1 / 4

"Credem cu tarie in potentialul pietei"

Wood&Company a devenit intermediar pe Bursa de Valori Bucuresti in vara anului 2007. Pana luna trecuta, compania s-a mentinut in prima jumatate a clasamentului anual dupa active, fara sa de detase vizibil fata de restul brokerilor activi.

Insa, odata cu listarea Fondului Proprietatea, cehii s-au aratat tot mai activi. Astfel, Wood a urcat fulminant in ierarhia brokerilor de luna trecuta, in special pe fondul tranzactiilor cu FP. Desi ocupa pozitia a doua, oficialii companiei spun ca nu vizeaza cota de piata. Focusul principal ramane cresterea si dezvoltarea bursei, in care isi propun sa aiba un rol activ.

Wood&Company a fost dintotdeauna interesata de piata de capital si cea de M&A din Romania si credem cu tarie in potentialul pe termen lung al pietei. Desigur ca FP este o companie foarte interesanta pentru noi si clientii nostri iar faptul ca listarea a adus o dublare a lichiditatii zilnice fata de 2010 este, bineinteles, un semn foarte bun”, a declarat pentru Wall-Street.ro Ovidiu Fer, analist la Wood&cCo.

De fapt, cehii si-au manifestat interesul pentru Fondul Proprietatea chiar inainte de listare. In decembrie 2009, acestia au emis warrant-uri cu actiunile Fondului Proprietatea, tranzactionate pe Bursa din Viena.

In plus, dupa ce s-au remarcat in urma tranzactiilor cu actiuni FP, au fost si selectati de Franklin Templeton pentru a presta serviciile in procesul de rascumparare a actiunilor fondului.

Prin intensificarea activitatii pe bursa, cehii demonstreaza increderea pe care o au in piata romaneasca. Acestia considera ca are capacitatea de a creste foarte mult, mai ales ca ingredientele sunt acolo.

Astfel, principalii factori care vor ajuta de dezvoltarea bursei sunt fondurile private de pensii, nevoia acuta de bani a statului si imbunatatirea guvernantei corporative in companiile romanesti, unde FP va ajuta foarte mult prin puterea exemplului.

Trebuie inteles ca ‚we are here to stay’ (n.r. Suntem aici ca sa ramanem). Cred cu tarie in dezvoltarea pietei si vrem sa jucam un rol activ in acest proces”, a mai explicat Fer.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri