catre apartamentele noi. Daca ne gandim de la design-ul exterior si pana la siguranta constructiei, sau facilitatile disponibile, toate contribuie la imbunatatirea calitatii vietii pentru locatarii proiectelor rezidentiale” ne-a explicat Calin Bucur.

Conform analizei lunare realizate de Colliers, noiembrie a adus a doua luna de scaderi semnificative in segmentul apartamentelor vechi, in timp ce apartamentele noi si-au mentinut valoarea medie constanta. Astfel, BREI a scazut fata de luna precedenta cu aproape 6% (n.r.: dublu fata de scaderea inregistrata in octombrie), ajungand la valoarea de 1.600 euro/mp de la 1.689 cat inregistra in octombrie. BREI-Nou a ramas la aceeasi valoare, scaderea indicelui global venind din deprecierea indicelui BREI-Vechi cu 10%.

Ionut Bordei, Head of Residential Department in cadrul companiei de consultanta imobiliara CBRE|Eurisko, spune ca locuinta noua versus locuinta veche este o tema intens discutata, insa este evident ca o locuinta noua are multiple avantaje.

„Structura, finisaje, instalatii noi, posibilitati de personalizare in aceeasi bani, vecini cu acelasi statut social (nu apar divergente de opinie in ceea ce priveste administrarea si mentenanta), contorizare individuala, izolatii, etc. - toate sunt avantajele unei locuinte noi, in timp ce locuinta veche are un singur avantaj – un pret mult mai mic decat o locuinta noua”, afirma Ionut Bordei.

Valoarea apartamentului poate scadea mai repede in cazul locuintelor vechi

Valoarea apartamentului poate scadea mai repede in cazul locuintelor vechiLaurentiu Badea (foto), Managing Partner al companiei Epsilon Imobiliare, crede ca diferentele de pret/mp intre nou si vechi sunt destul de mici, insa se asteapta ca acestea sa creasca.

„Este adevarat ca pretul final este mai mare in cazul unei locuinte noi, unde se calculeaza la suprafata construita a apartamentului, dar riscul ca valoarea apartamentului sa scada intr-un timp scurt sau mediu este mult mai mica”, explica Badea, adaugand ca avantajul unei locuinte vechi este pretul final mai mic datorat suprafetei mai mici.

„De asemenea , locatia poate fi un avantaj pentru locuintele vechi. Ma refer aici la cele din centru unde nu mai este loc pentru proiecte noi, iar cine doreste o locuinta la Universitate, Romana sau Victoriei nu are multe optiuni, fiind nevoit sa se orienteze catre apartamente in blocuri mai vechi”, ne-a spus Laurentiu Badea.

Liviu Marinescu, Senior Residential Sales Consultant in cadrul companiei Euroest, declara ca avantajele sunt evidente in favoarea locuintelor noi, unde totul este nou: instalatiile electrice si cele sanitare, garajul, liftul, scarile, la care se adauga faptul ca oamenii au dat din greu banii si ar trebui sa gestioneze altfel decat pana acum un bloc nou, avand grija de partile comune. Ca dezavantaje, consultantul mentioneaza pretul, in special pentru persoanele fizice care platesc TVA-ul destul de mare.

„In cele mai multe situatii, locatia este un avantaj, precum si oamenii care vor locui. Pentru apartamentele care sunt contractate in perioada de proiect, este un avantaj modalitatea de plata. De asemenea, suprafetele mai generoase reprezinta un alt avantaj”, ne-a explicat Liviu Marinescu.

Care sunt diferentele de pret

Care sunt diferentele de pretIn cazul locuintelor vechi pretul poate sa reprezinte un avantaj, sustine Marinescu, mentionand insa ca dezavantajele sunt mai multe: starea deplorabila in care se afla majoritatea blocurilor, riscul care-l reprezinta toate instalatiile, atat cele electrice cat si cele sanitare, liftul, camerele mici, baile si bucatariile nefolositoare dar si faptul ca majoritatea apartamentelor au un singur grup sanitar.

In ceea ce priveste diferentele de pret intre doua apartamente cu doua camere, unul nou si celalalt vechi, situate in zone asemanatoare, opiniile consultantilor difera.

Calin Bucur spune ca, in functie de zona, sunt diferente de 10 pana la 40%, Liviu Marinescu crede ca diferenta de pret dintre doua apartamente cu doua camere, in aceeasi zona, cu caracteristici apropiate, poate varia intre 60% si 100%, iar Laurentiu Badea este de parere ca diferentele sunt situate intre 30% si 50%.

„Calculand si TVA-ul (19%) la imobilele noi – diferentele pe metru patrat construit ( este gresit sa comparam metri patrati utili cu cei construiti asa cum fac multi «specialisti» pe piata) sunt intre 40 si 70%” , a incheiat Ionut Bordei (foto).