Ce este sistemul multifond?

Ce este sistemul multifond?In Romania sistemul de pensii si asigurari sociale are nevoie in continuare de o reformare profunda. In acest sens, pasi importanti au fost facuti atat in mai 2007 prin demararea pensiilor private facultative, cat si in mai 2008 prin implementarea si startul pilonului II de pensii private obligatorii.

Sistemul de pensii private romanesti este inca tanar, astfel ca numeroase masuri si reglementari sunt inca necesare pentru a clarifica in totalitate aspectele de functionare ale sistemului.

O etapa viitoare fiundamentala in reformarea sistemului de pensii, in ansamblu, este, fara indoiala, implementarea modelului multifond (cunoscut in pensiile private din Vest ca “lifestyle funds” sau “lifecycle funds”).

Astfel, la aceasta data in Romania avem un sistem multipilon, pilonul II si III de pensii private si, desigur, pilonul I al pensiilor de stat. Modelul multifond vizeaza perfectionarea si optimizarea pensiilor private.

Acest model presupune ca administratorii, companiile de pensii sa dea mai multe posibilitati de alegere participantilor in functie de varsta si apetitul la risc. Desigur, toate acestea in vederea protejarii nivelului activelor fiecarui participant.

In acest sens, companiile ar oferi in locul unui singur fond pe pilonul II de pensii private obligatorii mai multe fonduri, care ar presupune profiluri diferite de risc, pentru categorii diferite de varste ale participantilor la sistem.

Companiile de pensii vor trebui sa lanseze, cand legislatia necesara va fi creata si va intra in vigoare, fonduri cu profiluri de risc diferite fata de ceea ce au in prezent. Pe pilonul II, nu exista decat un singur fond cu profil de risc ridicat, fondul Aripi administrat de Generali Pensii, in rest fiind toate cu profil de risc mediu.

In mod normal, modelul multifond presupune ca fiecare companie sa aiba pe pilonul II trei fonduri. Un fond dinamic pentru tineri, cu un apetit crescut la risc, unul mai conservator pentru cei care sunt in apropierea varstei de pensionare, deci mai prudenti in vederea protejarii activelor acumulate in cadrul fluctuatiilor cu care pietele financiare se confrunta in cadrul ciclurilor economice, si fonduri moderate, ca in sistemul local autohton pentru cei aflati intre cele doua varste extreme.

Cum functioneaza sistemul multifond?

Cum functioneaza sistemul multifond?In primul rand. sunt necesare cele trei tipuri de fonduri clasificate in functie de profilul de risc. Apoi, fiecare participant la sistem trebuie sa aleaga, potrivit varstei, apetitului la risc si la sfatul specialistilor fondul la care sa contribuie.

De asemenea, in sistemele similare de pensii private au fost implementate odata cu multifonduri si norme care stabileau un transfer automat, in functie de varsta participantului catre un anumit fond din cele trei variante pentru ca odata cu inaintarea in varsta clientul sa treaca de la fondul cu risc crescut, la cel moderat pana la cel conservator pentru a pastra castigurile obtinute de fonduri de-a lungul anilor.

O astfel de masura este cu atat mai binevenita in contextul in care romanii au inca carente considerabile la capitolul educatie financiara, iar circa 80% dintre ei sunt repartizati aleatoriu catre un fond de pensii privat obligatoriu si numai 20% aleg in cunostinta de cauza in momentul primei angajari.


Cum ar putea ajuta experienta internationala?

Cum ar putea ajuta experienta internationala?Experienta sistemelor DC (definte contrIbution) similare celui romanesc a demonstrat ca modelul multifond are ca efect o crestere a randamentelor fata de modelul cu un singur fond si accentueaza interesul participantilor pentru pensiile private si ideea de economisire.

Discutiile privind multifondurile au venit in atentia industriei din Romania in vara lui 2009 ca alternativa la propunerea de garantare a randamentelor fondurilor de pensii peste inflatie, propunere care a nascut multe controverse la acea data.

Totodata, actualele restrictii impuse asupra investitiilor din fondurile pilonului II sunt, de fapt, similare celor de la un fond cu risc mediu pentru o persoana intre 50 si 60 de ani si cu varsta de pensionare la 65 de ani. Implementarea modelului multipilon ar aduce desigur si mai multa eficienta in vederea castigurilor pentru cei 5 milioane de romani care iau parte la sistem si care in marea lor majoritate se situeaza in jurul varstei de 30 de ani.

Concret, pentru mai multa eficienta, in care multifondurile au un cuvant greu de spus, un adult de 45 de ani ar putea sa aiba un nivel de maxim 30%-40% din banii sai de pensie investiti in actiuni, spre deosebire de un individ de 25 de ani care isi permite sa aiba nivelul si de 50% sau chiar peste. Exemplul este teoretic si informativ, practica aratand o diversitate de alegeri investitionale in cadrul sistemelor multifond.

Mai mult decat atat, la fel cum la startul sistemului, fondurile din Romania au investit in active cu grad scazut de risc pentru a evita cat de mult posibilele pierderi care ar fi putut fi determinate de scaderile dramatice ale pietelor financiare in contextul crizei, la fel si in cazul modelului multifond, administratorii ar putea folosi practica intenationala.

Cand ramane insa ca multifondurile sa fie o parte a realitatii pensiilor private romanesti depinde atat de crearea cadrului legislativ, dar si de stabilitatea mediului economic si respecatrea legislatiei in vigoare.

Potrivit declaratiilor presedintelui Comisiei pentru Supravegherea Sistemului de Pensii Private (CSSPP) Mircea Oancea (foto), in Romania, implementarea si demararea modelului multifond nu este posibila mai devreme de 2012.

Sa nu uitam ca, desi legea privind bugetul pentru 2010 prevede o contributie de 2,5%, cresterea pentru anul acesta, potrivit calendarului initial era de 3% .

Inghetarea nivelului contirbutiei au amanat momentul de break-even al companiilor de pensii pentru anul 2020-2021. In aceste conditii, investitiile suplimentare sunt greu de realizat.

Potrivit unor surse din piata, implementarea modelului multifond presupune costuri considerabile pentru administratori (o suma exacta va putea fi estimata in momentul in care cadrul legislativ va fi definitivat n.r.), costuri care-si vor gasi logica din punctul de vedere al planului de afaceri al administratorilor atunci cand cel putin calendarul initial va fi respectat, iar nivelul contributiei va recupera intarzierile si decalajele.