Nu spera si nu te ruga

Nu spera si nu te rugaPrimul semnal de pierdere pe o actiune este si momentul de a iesi din acea pozitie, considera Mihai Chisu (foto), broker in cadrul firmei de intermediere IFB Finwest.

„Nu spera si nu te ruga. La bursa nu se tranzactioneaza sperante, ci perspective. Trebuie sa inveti sa pierzi bani. Blocajul intr-o actiune pierzatoare inlatura sansele de a profita de evolutiile bune inregistrate de alte titluri, pe care nu le poti achizitiona deoarece esti blocat”, spune Chisu.

De asemenea, brokerul nu recomanda tranzactiile prin care se incearca imbunatatirea mediei portofoliului. „De ce sa imbunatatesti media unei actiuni care scade? Daca nu ai vandut-o deja, asteapta sa atinga minimele si sa dea semnal ca revine. Atunci trebuie cumparat”, mentioneaza Chisu.

Legislatia si reglementarea este importanta

Legislatia si reglementarea este importanta„Cred ca una dintre principalele recomandari pe care as face-o unui broker care se afla la inceputul carierei ar fi sa incerce sa se axeze intr-o prima faza mai mult pe partea legislativa a pietei de capital”, spune Mihai Muresian (foto), directorul de tranzactionare al societatii de brokeraj Intercapital Invest.

Acest lucru este de multe ori lasat pe un plan secund in perioada in care brokerul incearca sa se formeze profesional, dar daca nu ar avea acesta abordare l-ar ajuta mai mult sa inteleaga care sunt cauzele si efectele anumitor procese si nu in ultimul rand i-ar deschide mai mult ochii si ar intelege mai bine realitatea din piata - atat din perspectiva emitentilor cat si din cea a relatiei pe care o are cu clientul, considera Muresian.

„In aceeasi masura cred ca ar fi indicata si o abordare directa a produselor noi care fie sunt in momentul de fata in piata, fie urmeaza sa fie reglementate de catre autoritati. Cred ca l-ar ajuta foarte mult pe un tanar broker daca ar sti care sunt specificatiile acelor produse, cum se folosesc si bineinteles care este suportul lor legislativ”, a declarat brokerul.

Asteptarile investitorilor si psihologia pietei

Asteptarile investitorilor si psihologia pietei„Piata este modelata de asteptarile investitorilor care intotdeauna sunt un mixt rational/irational greu de anticipat. In lipsa cunostiintelor de baza privind modul in care reactioneaza investitorii la informatiile financiare noi este posibil, chiar probabil, sa nu intuiesti corect mersul pietei”, spune Alin Brendea (foto), directorul de operatiuni al spocietatii de brokeraj Prime Transaction.

Potrivit acestuia, satisfactia unui client nu tine doar de randamentul obtinut pe cont ci si de riscurile asumate pe parcursul relatiei si in general de asigurarea unui mediu in care investitorii sa simta ca pot controla investitia facuta si sa inteleaga ceea ce se intampla in portofoliu.

Ce face un broker

Ce face un broker„Pare o chestiune simpla, insa intre asteptarea initiala si realitatea meseriei exista o diferenta majora”, spune Alin Brendea.

„Abilitatile de comunicare si de vanzare de produse financiare sunt in general subestimate in dauna celor legate de analiza financiara a instrumentelor financiare sau de strategiile de tranzactionare”, adauga brokerul de la Prime Transaction.

Meseria de broker, cu atat mai mult intr-o tara ca Romania, se invata la fata locului, mentioneaza trader-ul. Conceptele teoretice pe care le gasesti in cartile de specialitate au o anumita aplicabilitate insa exista numeroase elemente specifice. Ca atare multe lucruri pot fi intelese doar dupa practica pe piata, dupa ce ai luat contact cu investitorii, ti-ai asumat riscuri in numele sau in legatura cu portofoliile acestora, ai avut esecuri si succese.

Nu uita de plan

Nu uita de plan„Nu pleca la drum cu gandul ca te vei descurca cumva. Planul trebuie imbunatatit in permanenta si updatat la volatilitatea vremurilor” – este sfatul lui Mihai Chisu.

Potrivit acestuia investitorul sau brokerul trebuie sa contureaze un plan de actiune in concordanta cu asteptarile si tipologia sa investitionala. Cu alte cuvine, de la bun inceput trebuie sa stie ce asteptari are de la plasamentele pe care urmeaza sa le faca.

„Daca vorbim de un speculator, trebuie abordat un plan de actiune pe termen scurt care sa identifice elemetele tehnice, fundamentale si conjuncturale, in functie de care se deschid pozitii speculative, cat timp acestea sunt mentinute, cand setam un take profit sau un stop loss.

Daca in schimb vorbim de un investitor pe termen lung trebuie de asemenea sa creionam o strategie care sa maximizeze investitiile facute plecand de la anumite premise fundamentale in primul rand, iar apoi conjuncturale si tehnice”, a declarat Chisu.