1 / 4

Dupa reactiile negative, investitorii au inteles necesitatea masurilor

La momentul anuntarii masurilor de austeritate, piata de capital a avut o reactie de moment pe fondul incertitudinilor create.

In ziua imediat urmatoare discursului presedintelui Traian Basescu despre masurile ce urmau sa intre in vigoare la 1 iulie, pietele au reactionat negativ.

“E adevarat ca tendinta pe piata interna de capital era descendenta inca din luna aprilie. Putem vorbi de un impact psihologic (investitorii au constientizat situatia critica a finantelor publice pe plan intern, ceea ce nu s-a intamplat la momentul adoptarii Bugetului de Stat pe 2010”, a explicat Andrei Radulescu (foto), senior analist la Target Capital.

De asemenea, a fost si un impact economic, pentru ca masurile de austeritate erau urmate de contractie economica pe termen scurt si efecte negative in companiile listate, cu activitate in vanzarile interne.

“Asadar, investitorii s-au panicat brusc (au constientizat tarziu ca ne aflam in pragul colapsului bugetar), dar au si anticipat o deteriorare a climatului macroeconomic pe termen scurt”, a mai spus analistul.

Impactul psihologic s-a prelungit pana catre finalul anului, majoritatea investitorilor cu expunere pe piata interna pierzand in momentul anuntului increderea in politica bugetara si in piata interna de capital.

“Ulterior, pe finalul anului am asistat la o ameliorare a perceptiei fata de risc pe piata interna de capital, pe fondul evolutiilor din plan international, dar si a semnalelor de stabilizare macroeconomica. Investitorii au constientizat faptul ca acele masuri de consolidare au fost necesare pentru ajustarea deficitului public. Si au redevenit increzatori ca perspectivele macroeconomice pe plan intern se vor ameliora (si de o maniera mai sanatoasa) in trimestrele urmatoare. Cu toate aceste, impactul economic a continuat sa se manifeste indeosebi la nivelul companiilor cu expunere pe plan intern atat in T3, dar si in T4”, a continuat Andrei Radulescu.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri