BCR Credit cu asigurare de somaj si investitie cu asigurare de viata

Banca Comerciala Romana, prima banca din sistem dupa valoarea activelor, a lansat, in ultima saptamana, doua produse bancare combinate cu polite de asigurari.

Primul este un credit de nevoi personale ce vine la pachet cu o asigurare complexa ce acopera, printre altele, si riscul de a ramane somer. Asigurarea complexa este oferita de catre BCR Asigurari de Viata, alaturi de creditul de nevoi personale fara garantii, Divers BCR. Polita de asigurare acopera riscul de invaliditate totala si permanenta, incapacitate temporara de munca sau de pierdere involuntara a locului de munca.

Al doilea produs lansat de BCR si BCR Asigurari de Viata este unul de investitii, dedicat exclusiv persoanelor fizice, cu maturitate la 7 ani, ce ofera un randament minim garantat de 84% pentru investitia in lei si de 45% pentru cea in euro, dar care are atasat si o asigurare de viata.

Produsul BCR Garant poate fi contractat in lei sau in euro, prima de asigurare este unica, iar sumele minime ce pot fi investite sunt de 9.000 lei sau de 2.250 euro. Anualizat, randamentul garantat de BCR pentru aceasta investitie este de 9,1% pentru lei si de 5,45% pentru euro.

GarantiBank credit de 30.000 euro si asigurare pe 18 luni

In mod similar, turcii de la GarantiBank au lansat in septembrie un credit de nevoi personale caruia i-au atasat un “Plan de protectie a venitului”, care va asigura clientii de pierderea involuntara a locului de munca, incapacitate temporara de munca, invaliditate totala si permanenta sau deces din orice cauza.

Dobanda la acest credit este de 9,27% pentru cele in euro (DAE 15,98% calculata pentru suma maxima de 30.000 euro pe o perioada de 10 ani) si de 12,6% pentru cele in lei (DAE 19,92% calculate pentru suma maxima de 30.000 euro echivalent lei pe o perioada de 10 ani).

Clientii GarantiBank primesc asigurarea in momentul semnarii contractului de credit, iar in caz de pierdere a locului de munca sau de intrare in incapacitate temporara de munca, polita de asigurare ofera acoperire pentru o perioada de maxim 18 luni.

Clientii primesc asigurarea in momentul semnarii contractului de credit, iar in caz de pierdere a locului de muncã sau de intrare in incapacitate temporara de munca, polita de asigurare ofera acoperire pentru o perioada de maxim 18 luni.

Banca Transilvania si Aegon investitii in fonduri mutuale si asigurari de viata

Banca Transilvania si Aegon Romania au lansat un produs co-branded de economisire cu asigurare de viata tintind prime brute subscrise de circa 2 milioane de euro in primul an de la lansare si vanzarea a 6.000 de astfel de polite.

Produsul, denumit Planul de Economisire si Protectie, este disponibil in lei, in doua variante Basic si Premium si se distribuie prin reteaua de peste 500 de unitati a Bancii Transilvania. Durata contractului este de cel mult 20 de ani si se adreseaza persoanelor cu varsta cuprinsa intre 18 si 50 de ani.

Clientii pun deoparte o suma de bani, periodic, partea investitionala fiind administrata prin fondurile mutuale BT Obligatiuni si BT Clasic ale companiei BT Asset Management.

In cazul pachetului Basic, prima anuala este de 840 de lei, suma asigurata pentru deces din accident sau boala fiind de 10.000 lei. Pentru Pachetul Premium, prima anuala este de 1.500 de lei, suma asigurata pentru deces sau boala fiind de 20.000 de lei.